13 bravi soldaţi mai luptă pe fronturile roblogfest

Vă mulţumesc foarte mult pentru ajutorul acordat concursului roblogfest. Am intrat în etapa a doua, iar asta numai datorită vouă. Fără voturile primite de la voi, n-aş fi reuşit, motiv pentru care ţin să vă mulţumesc infinit.

Cu toate astea, sunt nevoit să vă rog să mă ajutaţi şi mai departe. Am rămas doar 13, din cei 33 de participanţi (trebuiau să fie 10, dar probabil sunt 3 persoane cu acelaşi număr de voturi), iar acum ne zbatem cu toţii pentru locul 1 până pe 23 martie.

Am să vă explic din nou cum puteţi să mă susţineţi, asta dacă chiar vă place blogul meu şi dacă aţi „deschis calculatoarele” puţin mai târziu.

1. Aveţi nevoie de un cont. Îl puteţi face într-un minut aici. Dacă aţi votat şi anul trecut, sau în prima etapă, contul este deja făcut şi este nevoie doar să vă logaţi.

2. Aici este pagina de unde mi se pot acorda voturile (tot acolo ajungeţi şi dacă daţi click pe bannerul cu roz pe care-l vedeţi în sidebar-ul meu).

Vă mulţumesc încă o dată pentru efortul pe care l-aţi depus până acum şi pentru cel pe care o să-l depuneţi în continuare dacă hotărâţi să mă votaţi.

    1. Madalin Blidaru vineri, 18 martie 2011, 18:50
    2. ramicori vineri, 18 martie 2011, 22:29
    3. Alex Dima sâmbătă, 19 martie 2011, 8:11
      • Florea Cristian sâmbătă, 19 martie 2011, 8:35
        • Alex Dima sâmbătă, 19 martie 2011, 9:00
    4. Asaftei Dragos sâmbătă, 19 martie 2011, 8:08
      • Florea Cristian sâmbătă, 19 martie 2011, 8:35
    5. Tudor sâmbătă, 19 martie 2011, 10:13
      • Florea Cristian sâmbătă, 19 martie 2011, 13:47
    6. Cristi Mirt sâmbătă, 19 martie 2011, 12:13
    7. the dreamer marți, 22 martie 2011, 20:26

    Adaugă un comentariu