5 curiozităţi despre airsoft (P)

Am fost provocat de un magazin online din Constanţa să scriu despre airsoft, iar pentru că n-am jucat aşa ceva niciodată, mi s-a părut util şi pentru mine, dar şi pentru tine, cel care citeşte asta, să caut cât mai multe informaţii despre airsoft şi apoi să le strâng într-un fel de listă.

1. Airosftul a fost inventat prin anii ’70 în Japonia. Singurii care aveau voie să deţină arme acolo erau soldaţii, aşa că cineva s-a gândit să facă nişte arme de jucărie, dar puţin mai serioase. De fapt, a făcut nişte pistoale şi puşti cu bile (în genul celor cu care ne jucam şi noi când eram mici), numai că gândite pentru oameni mari, cu gloanţe mai rapide şi uşor dureroase. Partea faină e că ai ocazia să împuşti pe cineva fără să-l omori. :)) De-aia cred că a şi prins atât de bine.

2. Ca să joci airsoft, ai neapărată nevoie de ochelari speciali. Pe lângă arme şi muniţie, bineînţeles. Singurul echipament obligatoriu la airsoft este o pereche de ochelari special concepută pentru acest sport. Important e să nu-ţi intre bile în ochi, în rest te mai descurci tu. De vânătăi scapi mai uşor.

Totuşi, un amator de airsoft în adevăratul sens al cuvântului se îmbracă aşa:

airsoft

3. Cât durează un meci? Depinde de tipul de joc. În airsoft eşti ca la Counter-Strike: poţi juca până omori toţi adversarii, până când desamorsezi o bombă fictivă, până când plasezi o bombă fictivă sau până când ajungi la un obiectiv pe care ţi l-ai propus la început.

4. Există trei tipuri de arme.

» A.E.G. sau Automatic Electric Gun – sunt cele mai răspândite, au baterii, iar acţionarea lor este, bineînţeles, electrică. Viteza bilelor e constantă datorită acţionării electrice.

» Arme pe bază de gaz – de obicei gazul care se foloseşte este propanul, care e ţinut sub presiune, iar când se eliberează lansează bila. Vitezele sunt puţin imprecise, dar majoritatea armelor pe bază de gaz oferă şi recul (ca la armele adevărate), motiv pentru care sunt preferate de cunoscători.

» Arme pe bază de arc – de obicei sistemul e folosit la puştile cu lunetă. Sunt preferate de cunoscători pentru că sistemul de armare este asemănător cu cel al armelor reale.

5. E legal să cumperi arme de airsoft, dar e ilegal să le expui în locurile publice

Aşa cum ziceam şi la începutul articolului, aici găseşti un magazin de airsoft de unde îţi poţi cumpăra jucăriile şi echipamentul. Mă aşteptam să fie mult mai scumpe, dar pare un hobby la fel de costisitor ca pescuitul, spre exemplu. Oricum, legislaţia îţi permite să cumperi şi să deţii astfel de arme fără alte aprobări (singura limitare e vârsta: tre’ să ai peste 18 ani), doar că îţi interzice să le expui în spaţii publice sau să te joci cu ele în locuri nesemnalizate sau neamenajate.

Acum te invit să vezi acest clip, iar dacă mai ai întrebări, scrie-le într-un comentariu şi facem cumva să aflăm un răspuns de la cineva priceput. :)

Lasă un comentariu

7 comentarii