5 minute in mintea ei – part. 2

Partea 1

Ies din casa cu un gand: „o sa ii spun”. Azi va afla ce simt pentru el, ceea ce imi absoarbe ca un burete rasuflarea. Ma uit intr-o vitrina. Trebuie sa imi montez zambetul artificial. Nu ca el m-ar face nefericita, doar ca … gandul ca sunt asa departe de el chiar daca este la doi pasi de mine ma intristeaza.

Am ajuns mai devreme. Il vad. Ma simt cuprinsa de obisnuita groaza si fericire in acelasi timp. Schitez un «buna», desi as fi vrut o imbratisare. Presimt dupa sclipitrea din ochi ca si-ar fi dorit-o si el. Pacat ca nici macar pe el nu il asculta bratele mele.

Hoinarim timp de cateva ore pusi sub acelasi semn monoton si este clar suntem pierduti iar in vorbele goale pe care le uram amandoi atat de mult. Ajungem intr-un loc in care nu mai fusesem de mult timp impreuna si in care nu avusesm amintiri placute, dar dupa asta vom avea sigur.

Ma asez pe piatra rece. Pielea mea incinsa simte rigiditatea rocii. Umiditatea palmelor data de emotie este absorbita de ea, fara semne. Stiu urmarile acestei intalniri. Incerc sa imprumut din natura rocii, sa fiu rece si rigida, dar nu pot: el sau caldura ma ucid. Mana lui aluneca usor peste a mea. Incerc sa ma retrag dar privirea ma opreste. Ne privim o clipa si imi spune ca «il corup».

Ma apropii de el. Nasurile noastre se lovesc usor parca impotrivindu-se vointei noastre. Ma retrag. Poate ca este mai bine sa ma opresc aici, imi spun, dar este deja prea tarziu. Simt ca nu mai rezist la inca o apopiere. Obrajii imi frig in ciuda faptului ca afara s-a mai racorit. Ma intorc incercand sa evit orice pas gresit care m-ar putea duce la «executie». Nu inceteaza. Dupa mai multe incercari imi gaseste slabiciunea: ma saruta pe gat coborand spre umar. Ii prind fata rosie in maini. Se intampla cu adevarat. Il sarut.

Dupa mult timp si asteptari ii simt iubirea inca neimpartasita care ne ravaseste pe amandoi. Ma opresc iar. Imi asez capul pe pieptul lui. Vreau sa il simt. Sa aud ce simte de la corpul lui, daca nu din gura lui. DA! Se aude un TIC TAC rapid. Ma ridic deasupra lui si il sarut iar. Acum ar fi momentul sa o spun dar nu pot.

Este tarziu, dar in ciuda faptului ca stim amandoi asta nu ezitam sa mai stam imbratisati. Este racoare. O racoare placuta ce o simt doar in zilele de vara cand sunt alaturi de EL. Ne ridicam si ne indreptam spre casa. Sunt apropape. Cativa pasi si euforia ce ne cuprinsese se termina brusc. Vom ajunge iar niste necunoscuti de dragoste. Trebuie sa i-o spun. Un TE IUBESC slab imi iese din buzele care cu cateva ore inainte fusesera ale lui. Un TE IUBESC slab iese din buzele care cu cateva ore inainte fusesera ale mele.

Un ultim sarut pune un punct dureros zilei. Un sarut ce difera de celelalte: este rece si posesiv. In incercarea de a uita de despartire ma gandesc la ce a fost. Zambesc.

    1. Turcik vineri, 24 iulie 2009, 17:27
      • Grim_Cris vineri, 24 iulie 2009, 17:43
        • Turcik vineri, 24 iulie 2009, 20:52
    2. 92lucia joi, 20 august 2009, 16:36
      • Grim_Cris vineri, 21 august 2009, 1:13
    3. manhst duminică, 11 octombrie 2009, 18:02
      • Grim_Cris duminică, 11 octombrie 2009, 18:16
    4. manhst duminică, 11 octombrie 2009, 21:07
      • Grim_Cris duminică, 11 octombrie 2009, 21:09
    5. manhst duminică, 11 octombrie 2009, 22:31
      • Grim_Cris luni, 12 octombrie 2009, 7:19
    6. manhst luni, 12 octombrie 2009, 14:02
      • Phera . luni, 12 octombrie 2009, 16:47
    7. Pingback: Retrospectivă 23 ianuarie, 2011

    Adaugă un comentariu