92% dintre liceeni stau pe internet pentru reţelele de socializare

Pe lângă încântarea pe care am avut-o pentru că am fost implicat în campania Samsung Trends of Tomorrow, am reuşit să am acces şi la o serie de studii făcute de echipa Samsung în timpul deplasărilor.

sending notes in class

Pentru mine campania a picat tare bine în special pentru că am avut ocazia să fiu reporterul oficial al Caravanei din Focşani şi, mai mult, chiar din liceul la care am învăţat eu (am scris aici cum a fost). Şi n-ai cum să nu te bucuri când îţi revezi liceul şi profesorii, mai ales când mergi acolo ca să-i înveţi despre viitor pe cei care tocesc acelaşi bănci pe care le-ai tocit şi tu la un moment dat.

Revenind la statistici, oamenii care s-au plimbat prin toate cele 20 de licee din Târgu-Jiu, Pitești, Focșani și Alba-Iulia, au împărţit nişte chestionare elevilor interesaţi de discuţie. În urma acelor chestionare, completate de 1911 elevi, au reieşit următoarele date:

» Majoritatea liceenilor petrec 3 – 4 ore pe zi pe internet. În tot acest timp, 92% dintre ei comunică pe reţelele de socializare, 84% ascultă muzică, iar 66% folosesc internetul pentru a vedea filme sau emisiuni.

» 33% dintre respondenţi mai folosesc timpul petrecut pe internet şi ca să caute informaţii despre carieră. Timpul mediu folosit pentru această activitate este de 1,6h pe săptămână.

» 70% dintre ei dețin un smartphone, 19% o tabletă, în timp ce 60% dintre ei au un laptop sau o cameră foto.

» La finalul cursurilor Samsung, 85% dintre participanți au spus că au înțeles cât de importante sunt cunoștințele de utilizare a calculatorului în găsirea unui loc de muncă și mai mult de 60% au spus că au descoperit modalități noi de a găsi un job.

» 47% dintre elevi au spus că şi-ar dori să fie în programa şcolară introdusă o materie care să-i inveţe cum să dezvolte aplicaţii, 44% dintre ei au zis că ar vrea să înveţe la şcoală limbi ca norvegiana, suedeza sau olandeza, iar 30% dintre ei ar prefera să aibă la liceu şi cursuri la care să înveţe tot ce ţine de managementul de proiecte.

Mie mi-a atras atenţia statistica aia cu 92% dintre elevi petrec timpul pe reţelele de socializare (şi probabil majoritatea stau pe Facebook). Vă daţi seama ce oportunitate e asta pentru brandurile care se adresează elevilor de liceu?

Pe Pagina de Facebook Samsung Trends of Tomorrow găsiţi mai multe detalii despre campanie.

Lasă un comentariu

3 comentarii