A greşi e omeneşte, dar unii de ce nu acceptă asta?

Un pas important în evoluţia ta (ca blogger, sau ca orice altceva) cred că este să-ţi accepţi greşelile şi să încerci să le repari, încercând să faci în aşa fel încât data viitoare să nu se mai repete.

Din păcate, aşa cum observăm peste tot, unii oameni nu vor să accepte faptul că au greşit, fie că este vorba de o greşeală mare sau mică.

Nu îi pot înţelege pe oamenii care, atunci când scriu pe blog şi mănâncă o literă, greşesc un cuvânt sau, mai rău, uită vreo cratimă, sar în sus de parcă i-ai fi atacat în momentul în care le spui (calm, frumos) că ar fi bine să corecteze.

Mi se pare o chestie de respect faţă de cititorii tăi să le oferi texte calitative, aerisite şi corect scrise. Nu zice nimeni să nu greşeşti (oricui i se întâmplă), dar măcar atunci când ţi se atrage atenţia, încearcă să corectezi, să mulţumeşti şi să fii mai atent data viitoare. Nu-i chiar atât de greu de înţeles că-ţi vreau binele dacă-ţi atrag atenţia.

Lasă un comentariu

21 comentarii

  • robbie 11 Aug 2011, ora 16:16

    nu stiu altii cum fac, dar eu prefer sa le atrag atentia celor care au comis greseli de genul celor enumerate de tine printr-un mail sau printr-un DM pe Twitter. consider ca e mai de bun-simt sa-i atragi atentia in privat. mai departe, daca vor sa ia in considerare cele scrise de mine, depinde doar de ei.

    • Florea Cristian 11 Aug 2011, ora 18:02

      Da, sunt de acord cu chestia privata. E urat sa intri, sa citesti comentariile, iar printre ele sa vezi ca cineva i-a atras atentia aluia caruia tu i-ai citit blogul. Pe mine nu ma deranjeaza cand mi se atrage atentia, chiar daca uneori e facuta public

  • MadMike 11 Aug 2011, ora 19:23

    Bun articol si pe langa asta mai adaug si eu o intrebare: De ce nu suporti consecintele pentru o greseala comisa, romane?? Eu ma pun sa fac o chestie, orice, sunt constient de ce s-ar putea intampla, prevad si neprevazutul cum s-ar zice, insa daca se intampla, stau si imi reprosez ca prostul si stau sa imi tot bag.

    • Florea Cristian 11 Aug 2011, ora 20:13

      Exact! Atunci cand faci ceva, trebuie sa te si gandesti ca ai putea gresi. Iti asumi greseala si suporti consecintele. Asa e normal. Daca poti repara, asta ramane de vazut

  • Alexander 11 Aug 2011, ora 19:48

    Eu nu le atrag atentia in nici un fel , desi mi-as dori uneori, greselile fiind groaznice. Prefer insa sa evit rautatile care ar urma. Le atrag atentia doar celor pe care ii consider prieteni sau carora consider ca le pot spune ca au gresit fara sa mi se umple frigiderul. Si cum categoria asta e rara avis…..

    • Florea Cristian 11 Aug 2011, ora 20:18

      E trist ca aceasta categorie e rara. Asa cum am scris si in articol, consider ca daca iti accepti greselile si incerci sa le repari, o sa reusesti sa evoluezi mult mai repede. Practic, tu imi faci un bine daca-mi spui ca am gresit, pentru ca asta ma va face mult mai atent data viitoare. In plus, invat din greselile mele, daca din ale altora e greu

      • Yamasha 12 Aug 2011, ora 05:54

        daca ne uitam la bloguri, sunt destule pe care se scrie foarte gresit din punct de vedere gramatical..sa nu mai vorbim de lacune in exprimare…iti dai seama ca nu stai sa-i corectezi pe aia…ca-ti pierzi timpul degeaba :)

      • Florea Cristian 12 Aug 2011, ora 09:40

        Nu, pe aia nici nu-i citesc. Si daca as sta sa-i corectez, sigur s-ar supara

  • Alin 11 Aug 2011, ora 21:16

    Dar daca trecem peste greseli si nu mai comentam atat ce-ar fi? Daca doar ne bucuram de ideile impartasite , de continut si mai putin de forma oare n-ar insemna ca suntem mai putin carcotasi , mai indulgenti cu forma si mai atenti doar cu continutul si valoarea acetuia. Atat timp cat forma nu afecteaza continutul si nu-mi da dureri de cap la „traducere” fiecare poate sa scrie cum vrea daca a reusit cumva sa-mi capteze atentia asupra subiectului.

    • Florea Cristian 12 Aug 2011, ora 00:04

      Dar daca ii spui omului ca a gresit, dar, in acelasi timp, te si bucuri de ceea ce ti-a transmis, nu-i mai bine? Ajungeti sa va ajutati reciproc. Asa vad eu treaba asta

      • Alin 12 Aug 2011, ora 03:13

        Nu-i mai bine, daca e o greseala de dactilografie atunci chiar ca nu-si are rostul, se poate intampla oricui , iar cel caruia i-ai atras atentia , mai ales daca o faci in public , se va simti admonestat indiferent cat de frumos a-i face-o. Daca e o greseala gramaticala atunci va trebui sa demonstrezi ca esti o somitate in materie sau mai bine taci, in plus daca face prea multe greseli de acest fel ma cam indoiesc ca are si ceva valoros de transmis. Treaba asta cu corectatul e cam aiurea , n-are rost sa tot facem noi pe desteptii mai ales cand suntem la el in casa . E caraghios sa ripostezi urat la o corijare , cu asta sunt de acord , asa ca mai bine nu te pui in situatia sa faci pe cineva sa reactioneze nepotrivit pentru ca tu l-ai pus intr-o situatie oarecum stanjenitoare. Romanii se cam grabesc si un pic de temperare de ambele parti , a corectorului in egala masura cu cel corectat, de cele mai multe ori pastreaza un climat mai prietenos.

      • Florea Cristian 12 Aug 2011, ora 09:40

        Corectarea, de fiecare data, poate fi facuta in particular. Nu-i nevoie sa-i spui omului printr-un comentariu ca a gresit. Sigur are o adresa de mai la pagina de contact. Greselile sunt facute ca sa fie corectate (oricat de mici ar fi ele), nu ca sa fie lasate acolo. Eu, cel putin, asa gandesc

  • Roby 12 Aug 2011, ora 00:33

    Florea Cristian, iti spun eu de ce unii nu accepta asta.. sunt romani si asta spune multe.. :)),asa cum e tara e si „stapanul” ..

    • Florea Cristian 12 Aug 2011, ora 09:37

      Nu cred ca tara e neaparat de vina. Daca era asa, nimeni nu accepta asta :D

  • Miruna 12 Aug 2011, ora 12:06

    A gresi e omeneste insa foarte putine persoane au si puterea sa isi recunoasca greselile,sa accepte consecintele si sa incerce sa se indrepte. Multi se leaga de statutul pe care il ocupa si in 2.0 si nu numai si din aceasta cauza reactioneaza asta .

    • Florea Cristian 12 Aug 2011, ora 13:30

      Eu cred ca indiferent de statutul tau, tot mai gasesti cate ceva de imbunatatit. Perfectiunea nu exista, dar in incercarea de a o atinge ajungem sa facem lucruri din ce in ce mai bune

  • Pato Basil 12 Aug 2011, ora 14:14

    eu chiar imi rog cititorii sa ma atentioneze… fiindca ma ajuta pe mine personal acest lucru. Tin minte ca mai ales la inceput aveam mari probleme in acest sens, cu ajutorul vointei si cu sprijinul cititorilor zic eu ca am reusit sa progresez putin, acum se mai intampla din cand in cand si chiar cand sunt atentionat multumesc. A gresi e omeneste.

    • Florea Cristian 12 Aug 2011, ora 14:19

      Fix la fel e si in cazul meu. Probabil de-aia nu prea-i inteleg pe astia mai suparaciosi

  • fixbrain 13 Aug 2011, ora 15:01

    Pe mine ma irita persoanele care atunci cand sunt avertizate spun ca au facut totul in graba si din acest motiv au gresit. Se vede cu ochiul liber cand cineva a facut scoala la barul din coltul scolii.
    O parte din greselile intalnite de mine: Ploesti, proect, spune-m … Tipul ce le foloseste este licentiat :)

    • Florea Cristian 13 Aug 2011, ora 16:36

      E clar ca se vede cu ochiul liber cand greseala e din graba sau nu. Se accepta greseli gen „avme” in loc de „avem”, dar sub nicio forma „spune-m”, decat daca era „spune-mi” si a mancat un „i”. Desi nu prea cred

  • albinuta veninoasa 2 Oct 2011, ora 19:52

    Ce bine ajungi la cateva rezultate daca citesti mai mult de 3 pareri. Asta mi-a placut cel mai mult, sa ascult cat mai multe pareri.
    In legatura cu greselile, cred ca daca este vb despre o litera doua care nu schimba sensul subiectului dezbatut, nu este mare gafa, deoarece cred ca timpul este prea scump pt a-l corecta. In schimb daca vorbeste aiurea, bate campii (pe langa subiect), nu poate argumenta ceea ce scrie, s.a., atunci merita sa-ti pierzi timpul sa-l ajuti pt a reveni pe drumul cel bun. Cred ca fiecare dintre noi are la parca la inceput un reflex sa spuna NU este el vinovatul.
    Pana in acest moment consider ca sunt doua pb grave aici. Cei avansati cred ca stiu totul si nu accepta nici o idee de la incepatori, iar incepatorii au impresia mai tot timpul ca nu sunt chiar incepatori, iar cand vrei sa-i ajuti in greselile pe care le fac vin cu tot felul de motivatii (am vrut sa incerc altceva, …)