Cum să-ţi afişezi numărul abonaţilor la feed în format text

text_readersTocmai ce am implementat în blogul meu o nouă „jucărie” (vezi imagine stânga) care îmi arată numărul abonaţilor la feed în format text, fără nici-un fel de banner FeedBurner sau mai ştiu eu de care.

Ştiu că pe internet mai există vreo două astfel de tutoriale care să te înveţe cum se face, dar eu n-am reuşit să fac modificarea cu ajutorul lor. Mă rog, până la urmă le-am combinat pe amândouă ca să-mi iasă, dar dacă ar fi fost să mă iau numai după unul, nu-mi ieşea niciodată. Plus că, în limba română nu există aşa ceva (sau cel puţin n-am găsit eu), iar niciunul din tutoriale nu era după noile reglementări FeedBurner (adică de când FeedBurner a fost cumpărat de Google şi s-au modificat şi link-uri şi tot).

Am să vă arăt cum am făcut (pas cu pas ca să poată face oricine), iar la sfârşit, dacă aveţi întrebări, le puteţi pune.

Tutorialul e foarte simplu. Tot ce trebuie să faci este să copiezi câteva coduri şi atât.

Pentru început (nu scria în niciun tutorial asta, dar ca să fii sigur că merge, ar trebui s-o faci) va trebui să activezi Awareness API din contul tău de FeedBurner. Adică, intri în cont, dai click pe Feedul tău, click pe tabul Publicize, click pe Awareness API din meniul din stânga şi Activate.

După ce ai activat Awareness API va trebui să configurezi thema pentru citirea feedului. Va trebui să copiezi codul care face posibilă citirea numărului abonaţilor din FeedBurner în themă. Eu am pus codul în sidebar.php, în primele rânduri (dar poate fi pus oriunde).

<?php // Citeste XML-ul de la FeedBurner
$xml = simplexml_load_file
("https://feedburner.google.com/api/awareness/1.0/GetFeedData?uri=GrimCrissBlog")
or die ("N-am putut prelua fisierul XML");

// Preia numarul abonatilor
$circulation = $xml->feed->entry['circulation'];

// Textul
$fbtext = "$circulation cititori"; ?>

Trebuie să înlocuieşti „GrimCrissBlog” cu uri-ul feedului tău. Adică ceea ce apare după http://feeds.feedburner.com/ când te duci pe pagina feed-ului (în cazul meu http://feeds.feedburner.com/GrimCrissBlog).

Acum, treaba e ca şi terminată. Ia codul următor şi pune-l unde vrei să-ţi apară numărul abonaţilor în format text (în cazul meu, tot în sidebar.php)

<?php echo $fbtext; ?>

Acum, dacă salvezi şi pui fişierele pe host ar trebui ca treaba să fie ok. Nu văd ce nu ar merge. Totuşi, cu riscul de a mă repeta, dacă întâmpini probleme, întreabă!

Lasă un comentariu

35 comentarii

  • bubicO 11 Aug 2009, ora 01:40

    Grimulica, daca-mi dai add pe id-ul bubico_0 sa ma ajuti cu cateva probleme, ti-as fii recunoscator ! :) probleme legate de feed burner ! :D
    .-= Ultimul articol al lui bubicO – Trenul tau, dormitorul meu … =-.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 01:41

      ok, te-am adaugat :D

  • Lungu Alin 11 Aug 2009, ora 01:21

    Oau, super :)
    .-= Ultimul articol al lui Lungu Alin – Recomandări filme =-.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 01:26

      ma bucur ca-ti place :-?

  • sorin 11 Aug 2009, ora 03:15

    Util, chiar aveam nevoie de asa ceva. Mersi mult!
    .-= Ultimul articol al lui sorin – Cine stă invizibil pe Yahoo Messenger? =-.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 10:28

      cu placere

  • Madalin 11 Aug 2009, ora 09:32

    Am auzit de treaba asta mai demult, parcă la Buddha.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 10:29

      eu cel putin n-am gasit niciun tutorial in Romana si am rasfoit Google-ul cum stiam eu mai bine. Poate n-am pus keyword-urile care trebuiau :-??

  • Sixx 11 Aug 2009, ora 10:30

    Util :)

  • Everzor 11 Aug 2009, ora 10:49

    Şi totuşi, ţie acum îţi afişează ”Alătură-te şi tu celor 0 cititori fideli!”. :-) Aşa de repede scad?
    .-= Ultimul articol al lui Everzor – Oportunităţile vin, TU trebuie să te agăţi de ele =-.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 10:58

      nu .. la ora asta se face update la FeedBurner .. si pana se updateaza scrie 0 .. in fiecare zi se intampla 8-|

  • Neamtu' 11 Aug 2009, ora 09:56

    e superfaina ideea, evident ca am incercat, evident FAIL! :)) Nu imi mai afiseaza sidebarul de loc, pe urma. Nu ca il vreau, gadgetul asta, dar eram curios daca reusesc sa-l pun in sidebar :))
    .-= Ultimul articol al lui Neamtu’ – primul ‘fazan’ online, live la radio :) =-.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 10:29

      trebuie sa fi gresit undeva. nu e chiar atat de greu. pune codul ala in prima linie de cod din sidebar. inainte sa inceapa sidebar-ul oficial

      • Neamtu' 11 Aug 2009, ora 11:37

        foarte probabil. cert este ca tot ce e SUB codul asta, dispare… clar ca nu fac ceva cum trebuie. pe de alta parte, nu stiu de ce mai incerc, ca eu si chestiile astea suntem paraleli :)
        .-= Ultimul articol al lui Neamtu’ – primul ‘fazan’ online, live la radio :) =-.

  • Crok 11 Aug 2009, ora 12:34

    frumos

  • fLn 11 Aug 2009, ora 11:46

    hmm parca arata mai bine asa, decat chenarelele alea de feed burner :D
    .-= Ultimul articol al lui fLn – Plăţi la Dumnezeu =-.

  • bubicO 11 Aug 2009, ora 12:52

    Hmmmm, aseara 219, astazi 206 … 13 au fugit la mine ! :D
    .-= Ultimul articol al lui bubicO – Invitatii Lasttorrents.org ex Bittorrents.ro =-.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 13:43

      numarul lor variaza, dar nu-i bai

  • alecS 11 Aug 2009, ora 12:10

    Sau poti folosi pluginul Feed Count ;)
    .-= Ultimul articol al lui alecS – Cum sa joci PES 09 Online ~ Tutorial =-.

  • Axel 11 Aug 2009, ora 12:13

    ai muncit la el, dar a ieşit frumos.
    a meritat :)
    .-= Ultimul articol al lui Axel – Ruşine să vă fie! =-.

  • Dany 11 Aug 2009, ora 13:23

    Felicitări pentru tutorial! Poate faci şi unul cu numărul urmăritorilor de la twitter, deoarece e la fel de simplu :)>-

    Mult succes!
    .-= Ultimul articol al lui Dany – De început de săptămână (#2) =-.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 13:42

      am sa fac pe viitor, sigur!

      mult succes si tie!

  • Easy 11 Aug 2009, ora 14:44

    Eu nici nu ştiu cum să-mi fac cont..
    .-= Ultimul articol al lui Easy – British museum =-.

    • Grim_Cris 11 Aug 2009, ora 14:48

      pai intri pe feedburner.google.com si iti dai burn la feed, dupa care activezi ce ti-am zis eu pe-acolo

  • PanTeraS 11 Aug 2009, ora 20:47

    Poate o sa il folosesc curand :). O sa ma mai gandesc la organizarea temei :)
    .-= Ultimul articol al lui PanTeraS – Fraţilor!! Am buletin!! =-.

  • Danniel 12 Aug 2009, ora 00:29

    Fain, insa il poti customiza extraordinar de fain cu putin css.

    • Grim_Cris 12 Aug 2009, ora 11:25

      normal. acum ramane la latitudinea fiecaruia. eu doar v-am aratat cum se face in format text

  • Alle 12 Aug 2009, ora 00:48

    uite cate felicitari primesti grimcrisule :D

    si eu te felicit, desi’s paralela cu chestiile astea – u rock.

    imi faci mandra 1/3 partea mea de moldovianca:)>-
    .-= Ultimul articol al lui Alle – jurnal: chestii superbe, bellisime, din my-super-life =-.

    • Grim_Cris 12 Aug 2009, ora 11:24

      si cat mai am de muncit ca sa iti fac mandra 3/3 din tine?

  • Perfu 12 Aug 2009, ora 00:59

    Foarte util tutorialul doar pentru unele teme . Din pacate tema pe care o am instalata pe blog nu poate suporta acest format
    .-= Ultimul articol al lui Perfu – Sa discutam despre manele =-.

  • K.ro 12 Aug 2009, ora 04:01

    chiar interesant :D
    .-= Ultimul articol al lui K.ro – Mishon – Just A Kiss videoclip =-.

  • Ginake 5 Oct 2010, ora 12:57

    La mine ramane mereu acel „0 cititori”… :|

  • Ginake 6 Oct 2010, ora 12:38

    Am copiat exact codul care l-ai pus tu aici, si am inlocuit uri-ul de la feed-ul meu. Il afiseaza intr-adevar, dar imi arata „0 cititori”…