„Aici e locul în care ne vindecăm”

Așa ne-a spus o bătrână săptămâna trecută, când am fost în vizită la HOSPICE Casa Speranței. Ne-a impresionat pe toți cei din încăpere, pentru că deși era trecută lejer de 70 de ani, era sigură că va pleca pe picioarele ei de-acolo.

N-am știut mare lucru despe HOSPICE înainte să merg în vizită, așa că m-am gândit să notez în acest articol tot ce-am aflat despre ei și sper să nu-mi scape ceva.

  1. Hospice Casa Speranței este un ONG care are grijă de copiii cu boli limitatoare sau amenințătoare de viață (cum e cancerul sau alte probleme cărora doctorii nu le dau prea multe șanse). Totodată, are grijă și de adulții cu boli oncologice.
  2. Acolo sunt tratați gratuit toți pacienții.  Acolo se zâmbește constant și nu miroase a spital. E un loc în care cei bolnavi se simt ca acasă. Unii pacienți vin săptămânal la sediul HOSPICE pentru că se organizează tot felul de activități pentru ei și știu că mereu pleacă de-acolo cu zâmbetul pe buze.
  3. Obiectivul principal e să-i facă pe cei bolnavi să mai uite de boli și dureri, astfel lungindu-le (cu cât e posibil) perioada de viață. De-aia există o cameră multisenzorială, care îi relaxează pe pacienți și le dă energie ca să îndure mai ușor anumite tratamente. Tot acolo se află și un salon de terapie a imaginii de sine, realizat de L’Oreal, unde vin săptămânal hair styliști celebri, să le aranjeze pe doamne și să le dea un plus de încredere. Și deși pentru unii dintre noi (mai ales pentru bărbați) pare că o frizură aranjată sau un păr vopsit nu e cine știe ce, cei de la HOSPICE văd niște diferențe notabile în analizele pacientelor care se lasă aranjate de acei oameni de care, de multe ori, au auzit la televizor.
  4. Cu toții știm că atunci atunci când cineva dintr-o familie se îmbolnăveșe de o boală incurabilă, toată familia este dată peste cap. De obicei nimeni nu se mai gândește la ceilalți membri, pentru că nu e timp și nu mai sunt resurse, iar toată atenția se îndreaptă către persoana bolnavă. Din acest motiv, cei de la HOSPICE oferă consiliere psihologică și pentru copiii celor bolnavi sau pentru frații și surorile lor, ori pentru alți membri afectați din familie. Tot acolo este și o cameră care ține loc de școală și în care se desfășoară diverse activități pentru copiii care au părinți bolnavi sau pentru frații ori surorile copiilor bolnavi.
  5. Mare parte din ceea ce se întâmplă la HOSPICE li se datorează voluntarilor, așa ne-a spus ghidul nostru, Tiberiu. Ei ajută la strângerea de fonduri, vin și stau de vorbă cu pacienții (că e foarte important să ai cu cine sta de vorbă atunci când ești imobilizat la pat), desfășoară diverse activități cu cei care sunt bolnavi și se pot mișca etc. Așa se explică de ce HOSPICE vinde mărțișoare sau alte obiecte hand-made la târgurile din București, spre exemplu.
  6. Unul dintre pacienți lucrează acum la HOSPICE, iar ăsta mi se pare un lucru foarte important de menționat. El răspunde telefoanelor de la recepție și întâmpină oamenii care intră la HOSPICE. În ciuda problemelor pe care le are (și nu-s puține, trust me) reușește să fie vesel mereu, pentru că știe cât de important e pentru cei care vin la HOSPICE ca oamenii din jur să aibă o atitudine pozitivă. A fost și el în locul lor și înțelege cel mai bine acest aspect.
  7. HOSPICE se finanțează exclusiv din sponsorizări și donații. Ei țin foarte mult la a-și păstra serviciile gratuite, de-aia muncesc mult pentru a strânge fonduri. Ne spuneau cei de-acolo că și dacă sunt persoane care donează 5 sau 15 lei pe lună, pentru ei contează foarte mult. E simplu să donezi lunar o sumă stabilită de tine. Intri aici, te conectezi cu cardul, apoi în fiecare lună ți se vor retrage bani de pe card. Tu nu trebuie să faci nimic. Totodată, poți dona și 2% din impozitul pe venit. Acei 2% nu-i dai de la tine. Sunt niște bani pe care tu îi plătești la stat, dar completând formularul de pe site îi zici statului să trimită la HOSPICE o parte din acea sumă. Nici măcar nu e greu.
  8. Știi cutiile acelea din benzinării și supermarketuri în care se strâng monede? Anul trecut, HOSPICE a strâns din acele cutii aproximativ 85.000 de lei. E o sumă extrem de importantă pentru funcționarea ONG-ului, chiar dacă pentru cei care pun câte 10 sau 50 de bani acolo nu e cine știe ce.hospice-casa-sperantei-19

Pe aceeași temă a scris și Dragoș (de la care am luat câteva poze), dar și Andra.