Am participat şi eu la olimpiadă la un moment dat. Şi-am luat zero puncte.

cat de rapid tasteziSe întâmpla acum mai bine de 8 ani (ştiu, nici mie nu-mi vine să cred cum a trecut timpul) şi, în clasa a V-a fiind, am fost convins să particip la olimpiada de programare (pe vremea aia era materia mea preferată). Deşi pare uimitor, făceam programare în clasa a V-a. Borland Pascal, parcă se numea, iar mie îmi plăcea incredibil de mult, iar acum nu reuşesc să-mi dau seama de ce.

Ca orice copil care merge la olimpiadă, înainte de proba propriu-zisă am avut o discuţie cu profesoara care mă pregătea, în care trebuiau să mi se dezvăluie cele mai ascunse secrete ale participării la olimpiadă, iar eu trebuia să bag la cap tot ce mi se zicea.

Ţin minte că mă simţeam foarte bine pregătit, iar micile secrete le primeam ca pe nişte sfaturi care mi se repetau pentru a nu-ştiu-câta oară. Erau, într-adevăr, nişte ponturi foarte bune, dar la cât de pregătit mă simţeam, eram convins că mă descurc şi fără ele.

– Ţi-e teamă?, întreabă profesoara după ce mi-a explicat detaliat timp de vreo oră nişte metode rapide de rezolvare.
– Puţin, zic, dar nu pentru că n-aş şti cum se rezolvă problemele.
– Atunci?
– Că nu scriu destul de rapid la calculator şi s-ar putea ca alţii să termine înaintea mea.

Cu un calm pe care nu-l înţeleg nici acum (eu m-aş fi tăvălit pe jos de râs dacă mi-ar fi zis cineva ce-am spus eu atunci), mi-a explicat că nu contează cine termină primul, ci care rezolvă cel mai corect cerinţele alea.

Bineînţeles că n-am ascultat nimic şi că, în ziua concursului, imediat după ce-am primit subiectele şi-am citit cerinţa, am aruncat rapid un ochi în sală să văd cu câtă viteză tastează rivalii mei. Nu m-a speriat nici unul, dar nici încredere prea mare nu mi-au dat, iar toată olimpiada am scris-o ca şi cum aş fi fost băgat în priză. Nu acceptam ca altul să termine înaintea mea, fie că rezolva corect sau nu.

Parcă văd şi acum cerinţa: „Rezolvaţi prin cea mai uşoară metodă următoarele două probleme”, iar eu, în naivitatea mea: „cea mai uşoară metodă este prima metodă care-mi vine în minte. Nu se poate altfel!”.

Aşa am trecut eu peste olimpiadă cu zero puncte, pentru că rezolvasem ambele probleme, dar printr-o metodă care nu era cea mai uşoară. Nu mi s-a părut o tragedie prea mare, pentru că, dacă-mi amintesc bine, terminasem primul. Totuşi, de fiecare dată când văd câte-un joculeţ care-ţi testează rapididatea la scris, rămân fascinat de el.

Din 2010 am reuşit să mai adaug vreo 20 de cuvinte la recordul de-aici, iar astăzi Andrei mi-a arătat un alt joc (mult mai interactiv decât primul), pe care nu l-am putut ţine doar pentru mine.

Acestea fiind zise, eu mă întorc la jocul meu, iar pe voi vă rog să-mi împărtăşiţi experienţa primei participări la olimpiadă, ca să ştiu dacă am fost singurul cu începuturi din astea. :))

    1. George Jipa marți, 15 ianuarie 2013, 19:21
    2. Mihai Badea marți, 15 ianuarie 2013, 20:29
      • Cristian Florea marți, 15 ianuarie 2013, 20:38
    3. ZDZero sâmbătă, 19 ianuarie 2013, 13:16
    4. Carmen marți, 22 ianuarie 2013, 11:09
      • Cristian Florea marți, 22 ianuarie 2013, 18:37
    5. Sandra Clipea miercuri, 23 ianuarie 2013, 12:35
    6. Vlad miercuri, 26 august 2015, 14:59

    Adaugă un comentariu