Merită să-ți iei un Apple TV în România?

S-au făcut deja 3 luni de când am în casă a patra generație de Apple TV și m-am gândit să amân scrierea acestui articol până acum tocmai ca să pot să mă joc cu el mai mult. Pentru cei care nu știu, Apple TV nu e un televizor, ci mai degrabă un media extender. O cutie pe care o legi printr-un cablu HDMI de televizorul tău de-acasă și care-ți oferă tot felul de facilități.

Ce ar trebui să știi despre Apple TV?

Hai să-ți arăt un filmuleț care-ți explică mai bine despre ce e vorba, ca să avem un punct de pornire.

De știut ar fi că nu poți vorbi cu Siri în Apple TV dacă nu ai App Store-ul setat pe Statele Unite. Și setarea asta se face extrem de simplu, numai că dacă în iPhone-ul tău App Store-ul e setat pe România, se va muta automat și cel de pe Apple TV tot pe România la un moment dat și iar n-o să mai poți vorbi cu Siri.

După ce am setat App Store-ul în US atât pe telefon cât și pe Apple TV, mi-am dat seama că anumite aplicații românești s-ar putea să nu apară în App Store-ul de US, așa că am revenit la cel din România. În plus, va trebui la un moment dat să confirmi că ești din US cu un card de-acolo. Oricum, nu sunt atât de dependent de Siri. Pot trăi și fără ea pe Apple TV.

Acum, dacă știm că Siri nu e atât de accesibilă pe cât pare, ce mai poți face pe un Apple TV?

 

1. Să te folosești de AirPlay ca să proiectezi pe televizor orice conținut de pe iPhone sau Macbook. Practic, poți folosi televizorul pe post de proiector fără să mai întinzi cabluri prin casă. De fapt, ăsta e principalul motiv pentur care mi-am luat eu Apple TV. De menționat ar fi că AirPlay-ul funcționează și la generația a 3-a de Apple TV care, bineînțeles, e mai ieftină, doar că nu vine cu posibilitatea de a instala aplicații pe ea.

2. Să joci tot felul de jocuri. Și să sincronizezi progresul pe care l-ai făcut pe iPhone la anumite jocuri cu cel de pe televizor. La Asphalt 8, spre exemplu, poți să te joci în metrou cât vrei, iar când ajungi acasă, dacă știi că mai ai curse de făcut, treci pe televizor. Apropo de jocuri, până acum m-au prins tare Angry Birds Go și Hit Tennis 3.

3. Să te uiți la filme. Probabil acesta este motivul pentru care îl cumpără majoritatea. Eu nu sunt așa pasionat de filme, deci mare lucru în direcția asta nu știu să-ți spun. Am văzut doar că HBO GO nu există în App Store-ul Apple TV (au HBO Now, care e altceva), dar asta n-ar fi o problemă atât de mare dacă ai iPhone sau Macbook, că-l rulezi de pe unul dintre aceste dispozitive și-l pui pe televizor prin AirPlay. În schimb, există aplicație de Netflix, pe care n-am testat-o, că n-am cont și nici nu am de ce să-mi fac foarte curând.

4. Să te uiți la canale TV. Mi-am descărcat ieri aplicația Video Stream Player, care are o listă cu stream-uri ale diverselor posturi TV. Nu mă așteptam, dar pe listă sunt și câteva posturi românești. Iar dacă nu sunt, poți să le adaugi tu din aplicație, adăugând link-ul de stream și numele postului. Dacă ai o conexiune la net bună, te poți uita la TV fără nicio problemă. Aseară am deschis postul History (cu subtitrări în română, apropo) din aplicație, apoi am mutat repede pe TV, pe același post. Delay-ul era de doar 2 secunde între cele două, ceea ce m-a impresionat. Apoi am dat pe un stream din străinătate să verific dacă pot vedea meciul dintre Anglia și Islanda în format HD. Și am putut. Fără nicio secundă de buffering sau de claritate mai slabă.

5. Să sincronizezi muzica, fotografiile sau conținutul de pe YouTube. Dacă îți place să asculți muzică în timp ce trebăluiești prin casă, s-ar putea ca acest punct să fie atractiv pentru tine. Iar dacă ai deja un Smart TV, partea cu YouTube-ul ai rezolvat-o, că are televizorul tău aplicație de YouTube. Dacă nu, Apple TV-ul îți sare în ajutor. Și stai să vezi ce senzație faină e când urmărești vloggeri direct de pe televizor. :))

apple tv în România

Merită să-ți iei Apple TV?

Răspunsul corect e: depinde. Tu decizi, în funcție de ce nevoi ai și de cât de pasionat de tehnologie ești. Nu e un produs fără de care nu poți trăi, dar s-ar putea să-ți mai ușureze activitățile în anumite situații, iar jocurile ar putea fi chiar relaxarea aia de care ai nevoie după o zi grea la birou. Eu nu sunt foarte pasionat de jocuri, de-aia o consolă n-ar fi potrivită pentru mine. În schimb, niște joculețe mici pe care le pot juca atât pe telefon, cât și pe televizor, sunt mai mult decât de-ajuns pentru mine.

Am încercat să-ți spun mai sus ce poate să facă un Apple TV în România ca să poți să-ți răspunzi singur la întrebarea „Merită?”. Dacă ai alte întrebări legate de el sau de funcționalitățile pe care le are, te rog să-mi scrii un comentariu și încerc să-ți răspund cât de bine mă pricep.

Citește și alte articole despre produsele Apple dând click pe măr

Tags: ,
    1. Adrian sâmbătă, 13 august 2016, 16:18
      • Cristian Florea marți, 16 august 2016, 18:55
        • Adrian duminică, 6 noiembrie 2016, 15:45
    2. Cezar marți, 11 octombrie 2016, 0:39
      • Cristian Florea marți, 11 octombrie 2016, 6:12
    3. norbert miercuri, 23 noiembrie 2016, 23:24
      • Cristian Florea joi, 24 noiembrie 2016, 11:59
    4. YepItsMe joi, 12 ianuarie 2017, 18:55
      • Cristian Florea joi, 12 ianuarie 2017, 20:41
    5. Mihai miercuri, 25 ianuarie 2017, 13:59
      • Cristian Florea miercuri, 25 ianuarie 2017, 15:52
    6. Adrian miercuri, 8 februarie 2017, 15:58
      • Cristian Florea miercuri, 8 februarie 2017, 17:30
    7. Georgi sâmbătă, 8 aprilie 2017, 21:02
      • Cristian Florea luni, 10 aprilie 2017, 9:02
    8. Luca marți, 18 aprilie 2017, 21:50

    Adaugă un comentariu