Aşa arată primul desen animat făcut vreodată

Cei care mă cunosc mai bine ştiu că sunt foarte pasionat de animaţii. De multe ori, dacă hotărăsc să mă uit la un film, îl aleg în aşa fel încât să fie animat. Facebook ştie cel mai bine ce-am văzut până acum şi ce nu. Mi se pare că filmele de animaţie sunt relaxante şi au un umor simplu. Cred că asta mă atrage cel mai mult la ele. Bine, n-am înţeles niciodată desenele de tip manga, dar asta-i deja altă discuţie. M-am apucat să scriu despre desene pentru că ne-am implicat cu Kooperativa 2.0 ca parteneri la Zilele animaţiei (1 – 2 noiembrie 2014). Printre altele, am aflat care-i primul desen animat făcut vreodată. Arată cam aşa:

A fost proiectat pentru prima dată pe 28 octombrie 1892, de către Charles Émile Reynaud, la Musée Grévin din Paris.

Revenind la evenimentul nostru, sper să ajung şi eu, măcar la proiecţiile de film de la sfârşitul fiecărei zile. Programul arată cam aşa:

Sâmbătă

11:00 – 13:00 – atelier de desenat şi colorat pentru copii (4 ani – 10 ani) cu Delia Iftimie;

11:00 – 12:30 – Victor Antonescu, regizorul primului lungmetraj de animaţie românesc, in dialog cu copiii;

12:30 – 14:00 – proiecţie film de animaţie Robinson Crusoe, regizat de Victor Antonescu;

13:30 – 15:00 – workshop storyboard cu Pătraşcu Flavius (accesibil pentru persoane între 13 şi 30 de ani);

15:00 – 16:30 – workshop animaţie şi jocuri cu Călin Cazan, cel care semnat împreuna cu Mircea Toia primul lungmetraj science-fiction al animaţiei româneşti, Misiunea spatiala Delta. (accesibil pentru persoane între 13 şi 30 de ani);

16:30 – 18:00 – în dialog cu realizatorii Misiunea spaţială Delta (Victor Antonescu, Călin Cazan şi Dan Chisovsky) + vizionarea a câtorva episoade (accesibil pentru copii între 8 ani şi 15 ani);

18:00 – 22:00 – proiecţie scurtmetraje de animaţie româneşti (sau animaţie străină la care au contribuit români) + dezbatere despre animaţia românească.

Duminică

11:00 – 13:00 – atelier de desenat şi colorat pentru copii (4 ani – 10 ani) cu Delia Iftimie;

11:00 – 12:30 – proiecţie film de animaţie „Cei trei muschetari”, regizat de Victor Antonescu;

13:00 – 14:00 – poveste, cu Diana Herman;

14:00 – 15:00 – workshop de animaţie pentru copii (4 ani – 13 ani) – Sorin Pintilii şi Daniel Todoran;

15:00 – 17:00 – prezentarea benzilor desenate româneşti şi workshop de bandă desenată cu Octav Ungureanu si Alexandru Ciubotariu;

17:00 – 18:00 – workshop 2D Flash cu Sorin Pintilii (accesibil pentru persoane între 13 şi 30 de ani);

18:00 – 19:00 – workshop CGI cu Octavian Chiriac (accesibil pentru persoane între 13 şi 30 de ani);

19:00 – 20:00 – proiecţie de scurtmetraje de animaţie româneşti.

Mai multe detalii despre eveniment găseşti pe Facebook.

poster zilele animatiei

P.S.: Iar mâine, pe 28 octombrie, este Ziua Internaţională a Animaţiei, că-i ziua în care s-a proiectat primul film animat.

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!