Aşa avem noi de gând să evoluăm

asa avem noi de gand as evoluamAzi am văzut varianta de test iniţial pentru clasa a XII-a la Limba şi Literatura Română. Uimiţi de numărul mare de elevi care au picat BAC-ul, cei de la Minister s-au gândit să bage şi un subiect de clasa a III-a.

Practic, avem de corectat următoarea frază: „Ajungem să credem că propri copii, nu mai ne înţeleg în ceea ce privesc obţiunile legate de viaţă, ceea ce nu e neapărat adevărat”.

Ştiu, sunt foarte mulţi care nu-şi dau seama ce-i greşit în rândurile scrise mai sus între ghilimele, dar din cauza asta trebuie să apara subiectele în cauză?

În loc să lucrăm la elevii de clasa a III-a, a IV-a, sau din ciclul gimnazial, noi învăţăm elevi de clasa a XII-a să scrie?

Noi încercăm să evoluăm aici, sau să mutăm clasele primare la sfârşitulu studiilor liceale? Credeţi că mă interesează pe mine că elevul X nu ştie când „copii” se scrie cu doi „i” şi când se scrie cu trei? Credeţi că-mi pasă mie dacă el nu ia BAC-ul la română din cauză că habar nu are să scrie?

Nu m-ar mira ca peste vreo 3 ani subiectele de la BAC să fie mai uşoare decât capacitatea care se dă la sfârşitul ciclului gimnazial.

Lasă un comentariu

43 comentarii

  • ZeceDeZero 20 Sep 2011, ora 18:23

    multe lucruri sunt facute foarte aiurea. Mie imi place ca in clasa a XI-a la profil mate info intensiv dau test din asta initial la economie (materie pe care n-am avut-o pana acum) dar nu dau la informatica.

    • Florea Cristian 20 Sep 2011, ora 19:01

      A, serios? :)) Mă mir că eu nu dau test iniţial la Filozofie. Clasa a XII-a, tot profil mate info, tot materie nestudiata :D

      • Bogdan Anghelina 20 Sep 2011, ora 19:36

        Eu dau. Sunt la matematică – informatică, e primul an în care fac filosofie (am citit un text în clasă) iar săptămâna viitoare dau inițial :-).

      • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 06:08

        Mişto. Să-mi zici cum te-ai descurcat :))

      • Nebunia 20 Sep 2011, ora 21:02

        SI eu dau testul ala initial la filozofie, tot profil mate-info, economia a fost studiata anul trecut si oarecum s-a tranformat in filozofia de anul asta…

        Oricum, sunt enorm de multe materii la care trebuie sa dam testele astea initiale, teste la care poti da si foaia goala ca nu conteaza absolut deloc… doar o prostie inventata de ministru ca sa zica lumea ca ia masuri…

      • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 06:21

        La sfârşitul semestrului trebuie să mai dai un test care cică o să-ţi testeze competenţele, iar nota de-acum să fie comparată cu cea de-atunci. Practic, dacă vrei să araţi că ai evoluat, dai foile goale acum, iar la sfârşit scrii şi tu ceva :D

      • ZeceDeZero 22 Sep 2011, ora 16:57

        Pana la urma au decis sa dau si la informatica. Cel la economie a ramas valabil, bineinteles. Imi place ideea cu maxim 4 teste/zi. De parca ar fi usor sa ai 4 teste intr-o zi…

      • Florea Cristian 22 Sep 2011, ora 17:17

        Si-asa nu conteaza atat de mult ce nota iei :D

  • Teodora 20 Sep 2011, ora 19:04

    Da, din cauza asta trebuie sa apara astfel de teste…pentru ca nu stim sa scriem, asta e adevarul, nu stim. Si e foarte bine ca s-au introdus astfel de teste, pana pe clasa a XII-a se pierd multe chestii pe parcurs, asa ca inainte de bac, in caz ca mai ai probleme cu liniutele, pui mana si inveti. Nu trebuie sa te simti ofensat ca ti se dau astfel de teste, nu toti am invatat romana cand trebuia (vorbeam la modul general, nu faceam referire la tine).

    • Florea Cristian 20 Sep 2011, ora 19:21

      Da, ai dreptate, dar dacă testele iniţiale sunt aşa, sunt destule şanse ca BAC-ul să aibă şi subiecte de genul ăsta. Şi unde va duce chestia asta? Vom ajunge să avem oameni cu diplomă de bacalaureat care au învăţat să scrie abia în clasa a XII-a. Adică tot nişte proşti (scuză-mi expresia) vor ajunge la facultăţile bune din România.

      • Albastru 20 Sep 2011, ora 22:26

        Si crezi ca acum nu avem oameni cu diploma de bacalaurat care citesc pe litere sau nu stiu tabla inmultirii? Cunosc cazuri.

        Romania.

      • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 06:23

        Avem, dar parcă nu-s chiar atât de mulţi

  • Gabriela 20 Sep 2011, ora 19:33

    Sa stii ca eu am avut la admitere (limbi straine) un subiect de genul astuia. nitel mai greu, ce-i drept :D

    • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 06:07

      Oamenii voiau să fie siguri că ai trecut bacul pe bune, probabil de-aia :D La facultăţi e normal să se ceară aşa ceva la admitere. Şi la Drept e la fel

  • Anghel Adrian 20 Sep 2011, ora 22:00

    Si crezi ca elevilor de atunci nu le-ar conveni daca capacitatea ar insemna BAC-ul ? sa fim seriosi, vor ranji ca trollii si vor accepta „provocarea”.

    • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 06:22

      Ai şi tu dreptate, dar asta nu ne va duce nicăieri. Tot oameni incompetenţi vor toci băncile facultăţilor

  • Amaya 21 Sep 2011, ora 00:27

    Să fim serioşi, testele astea sunt de formă. Am văzut şi eu subiectele pentru clasa a doisprezecea, la filosofie, istorie, română şi engleză ( că terminând Ştiinţe Sociale m-aş uita degeaba la cele de Real ), iar părerea mea sinceră este că sunt de un nivel mediocru. Dacă ei aşa vor să reformeze învăţământul mi se pare că au început prost. Nu cred că mai există speranţă pentru elevii de clasa a doisprezecea care nu ştiu să scrie şi să citească. Dacă vor să schimbe ceva trebuie să înceapă de la clasele primare când unii învăţători sunt prea delăsători cu elevii şi nu îi învaţă nici măcar regulile elementare de ortografie şi gramatică.

    Cât despre Bac, nu cred că va fi mai uşor. Faptul că au scos notele la probele orale, iar peste câţiva ani vor fi introduse probele transdisciplinare nu sunt măsuri care să faciliteze examenul de Bacalaureat. Într-adevăr, felul în care arată Capacitatea de la copiii de gimnaziu la momentul de faţă e ruşinos. Eu am dat trei probe la Capacitate şi dacă adun tot ce am învăţat în clasa a opta cred că e aproape la fel de mult cu ce am învăţat pentru Bac. Cei de acum dau 2 probe şi alea de o dificultate mult sub medie. Totuşi Bac-ul nu a fost simplificat aşa mult până acum, iar după anul acesta dezastruos nu cred că va veni unul cu o promovabilitate peste 60%, dimpotrivă. Generaţiile de elevi sunt din ce in ce mai slabe, iar interesul lor din ce în ce mai scăzut. Să privim partea bună: sunt şanse ca doar cei care au ceva în cap sa ia Bac-ul şi să intre la facultăţi, iar acest fapt e un progres faţă de anii în care se copia pe rupte, promovau aproape toţi, iar la facultate intra oricine avea bani. Desigur, această parte bună se va vedea cu adevărat peste mulţi ani şi nu este un aspect al realităţii cu care să te mândreşti, dar poate aşa se va schimba mentalitatea elevilor care au impresia că dacă nu vor învăţa, sunt „cool” întrucât doar „tocilarii” învaţă.

    • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 06:26

      Mie Bac-ul de acum mi se pare ok. Cum s-a dat în acest an a fost foarte bine. Să vedem, totuşi, ce schimbă până când ajung eu să dau Bac-ul, sau cei mai mici decât mine

  • Iusti 21 Sep 2011, ora 07:00

    și după aia ce-or să zică „vedeți? reforma noastră a avut efect. Votați-ne! Datorită reformei noastre au luat elevii note mari.”

    Pe mine cel puțin, m-au înebunit profesorii cu testele astea inițiale și cu noua reformă care e veche de când lumea. Nu știu ce e așa interesant la reforma asta, că și în ceilalți ani se făceau recapitulări, la început, și apoi se dădeau teste…

    • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 16:44

      Da, dar in ceilalti ani fiecare profesor dadea cum considera el. Acum totul e impus de Minister, de-aia se agita atat

  • Pato Basil 21 Sep 2011, ora 11:37

    nu mai am treaba cu invatamantul preuniversitar :D! La noi e viata, noi facem legea ! =))

    • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 16:44

      Mai am si eu un an de truda si apoi o sa fiu la fel de fericit ca si tine :D

  • Alexandra Catalina 21 Sep 2011, ora 15:06

    Modelul de test initial pentru clasa a X-a are un exercitiu exact la fel cu cel pe care l-ai mentionat tu in articol (bineinteles textul e diferit), noi le-am primit drept tema pe ambele pentru vineri. Faptul ca sunt introduse aceste exercitii de clasa a III-a, cum bine spui, mi se pare un lucru bun pentru ca inca sunt multi care habar nu au sa scrie si desi ai dreptate cand spui ca cei care nu au invatat nimic pana acum vor lua note mari la BAC datorita unor subiecte de genul acesta, trebuie sa te gandesti si la faptul ca macar invata si ei ceva, stii vorba aceea „mai bine mai tarziu decat niciodata”. In alte ordine de idei mie testele astea initiale mi se par o prostie odata ce eu la mate-info nu dau test initial la informatica (care mai e si materie de profil).

    • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 16:48

      Eu la XII-a cred ca dau test initial la info, dar n-am fost curios sa vad ce contine

  • Tania 21 Sep 2011, ora 16:32

    Crede-ma, asemenea exercetii se dau si la admiterea la facultate, pentru ca multi nu cunosc anumite chichite (diferenta dintre din si dintre, dintre decat si doar etc.) Ma rog, se dadeau, ca acum intra tot fraierul cu dosar…

    • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 17:09

      Da, dar la facultate la adimere sunt mai grele. Ce-i aici e bataie de joc

  • Micha 21 Sep 2011, ora 16:34

    Dar partea cu textul argumentativ ai vazut-o? :)) nu mi se pare asa simpla

    • Florea Cristian 21 Sep 2011, ora 17:10

      Hai, ca textul argumentativ e o chestie relativ usoara. E o treaba invatata in clasa a X-a si care daca e facuta dupa anumite reguli si cu putina imaginatie, iese foarte bine :))

  • Madalin Blidaru 21 Sep 2011, ora 17:24

    Exercitii din acestea, mai exact de corectat cateva fraze, s-au dat si la examenele de titularizare la romana si pentru invatatori…
    In ceea ce priveste testele initiale, au si parti bune si rele ( dar e mult de discutat pe tema asta), insa eu dau la cinci materii: matematica, informatica, engleza, biologie, romana ( cred… )

  • Rux 21 Sep 2011, ora 18:40

    Eu cred ca cei care habar nu au sa scrie n-ar trebui să ajungă în clasa a 12-a.
    Şi oricum, până acum nu cred că subiectele de bac au fost chiar uşoare.

  • Alexandra 22 Sep 2011, ora 12:09

    Cu siguranta invatamantul din Romania a pierdut mult teren in ultimii ani, cu siguranta sunt foarte multi indivizi care nu stiu a scrie, cu siguranta reformele din invatamant din ultimii ani i-au dat peste cap pe copii, cu siguranta ne indreptam catre primele locuri in topurile negative.

    • Florea Cristian 22 Sep 2011, ora 17:16

      Cu siguranta n-o sa facem nimic in legatura cu asta in viitorul apropiat

  • Horia 22 Sep 2011, ora 17:38

    Si eu am dat test initial la psihologie. Credeam ca deduc cate ceva, dar nu cunosteam aproape nici un cuvant din cele date pentru descriere. Si mi-a iesit un IQ de 78, al 2lea cel mai mare din clasa. Romania, trezeste-te!

    • Florea Cristian 22 Sep 2011, ora 19:01

      Si eu imi imaginam psihologia ca pe ceva super-interesant inainte s-o studiez la scoala. Dupa ce am vazut termenii aia si ceea ce reprezinta ea in adevaratul sens al cuvantului, mi-am schimbat opinia.

  • Ionutz 23 Sep 2011, ora 17:47

    Dupa parerea mea , bacul nu e greu….., bine nu e foarte greu de trecut . Daca te ti de carte nu ai cum sa pici. Si bine punctat o sa ajungem in pestera peste 200 de ani daca dam in spate in loc sa incercam sa progresam. Exagerez si eu dar mai in gluma mai in serios cam asta e adevaru.

    • Florea Cristian 23 Sep 2011, ora 18:01

      Ideea e că în societatea în care trăim va prospera şi va avea ceva în cap numai cel care va dori. De bac va putea trece oricine, la facultate, la fel, va putea intra oricine, dar diferenţa o face mintea (sau, mă rog, banii de care dispun părinţii)

  • diana 23 Sep 2011, ora 22:10

    Ajungem sa credem ca propriii copii, nu ne mai inteleg in ceea ce priveste optiunile legate de viata,ceea ce nu e absolut adevarat.

  • Goth_angel 1 Oct 2011, ora 14:37

    Dar ce-ai zice de un profesor UNIVERSITAR care desparte o fraza in propozitii,iar cand una dintre studente ii spune ca propozitia pe care respectivul PROFESOR a cotat-o ca fiind propozitie principala nu are predicat(nu,nu era propozitie intercalata),respectivul ii raspunde: AICI EU SUNT PROFESOR,EU DECID! ?Eh…asa ca la ce profesori avem,subiectul acesta ar putea fi unul chiar dificil;)