Am aşteptat schimbarea orei mai mult decât l-am aşteptat pe Moş Crăciun

Era anul 2010 şi era un octombrie ud şi răcoros. Era frig, dar nu cu vânt, ci frig pur şi simplu. Ceasul mă trezea în fiecare dimineaţă la ora 5:00. Imaginaţi-vă cum e să ieşi din căldura de sub pătură la 5 dimineaţa, 4 zile pe săptămână. Era un program pe care mi-l alesesem singur.

Practicam atletism şi trebuia să fac uneori câte două antrenamente zilnice. Lunea, marţea, miercurea şi vinerea făceam primul antrenament înainte să răsară soarele. Mă trezeam la 5:00, iar la cel târziu 5:30 ieşeam în fugă pe uşă. Alergam 10 – 15km de fiecare dată. Porneam de la mine de-acasă şi, în funcţie de cât aveam de alergat, mă duceam până dincolo de Petreşti (un sat din apropierea Focşaniului) şi înapoi. Era întuneric şi era atât de dimineaţă încât nici câinii nu aveau chef să mă latre. De ce alergam atât de devreme? Pentru că de la ora 8:00 trebuia să fiu la şcoală, iar de la 16:00 la al doilea antrenament al zilei.

Alergam zilnic pe un drum asfaltat, neiluminat şi plin de gropi. Eram atât de sătul de el încât la întoarcerile din Petreşti alergam mai tare numai ca să ajung mai repede acasă. Nu-mi era frică de întuneric, dar mă săturasem de sentimentul ăla pe care-l ai când alergi singur foarte mult timp. Nici măcar nu erau oameni pe străzi la ora aia, iar astă mă demoraliza şi mai tare, pe lângă faptul că nu vedeam absolut nimic în jur.

Aşteptam cu mare interes ultima duminică din octombrie, ca să văd măcar pe unde calc atunci când ies la alergat. Şi-a venit. Iar a doua zi, luni dimineaţă, am făcut cea mai bună alergare de până atunci. Nu mă simţeam în cea mai bună formă, dar timpul parcă o luase razna. Eram atât de bucuros că, în sfârşit, nu mai alerg pe întuneric, încât am primit o doză de energie doar de la schimbarea asta a orei.

Din păcate, o săptămână mai târziu am încetat să mai fac asta. Nu mai rezistam fizic, deşi serile mele se încheiau pe la 20:30 sau 21:00, niciodată mai târziu.

Repet, nu mă obliga nimeni să alerg la 5 dimineaţa, dar voiam eu să scot un timp foarte bun la concursurile din acel sezon, iar când îmi pun în cap aşa ceva, fac orice fel de sacrificii numai să-mi iasă. Şi aşa am ţinut eu minte când se trece la ora de iarnă. Şi tot aşa am să îmi amintesc în fiecare an cât de importantă a fost pentru mine schimbarea asta la un moment dat.

N-am scris textul ăsta ca să mă laud, ci pur şi simplu ca să vă arăt că un moment banal, cum e schimbarea orei, poate însemna enorm pentru unii. Şi nici nu ştiţi câte lucruri am învăţat din tortura aia cu trezitul în fiecare dimineaţă la ora 5:00 şi alergatul pe întuneric. :)

sursă foto

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!