Aţi mâncat vreodată supă cremă de dovlecei cu brânză de capră şi nuci?

În weekend-ul care s-a terminat ieri am avut plăcerea să merg alături de DreamTeamRo în Suceava. Motivul principal a fost că voiam să-l încurajăm pe Marius Matache la concertul de lansare al noului său album la Gura Humorului, iar dacă tot ne-am trezit acolo, am vizitat şi împrejurimile.

Cum a fost concertul?

Din punctul meu de vedere, o reuşită. A fost un public restrâns, iar asta a transformat tot spectacolul într-o cântare ca pentru prieteni, în care Make a reuşit să-şi ascundă emoţiile şi să ne încânte cu mai bine de 30 de piese. A scris el mai multe despre asta.Concert Marius Matache

Şi care-i faza cu supa cremă de dovlecei cu brânză de capră şi nuci?

Sâmbătă dimineaţă, după ce am reuşit să ne trezim, am făcut o vizită pe meleagurile Moşiei Cai de Vis, unde ne aşteptam să vedem o pensiune de munte cu un grajd în curte, iar partea „de vis” din nume să nu fie decât un marketing gândit foarte bine.

Am rămas tare plăcut surprinşi când am văzut că am ajuns pe un tărâm care se întindea pe 40 de hectare şi care avea nişte cai de rasă foarte frumoşi, iar ceea ce ne aşteptam noi să fie o pensiune normală, era o casă prietenoasă şi cu foarte mult gust.

Oamenii de-acolo au fost foarte ospitalieri şi nu ne-au lăsat să plecăm până când nu le-am încercat bunătăţile. Iar acum vine partea interesantă:

– Felul I: Supă cremă de dovlecei cu brânză de capră şi nuci;
– Felul II: Brioşe de pui cu ouă de prepeliţă şi legume;
– Felul III: Cârnaţi de mistreţ cu cartofi cu brânză de capră + gogoşari;
– Desert: Trufă (prăjitură cu ciocolată).

Când am auzit de supa aia credeam că cineva face mişto de mine şi că, de fapt, nu se numeşte chiar aşa, dar când am gustat şi am văzut că are în ea exact ce scrie în nume (apropo, e delicioasă!), mi-am dat seama că atunci când vine vorba de cunoştinţe în ale bucătăriei tradiţionale, sunt mult sub medie.

Discutând, am aflat că toată mâncarea e făcută acolo şi că oamenii au o întreagă reţea de producţie în spate care le oferă majoritatea ingredientelor din care prepară tot ce este de preparat. Iar ca să nu credeţi că m-am entuziasmat degeaba, vă arat nişte poze.

Nu ne culturalizăm şi noi?

La întoarcerea de la Moşia Cai de Vis, am vizitat mănăstirea Dragomirna, un loc care arată ca o cetate pe dinafară şi ca o mănăstire pe dinăuntru. Este, cu siguranţă, cea mai frumoasă mănăstire pe care am văzut-o vreodată. Vă recomand s-o vizitaţi când ajungeţi în zonă.

Da’ voi aţi plecat în excursie, sau la muncă acolo?

La muncă, bineînţeles, motiv pentru care am reuşit să facem cunoştinţă şi cu o parte din blogosfera suceveană, adică nişte oameni tare faini cu care am stat la discuţii câteva ore bune, schimbând impresii şi învăţând cât mai multe unii de la ceilalţi.

Iar cu 3 ore înainte de sfârşitul drumului spre casă, ne-am oprit la Focşani, acolo unde a fost lansarea oficială a proiectului cu coduri QR.

Şi pentru că aţi avut răbdarea şi energia să citiţi articolul până aici, vă las cu o poză făcută la Hotel Continental (acolo unde am fost cazaţi), în care Marius şi Ştefan vă arată cât de obositoare şi frumoasă este viaţa de blogger.

Bloggeri muncind

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!