Azi l-am cunoscut pe Spider Man

Probabil ştiţi că am scos la licitaţie un link în articolul meu aniversar, bani pe care am hotărât să-i donăm cuiva. Câştigătorul licitaţiei a fost Hanora.ro, un magazin online deschis recent, care a oferit 250 de lei. Împreună cu el am stabilit să mergem şi să donăm nişte produse la Casa de Copii de la Domneşti, un loc de la care nu ştiam la ce să mă aştept, dar care s-a dovedit a fi perfect pentru ceea ce doream să fac.

Am întâlnit 11 copii orfani de vârste diferite şi pe cel căruia ei îi spun „tată”, un domn care a crescut orfan şi care a dorit ca atunci când se va face mare să nu-i lase pe cei ca el să treacă prin greutăţile unei situaţii asemănătoare.

Aşa a realizat această casă particulară de copii, unde dacă faci 18 ani nu eşti dat afară, ci dimpotrivă, ţi se spune că oricând ai sprijinul lor. Am apreciat foarte mult educaţia copiilor de-acolo. Nu i-a interesat ce le-am adus, ci au apreciat că am venit şi aveau cu cine discuta. Nu ne-au cerut nimic, ci au vrut să ne ofere ce aveau ei mai scump: zâmbete şi voie bună.

Am apreciat şi cum ştiau să păstreze tot ce aveau. Erau foarte ordonaţi şi peste tot era curăţenie. Ţineau la lucrurile lor şi voiau neapărat ca ele să fie în ordine. De multe ori nu vezi asta în familii cărora nu le lipseşte nimic şi am fost foarte uimit să găsesc asta acolo, la ei.

Au fost întrebaţi cum sunt pedepsiţi când sunt obraznici, iar răspunsul a fost „sumtem puşi la muncă”. Bineînţeles, nu e vorba de muncă pe care n-o pot duce, ci de ceva care să-i facă să realizeze c-au greşit: să dea mâncare la păsări, spre exemplu.

Apropo de păsări, în spatele casei se ascundea o întreagă gospodărie, întreţinută de copii şi de părinţi. Acolo aveau o grădină, un coteţ de porci, capre, găini, o livadă şi cam tot ce le trebuie pentru a-şi prepara singuri hrana. Şi ca să fie gospodăria completă, aveau şi-un teren de fotbal pe care ne-au invitat să-l încercăm (cc Echipa Bloggerilor).

Cât despre Spider Man-ul din titlu, poza asta spune totul.

centrul de copii domnesti

Mulţumesc, Hanora, pentru suma licitată şi pentru că ai ales să facem o faptă bună la Domneşti.

P.S.: Când am ajuns noi acolo era un echipaj de la Antena 3 în curte. Am zis şi eu 3 cuvinte, iar dacă o să apar la TV, să nu râdeţi foarte tare. :))

Lasă un comentariu

4 comentarii