De ce e bine să arăţi câte comentarii are un articol?

Voiam să discutăm despre un lucru neglijat de foarte mulţi bloggeri. Totuşi, neglijat nu cred că este cuvântul potrivit. Mai degrabă cred că este un lucru la care mulţi nici nu s-au gândit, darămite să-l pună în practică.

Este vorba despre afişarea numărului de comentarii ale unui articol în index. Desi majoritatea themelor, în special cele web 2.0, au acest lucru implementat, sunt încă foarte mulţi bloggeri care se rezumă la puţin, prea puţin.

În loc să scrie în dreptul fiecărui articol: „Nicun comentariu”, „Un comentariu” sau „% comentarii”, la mulţi rămâne doar „Toate comentariile” sau „Comments” sau orice altă combinaţie de acest gen.

E destul de enervant să ştiţi. În primă instanţă s-ar putea să ţi se pară tare să nu afişezi numărul comentariilor. Că zici că dacă n-ai niciunul, ăla dă click şi dacă tot a ajuns acolo poate mai şi comentează ceva, dar la un moment dat devine foarte stresant. Am simţit-o pe propria-mi piele.

Citeam, citeam, citeam şi vedeam „Comentarii” .. dădeam click, niciunul. Lăsam eu ceva, reveneam după vre-o două zile, dădeam click din nou pe „Comentarii”, niciun răspuns. Până m-am enervat şi n-am mai intrat pe blogul respectiv.

Dacă tu scrii acolo că n-ai niciun comentariu, ăla poate intră ca să fie el primul. Dacă scrii că ai 10, ăla intră ca să citească ce-au spus ceilalţi şi să intre in discuţie. Dacă ăla comentează şi vede că de la 10 numărul a trecut la 11, ţine minte. Iar când revine vede 13 şi intră să vadă cine i-a răspuns.

E bine să fii cinstit cu cititorii nu să încerci să-i păcăleşti cu chestii de doi lei, pentru că s-ar putea să-i pierzi.

În cele din urmă: Dacă thema voastră arată „Comments” în loc de numărul de comentarii, ar trebui să vă gândiţi serios s-o schimbaţi sau, dacă vă pricepeţi, să adăugaţi voi codul pentru comentarii.

Lasă un comentariu

20 comentarii

  • Perfu 31 Iul 2009, ora 01:17

    Sunt pareri si pro si contra in legatura cu acest subiect . Eu unul am prostul obicei de a comenta pe un blog numai daca vad cate comentarii are un anumit articol .
    .-= Ultimul articol al lui Perfu – Cateva Sfaturi =-.

  • Everzor 31 Iul 2009, ora 07:06

    Bine ochit.

    Mie nu mi-a plăcut niciodată un lucru la comentarii … majoritatea articolelor fiindu-mi pe 0, să-mi afişeze ”0 comentarii” era descurajant pt. mine … sau frustrant, nu ştiu, una din două. Dar pe noua temă, de când îmi afişează ”No comments” parcă e altă treabă.
    .-= Ultimul articol al lui Everzor – O campanie şi un concurs =-.

  • TheBes7 31 Iul 2009, ora 09:23

    Bine, m-ai prins.
    Eu unul am schimbat să fie aşa, adică să fie doar ‘Vizualizează comentarii’, chiar dacă nus.
    Mă gândeam la fel ca tine, că o să intre un el/ea si o sa comenteze.

    Totusi.. :-?
    .-= Ultimul articol al lui TheBes7 – Tot zic de proiecte dar… =-.

    • Grim_Cris 31 Iul 2009, ora 10:29

      Totusi, ar fi bine sa modifici la loc

  • masini second hand 31 Iul 2009, ora 10:31

    nr-ul comentariului depinde si de calitatea articolului. iar mai nou sunt la moda comentariile cu taguri (etichete) la blogurile cu do follow …exemplu este comentariul meu :)

  • XtincT 31 Iul 2009, ora 09:32

    Eu folosesc comments % mi se pare mult mai bine … chiar o prostie cu comment eu deobicei cred ca nu are nici un commentariu si nu ma bag singur in seama :))
    .-= Ultimul articol al lui XtincT – Harry Potter Review =-.

  • silviubad 31 Iul 2009, ora 11:05

    Eu sunt pe platforma WordPress si as dori sa nu mai pacalesc cititorii. Va rog sa-mi spune-ti si mie codul pentru a inseri aceasta optiune avantajoasa pentru cititori.
    .-= Ultimul articol al lui silviubad – Concurs: Domeniu si gazuire free =-.

    • Grim_Cris 31 Iul 2009, ora 12:44

      dar la tine totul e ok. observ ca scrie „1 comentariu” la ultimul articol. deci n-ai de ce sa-ti faci griji

    • Everzor 31 Iul 2009, ora 13:47

      Ai cam înţeles greşit mesajul articolului :-).
      .-= Ultimul articol al lui Everzor – O campanie şi un concurs =-.

  • PanTeraS 31 Iul 2009, ora 11:21

    Eu afisez numarul comentariilor de cand ma stiu, am vrut sa modific, dar nu ma tinut inima. :)
    .-= Ultimul articol al lui PanTeraS – Reînvie Steaua! =-.

    • Grim_Cris 31 Iul 2009, ora 12:40

      bine-ai facut ca n-ai modificat

  • Slacker 31 Iul 2009, ora 11:53

    Sincer,nu cred ca,conteaza atat de mult acest lucru . Cel putin asa cred eu . Fiecare cu parerea lui.:P
    .-= Ultimul articol al lui Slacker – Site-urile antivirusilor =-.

    • Grim_Cris 31 Iul 2009, ora 12:41

      incepe tu sa citesti frecvent un blog care nu afiseaza numarul comentariilor si sa vezi atunci draci si nervi

  • Marian 31 Iul 2009, ora 12:10

    Eu intotdeauna puneam numarul comentariilor la mine pe blog. Acum, cu noua thema, am sus numarul comentariilor si jos un link cu textul „Comenteaza”. Asadar, n-am aceasta problema. :D
    .-= Ultimul articol al lui Marian – Cum e cu “patriotismul”? =-.

  • Crok 31 Iul 2009, ora 13:34

    sa stii ca ai dreptate.mai aveam teme pe wp la care nu apareau numarul lor asa ca am cautat una care sa indice numarul lor la fiecare articol … e un lucru important.pentru ca atunci cand vezi ca sunt comentarii scrii ceva apoi vezi daca ti-au raspuns si cum ai zis si tu „intri in discutie”
    .-= Ultimul articol al lui Crok – Filme marca Rockstar Games =-.

  • Lungu Alin 31 Iul 2009, ora 15:41

    Niciodata nu am avut si nici nu voi avea :)
    .-= Ultimul articol al lui Lungu Alin – Dorințe .. =-.

  • silviubad 31 Iul 2009, ora 17:55

    Mai era problema cu aceste doua scrisuri: View comments (incurajare a vizitatorului de a intra in convorbire) si Leave a comment(obligatie= ceva care il deranjeaza pe cititor)
    .-= Ultimul articol al lui silviubad – Concluzie a sondajului =-.

  • Easy 6 Aug 2009, ora 16:59

    Am schimbat thema şi acum nici mie nu-mi mai apare comment-urile doar „Comments” .. dacă mă poate ajuta cineva .. easy_cs (Y!M) !
    .-= Ultimul articol al lui Easy – Concurs IA(SI)VEZI =-.

  • Andrei 19 Oct 2009, ora 22:53

    Invatati economie aici de la Grim!!!:)>- Cand dai meditatii? ca vreau si eu.

    • Grim_Cris 20 Oct 2009, ora 07:14

      stai sa vezi ce-i umplu de economie la anu’ cand o invat la scoala >:)