Ca să fii cool trebuie să fii viu

În sfârşit am mai primit şi eu o leapşă. Parcă îmi era dor de una şi parcă pe categoria cu acelaşi nume începea să se adune praful. Această leapşă vine de la Santiaggo şi, deşi este una destul de grea, nu-mi permit s-o ratez pentru că este chiar foarte interesantă.

Trebuie să vă conving că este mai bine să fii cool, in sensul că este mai bine să fii viu. Şi că traiul pe Pământ este un dar nu o joacă de copil.

În primul rând trebuie să cunoaştem sensul cuvântului „cool”. Dacă-l căutaţi în DEX, n-aveţi ce găsi (vă vor da explicaţii ce ţin de muzica jazz), dacă încercaţi să-l traduceţi din engleză în română vi se va spune că înseamnă „răceală”, „răcoare”, „frig” sau alte cuvinte asemănătoare.

În primă fază, cuvântul „cool” n-are sens. Sau n-are sensul pe care vrem să-l conturăm, pentru că este o expresie. În zilele noastre, eşti cool când faci ceva tare. Eşti cool când cineva te apreciază şi te laudă. Eşti cool când cineva iţi spune că aşa eşti.

În contextul nostru, eşti cool dacă trăieşti. Eşti cool dacă ştii să tragi cu dinţii de viaţa ta şi eşti calculat atunci când execuţi ceva astfel încât să-ţi păstrezi starea de sănătate şi existenţa.

Exemple de non-coolism există. Persoane care nu sunt cool în viziunea noastră întâlnim la tot pasul. Şi am să vă dau câteva exemple:

– Nu eşti cool când conduci cu viteză, mai eşti şi băut, iar copacul este singurul care se opune vehiculului, acum, pierdut de sub control
– Nu eşti cool când consumi droguri şi ajungi să mori din cauza lor
– Nu eşti cool când o faci neprotejat şi te trezeşti că ai SIDA sau mai ştiu eu ce boală care îţi plăteşte biletul dus spre moarte

Sunt doar trei moduri prin care v-am arătat cum să nu fii cool. În cazul în care vrei s-o faci, cred că eşti super conştient de ceea ce poate face un om cool:

Un om cool ascultă muzică, se joacă, merge la şcoală, merge la party-uri, la teatru, la film, se bucură de vacanţe, se bucură de concedii, de prieteni, de familie, de o bere, de tot ce-l înconjoară. Un om cool este stăpân pe sine, ştie ce vrea de la viaţă, oferă cadouri, primeşte cadouri, sărbătoreşte, învaţă, se îndrăgosteşte, se bucură, câştigă, TRĂIEŞTE!

Concluzia: Toţi ne dorim să fim cool. Pentru a face asta trebuie doar să fim VII şi să nu ne punem coolism-ul în pericol.

Ei sunt cool şi v-o spun şi vouă:
Brightie
– Santiaggo
– Boogye
AlphaBlog
Florin Puşcaş
– Bluarto

Leapşa merge mai departe la toţi participanţii campaniei.

Lasă un comentariu

26 comentarii

  • brightie 14 Mai 2009, ora 21:55

    scurt si la obiect::d/
    multumim de contagiune. :D

    n-o dai mai departe?

    De la mine poti citi: “Seamănă unele cu altele, sâmbetele tale?”

  • santi 14 Mai 2009, ora 22:07

    Wow! Excelent articol! Ma-nclin!

    Multumesc Grim! Poate ca articolul tau conteaza cel mai mult. Audienta ta este mai tanara, din cate am observat, si tocmai catre ei se indreapta mesajul asta :)

    Florin Puscas e si el cool: http://florinpuscas.ro/2009/05/08/cool-in-italia/

    Bluarto, chiar daca e un pic mai agresiv, e cool si el: http://bluarto.ro/2009/05/ca-sa-fii-cool-trebuie-sa-fii-mort/

    De la mine poti citi: Cum fac sa-mi apara avatarul pe blog?

  • Bleau 14 Mai 2009, ora 22:23

    Foarte faina tema. Nu ma incluzi si pe mine pe acolo? :)

    De la mine poti citi: 3000 de motive ca sa imi divulg secretul….fie!

  • Punk 15 Mai 2009, ora 07:01

    Nu mai vorbi in numele tuturor…de exemplu yo sunt mai fericita dak nu ma observa nimeni….depinde de fiecare persoana la parte…

  • Grim_Cris 15 Mai 2009, ora 10:03

    @brightie … stiam eu ca am uitat ceva. Acum o dau si mai departe

    @santi, sper ca mesajul sa fie receptat si inteles de toti cititorii mei

    @Punk … una este sa nu fii observata de nimeni si alta este sa fii moarta :| .. mai bine in singuratate decat deloc

    Later edit:

    @Bleau, acum leapsa merge si la tine :)

    P.S.: Am facut update la lista celor cool. O s-o mai modific pe parcurs daca se mai anunta cate cineva :)

  • Curatenie profesionala 15 Mai 2009, ora 11:19

    Felicitari pentru ideea de a te alatura campaniei.

    Vezi si reclama asta, mi se fare foarte bine facuta:
    http://www.piticu.ro/2008/09/01/asa-se-face-o-campanie/index.html?cp=1

    Trist.

  • Gabi 15 Mai 2009, ora 13:15

    joaca de copil nu este un dar?;;)

  • Grim_Cris 15 Mai 2009, ora 14:05

    Joaca de copil nu este chiar un dar. O poti experimenta oricand. Viata n-o poti avea de cate ori vrei :)

  • Andrei M. 15 Mai 2009, ora 15:11

    Exact acum ma bucur de o bere.
    E bine sa faci toate lucrurile la timpul lor.. :)

    De la mine poti citi: Betul zilei – 15 Mai

  • Bleau 16 Mai 2009, ora 07:13

    Yey, azi sau maine scriu si eu :). O zi nebuna la toti, :P

    De la mine poti citi: Bisaptamanal de stiri SEO/SEM cu Ionut Avram

  • Dexter 17 Mai 2009, ora 09:36

    :) Buna faza cu faptul de a fi cool trebe sa fii viu:)

    De fapt daca ma gandesc bine cand esti mort esti cel mai cool:)) esti in centrul atentiei… esti rece… si stai bine mersi cand altii plang:))

    Glumesc!

    De la mine poti citi: A venit premiul

  • Pingback: cabral.ro » Doua care merita
  • Pingback: Două care merită - pe blogul lui Cabral | raluxa's blog
  • Pingback: Ca sa fii cool, trebuie sa fii viu! « Boogye’s Blog
  • Pingback: Ca să FII COOL, TREBUIE să FII VIU! | alphablog.ro
  • Pingback: Câteva minute cu B… » Blog Archive » Ca sa fii cool trebuie sa fii viu
  • Pingback: Rezultate campanie | Victor's Blog
  • antonya 21 Iun 2009, ora 11:36

    neah.. nu neaparat :)
    eu sunt bine dk nu ies din anonimat. :)
    dar fain subiect. :*

    • Grim_Cris 21 Iun 2009, ora 11:55

      una e sa ramai in anonimat si alta sa nu mai traiesti :D

      anyway, ma bucur ca-ti place :)

  • Laura 19 Dec 2009, ora 10:11

    Salut!

    Da , ai dreptate cu ce e cool si ce nu, dar din pacate barbatii sunt innebuniti azi dupa fufele cool si aceste fufe cool ne iau locul peste tot, in viata , in familie, dar mai ales la joburile de top!Fufa cool este cea care este workaholica, are parul drept pana la umeri, de obicei intins cu placa , se imbraca oficce, are o sit financiara excelenta, conduce o masina (chiar si pe zapada)nu este casatorita , nu are copii, e mereu puternica si din cand in cand isi mai strange parul in coada de cal!!!iata tabloul fufei!Si se inmultesc pe zi ce trece!

  • Pingback: Două care merită - pe blogul lui Cabral | raluxa.com
  • MadMike 27 Mai 2011, ora 17:48

    Interesant articol, vechi, dar interesant. Titlul este ales excelent, insa, tinerii din ziua de azi sunt pierduti, majoritatea din ei daca nu toti.
    – Se apuca de fumat ca asa este cool
    – Se baga in anturaje periculoase, pentru ca asa e cool
    – O dau pe etnobotanice si alte tampenii ca sa fie cool.
    – Pun scoala pe ultimul loc, pentru a fi in trend cu ceilalti, deci, a fi cool
    – Merg cu masinile/motoarele cu 200km/h pentru ca e cool.

    Concluzia? A zis-o Cristian, Pentru a fii cool, trebuie sa fi viu. Aplicand principiile de mai sus, ai cele mai mici sanse sa fii „cool”.

    • Florea Cristian 27 Mai 2011, ora 22:33

      pacat ca-ti dai seama cat de necool esti abia cand e prea tarziu, cand bolile se instaleaza sau, mai rau, cand nu mai traiesti