Care-i cel mai important program de pe calculatorul tău?

Fie că ne place sau nu, totul începe uşor-uşor să se mute online. O zi fără internet ne transformă PC-urile în nişte maşinării bune de nimic. Cred că dacă ar trebui să ni se oprească pentru o zi apa sau internetul, iar noi am putea alege fără care dintre ele putem trăi 24 de ore, cu siguranţă am milita pentru păstrarea conexiunii la internet.

Astăzi am intrat în folderul cu poze vechi şi am găsit, printre altele, un fişier plin cu poze de folosit ca background pentru desktop. Ţin minte că înainte să am internet mergeam la web caffe-urile din Focşani şi downloadam cât de multe puteam, apoi le puneam pe toate pe un CD şi făceam un fel de schimb de CD-uri cu poze pentru background cu unii prieteni. Nu aveam internet ca să le pot accesa când doream, de-aia făceam schimburi de genul ăsta.

Pe vremea aia cel ma important program de pe calculator cred că era WinRar, Nero sau BS Player. De când cu internetul, lucrurile s-au schimbat enorm, pentru că au apărut tot felul de site-uri care ţin locul aplicaţiilor desktop. Pe mine m-a prins microbul ăsta al mutării activităţii mele în browser de doar câteva luni, timp în care modul de folosire al calcultorului s-a schimbat enorm.

Am folosit timp de vreo doi ani câte-o aplicaţie de citit mail-ul. Am început cu Pop Peeper, apoi am continuat cu Thunderbird. Acum mi-am dat seama că aş putea folosi la altceva resursele consumate de Thunderbird şi, în schimb, aş putea să ţin mereu deschis un tab cu GMail-ul (pentru că oricum mi-am redirectat toate mail-urile spre o singură adresă de GMail). Aşa am ajuns să am întotdeauna deschis un tab cu mail-ul şi să mă folosesc de bara de sus de la Google ca să intru în Calendar (până acum tot din Thunderbird adăugam evenimentele în calendar) sau în Google Drive, ba chiar şi task-urile zilnice tot în tab-ul cu mail-ul sunt, că Google are şi secţiune de „Sarcini” în cadrul GMail-ului.

Totodată, astăzi am renunţat şi la TweetDeck-ul ca aplicaţie desktop, pentru că începuse să dea rateuri. Citesc Tweet-urile din browser acum şi am văzut că nu este nicio diferenţă din punctul de vedere al experienţei utilizatorului. Ba chiar mi-e mai simplu aşa, că laptopul meu bătrân are mai multă memorie liberă dacă-s mai puţine aplicaţii deschise.

Mi-ar mai trebui un Winamp pentru browser şi aş fi mulţumit, dar de când am început să-mi fac playlist-uri pe contul de YouTube, nici asta nu mai e o problemă aşa mare.

Aşadar, dă-mi un calculator fără browser şi e ca şi cum m-ai pune să scriu fără să am voie să ating tastele. Bine că nu există un asemenea calculator şi că, de nevoie, aş putea folosi şi Internet Explorer pentru câteva minute.

Apropo, la tine care este cel mai important program de pe calculator şi de ce?

Tags:
    1. C. Alexandru Ionut vineri, 15 martie 2013, 17:31
      • Cristian Florea vineri, 15 martie 2013, 17:51
        • C. Alexandru Ionut vineri, 15 martie 2013, 22:55
    2. Nepoate vineri, 15 martie 2013, 17:51
      • Cristian Florea vineri, 15 martie 2013, 20:44
    3. ZDZero vineri, 15 martie 2013, 19:01
      • Cristian Florea vineri, 15 martie 2013, 20:46
    4. Yamasha sâmbătă, 16 martie 2013, 9:23
      • Cristian Florea sâmbătă, 16 martie 2013, 9:36
    5. Adelin sâmbătă, 16 martie 2013, 10:06
      • Cristian Florea sâmbătă, 16 martie 2013, 10:57
        • Adelin sâmbătă, 16 martie 2013, 12:17
        • Cristian Florea sâmbătă, 16 martie 2013, 12:55
    6. Ciprian Pardău sâmbătă, 16 martie 2013, 23:28
      • Cristian Florea duminică, 17 martie 2013, 7:45
      • Ciprian Pardău duminică, 17 martie 2013, 9:10
        • Cristian Florea luni, 18 martie 2013, 10:12
    7. Laura duminică, 17 martie 2013, 0:25
      • Cristian Florea duminică, 17 martie 2013, 7:47

    Adaugă un comentariu