Cărţi noi, orizonturi noi

slam_nick_hornbyAstăzi m-am trezit cu gândul de a-mi cumpăra nişte cărţi.

Biblioteca de acasa devine din ce în ce mai plictisitoare şi sunt tipul de om care preferă să aibă cartea lui decât să fie împrumutată.

Well … văzând recomandările voastre şi ştiind din proprie experienţă că Mircea Cărtărescu scrie bine, am decis să dau o raită prin raionul de cărţi din Carrefour şi să văd ce-mi pot alege. Aveam 50 RON la mine pregătiţi special pentru cărţi … m-am oprit la locul unde era Cărtărescu. Iniţial mi-am ales Gemenii, Mendebilul şi Travesti (le-aş fi cumpărat pe toate dar am zis să le citesc pe astea şi apoi pe celelalte). După calculele mele suma îmi ajungea perfect.

Când să ies dintre raioane, văd o carte care avea pe copertă un skater. „Trebuie să fie interesantă” îmi zic ridicând-o uşor.

Încep să citesc rezumatul de pe spate:

Cine a inventat skateboarding-ul este un geniu. Iar pe lumea asta e un singur mare skater şi numele lui e Tony Hawk. Nu contează că habar n-ai cine e, mergi pe mâna mea. Apropo, mă cheamă Sam, am şaişpe ani şi chestia e că nu prea am cu cine să vorbesc despre ce se mai întâmplă cu mine. Aşa că vorbesc cu Hawk. Mă rog, cu posterul lui, pe care l-am agăţat la mine în cameră. Lui îi povestesc despre amicii mei, Rabbit şi Varză, despre maică-mea, despre ce mai e pe la liceu, despre Alicia. Mai ales despre Alicia. Pentru că, după ce am cunoscut-o şi credeam că, în sfârşit viaţa mea începe să fie OK, a trebuit să stric totul. Şi nu mi-a luat decât vreo cinci secunde. Pe bune, cum să-ţi treacă prin cap să faci un copil la şaişpe ani? Mai ales când îţi dai seama că nici n-o mai iubeşti pe fata de care te-ai îndrăgostit la un moment dat. Iar Hawk mi-a spus vreo câteva lucruri. Mi-a dezvăluit ce-o să fie. Te-ai gândit vreodată cum ar fi să-ţi vezi viitorul? Hai cu mine. O să ţi-l arăt.

Mi-a furat toate gândurile cu privire la Cărtărescu. Cartea asta trebuia s-o am. Am făcut un calcul rapid din care a reieşit faptul că dacă renunţam la două cărţi de Cărtărescu şi îmi cumpăram „Slam” de Nick Horby mă încadram perfect. Ba chiar îmi mai rămâneau vreo 5 lei.

Repede, mă caut prin buzunare…mai găsesc nişte bani, mai fac un calcul … damn it .. îmi mai trebuiau 30 de bani ca să-mi mai pot lua încă o carte în afară de cele două. O las pe altădată.

Am plecat la casă să le plătesc, rezumându-mă la cele două cărţi. Doamna de acolo s-a uitat mirată la mine când a văzut ce cărţi citesc ( De ce? Nici eu nu ştiu) şi mi-a urat lecturare plăcută.

Imediat ce ajung acasă, încep să citesc Slam. După vreo 60 de pagini renunţ . Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut sau pentru că era plictisitoare ci pur şi simplu mi-am amintit o chestie pe care mi-a spus-o Atomic ieri şi care se regăsea întru-totul în cartea asta: „Să nu te distragi foarte mult de la skate din cauza fetelor. O să vezi tu ce rămâne la urmă.” şi acum am realizat câtă dreptate are.

În primele trei capitole, Sam ăsta (personajul principal al cărţii) se îndrăgosteşte de una pe nume Alicia şi au şi un copil la un moment dat (cum spune şi rezumatul de pe ultima copertă). De când o întâlneşte pe ea, pentru Sam skate-ul rămâne de domeniul trecutului. Vrea doar să fie cu ea şi atât. Mama şi prieteni lui dispar, skate park-ul parcă nu mai are haz, iar posterul cu Tony Hawk e un simplu poster acum.

De ce m-am oprit din citit când era atât de important? Nici eu nu-mi pot explica. Pur şi simplu n-am mai vrut să continui însearasta. Mâine sigur o voi face.

Vă recomand cu cea mai mare căldură această carte, chiar dacă sunteţi sau nu skateri.

Deasemenea vă dau acelaşi sfat … nu renunţaţi la chestii care vă plac cu adevărat pentru vre-o fată. La sfârşit vă veţi da seama singuri cine rămâne.

P.S.: Asta nu înseamnă că fetele trebuiesc neglijate. Dacă există înţelegere reciprocă le puteţi face pe toate fără nicio barieră.

Lasă un comentariu

26 comentarii

  • Mihai 22 Ian 2009, ora 20:01

    Spor la citit Cristi,n-o să regreţi niciodată

    De la mine poti citi: Cum aruncăm cu noroi în religie

  • CarmenPunkGirl 22 Ian 2009, ora 21:33

    si ca sa completez: sa nu renuntati la ce va place pentru un baiat :D

    De la mine poti citi: Pana de idei

  • CarmenPunkGirl 22 Ian 2009, ora 21:38

    pare interesanta cartea :D sa ne zici cum se termina ;))

    De la mine poti citi: Pana de idei

  • Grim_Cris 22 Ian 2009, ora 21:39

    Multumesc!

  • Jo 23 Ian 2009, ora 00:36

    Daca ai renuntat la Gemenii iti sugerez sa te reintorci. Destul de urgent as recomanda :D

  • Grim_Cris 23 Ian 2009, ora 07:12

    N-am renuntat la Gemenii. Dimpotriva. Dintre toate cartile de Cartarescu este singura pe care am cumparat-o pana la urma. Dupa ce termin Slam ma apuc de Gemenii ;))

  • Alexander 23 Ian 2009, ora 17:31

    Eu unul sunt impresionat in primul rand ca mai citesti, de oricine care mai citeste, si de CE citesti. Sincer insa nu pricep de ce ai tendinta de a citi astfel de carti la varsta ta. Nu spun ca nu ma bucura faptul ca iti propui standarde inalte, doar ca, in cazul in care nu o faci ai putea totusi sa citesti si ceva mai relaxant, un roman SF sau politist sau stiu eu….Cartarescu e cam dificil uneori. Eu unul trebuie sa ma apuc sa mai citesc ca am cam lasat-o balta. Shame on me!

    De la mine poti citi: Alo? Aici Vodafone !

  • Doar Adi 23 Ian 2009, ora 22:14

    Trebuie sa am cartea asta! :x

    De la mine poti citi: Cedez “Lupta”

  • Ioana 23 Ian 2009, ora 21:24

    Hei, si eu sunt din focsani si invat tot la cuza :) pe cine ai diriginte?

    De la mine poti citi: Poze schimb de carti!

  • AkuKu 24 Ian 2009, ora 00:33

    nu conteaza ce carti citesti ;) trebuie doar sa iti placa :D

    De la mine poti citi: Ce sa mai intelegem despre Becali???

  • MadaManu 24 Ian 2009, ora 03:03

    Buna sugestie Grim, am sa incerc sa caut cartea si aici si in aprilie cand trec prin tara am sa o cumpar si acolo (-nu numai in cazul in care nu o gasesc aici, ci ca sa o am si in romana nu numai in engleza-). Sper sa o gasesc si sa o citesc, pentru ca m-ai facut curios…

    De la mine poti citi: Sustin ivee.ro

  • AccesInterzis 24 Ian 2009, ora 09:37

    Mai poti citi „Cel mai iubit dintre pamanteni” de Marin Preda. E un roman total, complet.

  • dy 24 Ian 2009, ora 13:24

    Eu sunt demodata ca citesc Shakespeare , Shelley si Byron vasazica :P
    Oricum .. mi se pare foarte gresit punctul de vedere exprimat in legatura cu renuntatul la ceva pentru o fata . Fata nu are legatura ca doar nu esti atat de prost incat sa te comande pas cu pas si sa nu mai poti face ce iti place , e vorba de tine care iti impui alte prioritati . E vorba de schimbari care vin opdata cu o relatie srerioasa si mi se pare si normal . Daca ai o iubita si tii la ea , planuiesti un viitor comun sau ceva de genul ar fi culmea sa te vezi cu ea doar duminica pentru ca in restul saptamanii te duci la skate ..
    Cand o sa mai cresti o sa iti dai seama ca prioritatile se schimba de la sine si ca nu le stiai pe toate la 16 ani .. si ca fetele nu sunt cauza esecurilor , de cele mai multe ori va salveaza pielea daca e sa recunosc :)
    PS : la un copil se lucreaza in doi daca intelegi ideea .

    De la mine poti citi: Pauza

  • Grim_Cris 24 Ian 2009, ora 20:33

    Multumesc pentru sfat AccesInterzis si multumesc pentru aprecieri Alexander.

    Sa stii ca nu mai sunt copilul ala care la 15 ani citeste „Capitan la 15 ani” sau „Ocolul Pamântului in 80 de zile”. Pe alea eu le consider carti de clasa a V-a pentru ca datorita limbajului folosit si actiunii din ele asta ma lasa sa cred.

  • Grim_Cris 24 Ian 2009, ora 20:43

    @dy, eu vorbesc de relatii la varsta mea. Adica … un copil nu prea se face la 16 ani. Nu stiu cat de mult ai nevoie de unul si cate responsabilitati iti poti lua atunci. Eu nu vorbesc de persoane de la 20 de ani in sus care trebuie sa-si gaseasca un partener de viata.
    Cat despre faza cu iesitul cu ea, spun sa nu lasi skate-ul de tot nu sa iesi cu ea o zi pe saptamana, iar 6 sa iesi cu placa. Asa nu mai merge indiferent ca ei ii convine sau nu. Mi se pare absurd sa iesi cu prietena ta doar o zi din cele 7 pentru skate 8-|

    Mai ai si tu nevoie de o pauza de efort fizic, de o relaxare, o plimbare, etc.

  • Grim_Cris 24 Ian 2009, ora 20:45

    @Ioana … d-nul Ţîţu … învăţ la 9B :)

  • Ioana 24 Ian 2009, ora 20:59

    Hehe cunosc lume din 9B :)
    Eu’s la Mereuţă, din pacate cu un an mai mica :))

    De la mine poti citi: Si azi e o sambata…maine sunt doua

  • Pleosc 25 Ian 2009, ora 07:19

    Heh, ironic, dar eu am primit cartea asta tocmai de la prietena mea, de Craciun. :)

  • Tutoriale Photoshop 25 Ian 2009, ora 18:22

    Spor la citit

  • Punk 30 Iun 2009, ora 09:01

    Si unele fete adora sk8te-ul…deci poate sa existe un hobby comun…

    • Grim_Cris 30 Iun 2009, ora 15:00

      Oricum, numarul fetelor care adora skate-ul e mult mai mic decat cel al baietilor cu acelasi hobby. Totusi apreciez foarte mult o fata care practica sk8 :D

  • Lexi 29 Iul 2009, ora 23:31

    crede’ma ca atunci cand o sa gasesti o fata pe care o sa o iubesti cu adevarat nu o sa mai gandesti la fel.
    apropo.cartea am citito azi.am terminato acum 30 de minute.
    .-= Ultimul articol al lui Lexi – Nu suntem singuri! =-.

    • Grim_Cris 29 Iul 2009, ora 23:51

      si? ti-a placut?

      • Lexi 31 Iul 2009, ora 23:29

        da.mi’a placut ca nu stiam cum o sa se termine.
        a fost una din cartile care o sa imi ramana in minte.

  • Leah 2 Dec 2009, ora 22:00

    Da…merci…chiar..merci!>:D< dupa ce am vazut articolul si dupa c am citit un pic despre carte chiar m-am interesat:)..miam cumparato dupa cv vreme si am stat o noapte sa o citesc pe toata:X:X...e cartea mea preferata..mai ales ca Sam e pasionat de skate,ca mine..:)si mia placut sa vad cum viata lui sa schimbat asa de repede... P.S.:dak mai stii ceva carti cu skateri,sau rockeri,punkeri sau cv de genu'scrie pe blog:>;))…

  • Monica 4 Mar 2010, ora 23:02

    deci…am citit travesti si e faina:X