Ce înseamnă relevanţa unui blog?

Când de gândim la un blog relevant, de cele mai multe ori ne gândim la un blog bun: cu mulţi vizitatori şi multe comentarii.

Ei bine, fericirea noastră se cam duce în momentul în care ne dăm seama că „blog relevant” nu înseamnă neapărat „blog vizitat” sau „blog comentat”. Un blog relevant este un blog influent. Ca să fii influent nu cred că este de ajuns să ai mulţi vizitatori sau multe comentarii.

Vizitatorii îi poţi face spamând. Asta înseamnă că un blog cu 1000 de vizitatori nu este unul influent atât timp cât cei 1000 unici vin numai din motoarele de căutare pe cuvinte gen „puya – undeva în balcani” sau „sotia lui Florin Salam” (am ales aceste două exemple pentru că s-a făcut trafic frumos pe ele, cândva). Un blog relevant poate să aibă şi 100 de vizitatori. Nimeni nu-l contestă. E relevant, chiar dacă are 100 de vizitatori.

Un blog bun niciodată nu înseamnă un blog comentat. Unul ar putea avea 20 de comentarii la fiecare articol, din care 10 sunt ale lui iar alte 10 ale unui prieten de-al lui cu care se contrazice la fiecare articol în parte. Vi se pare ăsta un blog bun? Nu cred.

Un blog probabil ar trebui să aibă rangul de relevanţă adus la un anumit nivel în funcţie de link-urile pe care le primeşte. Cândva, atributul de IBL era foarte bine conturat la nivelul blogosferei. Primeai link-uri dacă scriai bine. Puţine erau din link exchange. Mai nou, de când cu ZeList-ul primeşti link-uri doar ca să fii sus în top. Văd bloguri cu câte 100 de exchange-uri care se mândresc cu PR4 şi un loc în primii 150 din ZeList. Uite că eu am PR3 şi sunt în primii 500 .. care-i faza? Blogurile alea niciodată nu vor fi considerate bloguri relevante. Îţi dai seama că aia nu e campanie de link building, e deja spam pe faţă.

Ok, uitându-ne mai sus, observăm că un blog nu este relevant dacă ar trafic, dacă are comentatori, dacă are Page Rank, sau IBL-uri (implicit poziţie în ZeList). Atunci când este un blog relevant?

Un blog este relevant când este mediatizat (aici e destul de greu). Eşti mediatizat dacă ai ceva de spus, ceva ce poate fi arătat lumii întregi. Eşti mediatizat dacă eşti destul de mare şi are cine te citi (mă refer la jurnalişti). E greu să fii mediatizat. Totuşi, nu-i imposibil. Un blog mic a fost mediatizat pentru că şi-a făcut de râs facultatea la care învaţă (scuze că nu-i dau link dar pur şi simplu am uitat adresa). A avut o creştere imensă a traficului în perioada aia, după care a scăzut, dar lumea probabil a rămas cu gândul că blogul ăla încă există şi poate fi vizitat oricând.

Un blog este relevant dacă bloggerul respectiv este influent. A făcut Focus Blog un top al celor mai influenţi bloggeri din blogosfera românească. E greu să fii în primii 20. Dar dacă eşti al 200-lea din 30000 tot e bine. Un blogger este influent în momentul în care lumea are încredere în el, în momentul în care face rost de IBL-uri gratis (adică lumea scrie despre el şi pune link spre el fără ca acesta să fi cerut), în momentul în care îi este apreciată munca în adevăratul sens al cuvântului (adică este apreciat de majoritatea cititorilor, nu doar de prietenul de la etajul 4) şi, poate, în momentul în care a ajuns pe o anumită treaptă în blogosferă şi se vede fără nici cel mai mic dubiu diferenţa dintre un blogger începător şi el.

Un blogger mic nu poate fi influent. Dacă îmi fac mâine un blog nou şi îmi propun să am o oarecare influenţă asupra blogosferei, nu cred că pot s-o fac prea curând. Trebuie să câştigi încrederea cititorilor, iar asta se face în timp. Trebuie să ai texte de calitate care merită citite şi promovate. Trebuie să aibă lumea încredere în ceea ce scrii iar tu. Iar tu, la rândul tău, să ai încredere în cititorii tăi. Mulţi s-au chinuit ani ca să ajungă relevanţi, alţii în 3 luni deja erau influenţi, iar unii încă se mai chinuie. Nu trebuie să te îngrijorezi pentru că nu eşti influent pentru că nu vei fi nici primul nici ultimul care n-o face. Şi cu multă muncă poate vei ajunge unde îţi doreşti, dar e cale lungă până acolo.

În concluzie: Relevanţa unui blog este foarte greu de definit. Totuşi, în funcţie de influenţa pe care o are bloggerul asupra blogosferei, ne putem da seama că persoana respectivă are un blog relevant si demn de citit.

    1. fLn vineri, 7 august 2009, 11:46
    2. Everzor vineri, 7 august 2009, 14:36
      • Grim_Cris vineri, 7 august 2009, 15:28
        • Everzor vineri, 7 august 2009, 15:46
        • Lungu Alin vineri, 7 august 2009, 22:22
    3. Neamtu' vineri, 7 august 2009, 14:13
    4. fLn vineri, 7 august 2009, 22:37
      • Lungu Alin vineri, 7 august 2009, 22:55
        • Grim_Cris sâmbătă, 8 august 2009, 0:39
        • Everzor sâmbătă, 8 august 2009, 8:30
        • fLn sâmbătă, 8 august 2009, 8:41
        • Grim_Cris sâmbătă, 8 august 2009, 11:38
    5. Crok sâmbătă, 8 august 2009, 9:42
    6. Nicolae Ciobanu marți, 11 ianuarie 2011, 9:33
      • Florea Cristian marți, 11 ianuarie 2011, 16:52

    Adaugă un comentariu