Ce-am învăţat în două minute de la un om care sculptează de 45 de ani în lemn

Azi, la Rowmania, l-am întâlnit pe Toader Gheorghe, care din 1969 sculptează păsări şi alte lucruri în lemn.

– Trăiţi din aşa ceva?
– Nu. E imposibil. Lumea nu dă bani pe astfel de artă. În schimb, sunt alte avantaje, care contează mai mult decât banii.
– Cum ar fi?
– Cum ar fi satisfacţia că ai făcut ceva cu mâinile tale.
– Cât durează să faceţi o pasăre?
– Vreo 3 zile. În cateva ore îi dau lemnului forma dorită, apoi îl finisez şi lucrez la detalii până când iese perfect.
– Câţi sculptori ca dumneavoastră sunt în România?
– Eu sunt singurul. Din România şi din Europa. Uite un alt avantaj: am văzut toată Europa cu sculpturile mele.

Concluzii ar fi două:

1. Poţi să fii singurul din Europa care desfăşoară o anumită activitate, asta nu-ţi garantează cine ştie ce profit, chiar dacă munca ta e bună şi apreciată.
2. Pasiunea e mult mai importantă decât banii. Poţi câştiga bani din orice, atât timp cât reuşeşti să te ocupi şi de pasiunea ta, iar satisfacţii sigur vor fi.

Tags:
    1. Claudiu C. sâmbătă, 30 august 2014, 13:38

    Adaugă un comentariu