Cele mai faine evenimente la care poţi participa în perioada asta

Când spun că-s faine sunt strict subiectiv, ca să nu avem discuţii despre asta mai târziu. Altfel spus, am să particip şi eu la ele şi, aşa cum era de aşteptat, n-aş fi ales să particip dacă n-ar fi fost ceva interesant în ele.

Totodată, n-aş fi scris articolul ăsta dacă nu mi-aş fi dorit să cunosc oameni cât mai mulţi la întâlnirile despre care o să scriu mai jos. Deci dacă aveţi timp liber zilele astea, tare mi-ar plăcea să ne vedem la unul dintre evenimentele de mai jos şi să schimbăm o vorbă.

Diseară, de la ora 20:00, la Clubul Ţăranului, avem un concert de improvizaţie live marca byron. Nu i-am mai văzut de mult pe scenă pe băieţi şi abia aştept să-i aud cântând şi improvizând.

Pagina evenimentului o găsiţi aici, cu menţiunea că „cei prezenti la concert vor avea ocazia de a isi face auzite vocile pe urmatorul album byron, la inregistrarea caruia se lucreaza in prezent”. Adică încă un motiv ca să ne strângem cât mai mulţi.

impromptu6

Mâine seară, de la 18:30, în Pub-ul (cred că-i Pub, că n-am mai fost) La Copac, are loc prima întâlnire a bloggerilor vrânceni din capitală. V-am mai zis despre ea acum vreo două săptămâni, dar cine ştie ce soldaţi rătăciţi mai strângem pe ultima sută de metri?

Pagina evenimentului este aici şi acceptăm orice vrâncean care are o oarecare legătură cu internetul. Poţi să-ţi faci blog azi şi să vii mâine la eveniment, dacă vrei.

Pe 1 februarie la Gura Humorului şi pe 2 februarie la Suceava. În prima zi din februarie Marius Matache îşi lansează albumul la Gura Humorului, iar pe 2 februarie, de la Continental, unde o să fim cazaţi, o să plecăm la Da Vinci, că de la ora 16:00 punem de-un blogmeet sucevean. Detalii mai multe găsiţi pe blogul lui Chinezu. Dacă sunteţi din Suceava, tare fain ar fi să ne vedem cumva.

Lansare-Humor-web

Pe 3 februarie, la întoarcerea de la Suceava, facem o oprire la Focşani, unde Tudor a pus la punct un blogmeet de zile mari. O să anunţe lansarea unui proiect foarte interesant care o să se desfăşoare în Focşani. Este vorba despre o idee care mi-a venit mie acum vreun an, dar pe care n-am reuşit s-o pun în practică.

Lui Tudor i-a plăcut şi, nu ştiu cum s-a învârtit, dar a reuşit să-mi îndeplinească visul. Detalii nu vă dau decât după blogmeet, că aşa-i frumos.

Pagina evenimentului e aici, iar dacă sunteţi din Focşani, v-ar relaxa evenimentul ăsta duminică.

A, iar pe 11 februarie rămâne cum am stabilit.

Lasă un comentariu

5 comentarii