Cine e cinci?

Teo, de la CafeDeko, spune că s-a tot vorbit peste tot, inclusiv pe bloguri, despre campania „Cine e cinci?” iniţiată de Blue Air.

Bineînţeles, eu n-am auzit de ea, ca multe alte campanii care se tot pornesc. Uneori mă întreb pe ce lume trăiesc, de stau pe net juma’ de zi şi prind numai informaţiile care nu sunt interesante.

De campanie, în cele din urmă, am aflat de pe YouTube. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar mi-a apărut filmuleţul la related. Vă invit să-l urmăriţi:

Deşi n-am ajuns încă în facultate, am trecut peste câteva note de 5. Nu foarte multe, că în liceu nu-s indicate, dar tot m-am prins (vrând-nevrând) de câte una.

Părerea mea? Niciun cinci nu e şapte, cum niciun şapte nu e opt şi tot aşa. În liceu n-aş putea spune că trebuie să fii echilibrat, aşa cum spuneau tipii din clip, adică să ştii cât să înveţi, ca să faci rost de un cinci. La mine se întâmplase să nu învăţ nimic şi să nimeresc de cinci (că na, mai prindeam din clasa).

Dar vreau să ştiu ce credeţi voi despre cinci. Pe mine, aţi văzut, mă interesează o medie cât mai mare (bineînţeles, nu prea mare, că ce e mult strică). Nu vreau să fiu primu’ din clasă, da’ nici ultimu’. Mă mulţumesc cu un loc pe la mijloc (pentru că poţi sta liniştit, nefiind băgat în seamă şi făcând destul de puţin efort pentru notele pe care le obţii).

Cinci, în liceu, e notă ok (nu cea mai bună, dar ok). Pentru voi ce înseamnă?

Lasă un comentariu

16 comentarii

  • Spike 24 Iul 2010, ora 09:56

    Dupa cum vezi ei sunt studenti la facultate, iar la facultate poti sa o termini si cu o medie de 5, ea fiind cea mai mica nota „mare” ca sa treci. La liceu m-am intalnit de vreo 2 ori cu 5-ul, dar tot top 2 am fost ( intra 9-a, loc 2, intra 10-a loc 1). Chestia e ca daca prinzi din clasa si mergi la niste concursuri care chiar daca nu faci nimic, profu iti pune un 10 ca de, ai fost o sambata la concurs care se presupune a fi libera, iti creste media.

  • PaulTuns 24 Iul 2010, ora 11:53

    Când iau cinci, jumătate e dezamăgire şi jumătate fericire. Dezamăgire că n-am luat o notă mai mare şi fericire că n-am picat.

  • Zoly 24 Iul 2010, ora 11:10

    Se vor trezii tocilarii sa zica „daca iei 5 esti prost”. Sunt de parere ca si la liceu nota 5 este foarte buna. In mare sunt la fel ca tine. Nu invat nici macar o singura data acasa si accept ca Zoly sa fie undeva pe la nota 8. Nu ma supar cand iau nota 5. Iau 5 cand nu stiu nimic si sunt multumit ca totusi am avut nota de trecere. 5 de obicei am pe la materiile pe care nu le suport si nu pot sa fiu atent la ora.

  • Marian 24 Iul 2010, ora 12:10

    Eu stiam de aceasta campanie inca de anul trecut, nu stiu cum nu ai auzit de ea. :-? Cat despre ce inseamna pentru mine nota 5 la liceu… la alte materii in afara de matematica si biologie e nota foarte mica. In schimb, la cele 2 materii acum, la liceu, e cat un 10 de la clasele V-VIII. :))

  • Marius Moga 24 Iul 2010, ora 11:46

    Grim, iti spun eu dupa un an de facultate ce parere am. Doua expresii au fost perfecte de la profi: „Nu muncesc destul” si „Isi bag picioarele in ea scoala”. Asta e diferenta intre unul care invata sa ia un 10 si unul care citeste 3 ore inainte de examen.

  • Bogdan Anghelina 24 Iul 2010, ora 13:00

    Se spune că cinci-ul e cea mai grea notă fiindcă e prima notă de trecere… după ce ai făcut de un cinci mai zici/scri ceva din amintiri și urci la șase sau la cât de lasă amintirile :)) .

  • Shmen 24 Iul 2010, ora 13:14

    depinde de materie, dar in general cand iau 5 ma simt foarte bine, ca dee am trecut.

  • isshmen 25 Iul 2010, ora 03:42

    Ohooo.. daca aveam si eu acum cativa ani numa’ cinci.. era bine! Chestia e ca aveam niste note putin mai mici :)

  • Gabriela 25 Iul 2010, ora 22:01

    No, să treci prin liceu fara să iau maxim 5 [pe langa notele alea bune], nu faci nimic. Nu totul se rezuma la pupincurisme si toceli, mai merg si distractii si mai ales pierdut vremea prin ore. Pot spune cu mandrie ca am trecut de la 3 [in teza] la 10, fara probleme. Nota reflecta ce stii tu la un moment dat, nu reflecta ce ai tu in cap :)

  • Stefan Oancea 26 Iul 2010, ora 00:21

    e vechi rau

  • perspicacul 26 Iul 2010, ora 10:59

    naumovici rulez! a dat-o el mai pe ocolite, dar „intr-o tara de manelari ce dracu ai vrea sa promovez decat mediocritatea?” a zis practic :)

  • Serginho 26 Iul 2010, ora 15:00

    Depinde de materie… eu zic ca materie consta foarte mult… la mate cand iau un 5 pot sa zic ca sunt multumit, acuma depinde si de cat am invatat eu si etc… depinde de multe aspecte.

  • Stefy 28 Iul 2010, ora 15:16

    Cinci…in facultatea de litere, la materii den Limba Franceza Contemporana sau Tehnica Traducerii Franceza e SFANT…deci rulleaza :)) aici conteaza ca TRECI.

    In liceu am avut un 5 parca la biologie :)) prin a 9-a, dar in rest a fost ok. Oricum una e 5-ul din facultate si alta e 5-ul din liceu

    • Florea Cristian 28 Iul 2010, ora 15:54

      eu am inceput cu 3 la biologie in clasa a9-a :)) dar mi-am revenit in forta ceva mai tarziu

  • Ioana 29 Iul 2010, ora 00:14

    am avut un 5 la mate anu` asta:)) )
    la ce prof am eu e chiar bine:))
    :X

  • Andrei 30 Iul 2010, ora 12:26

    5 a fost prima mea nota din liceu. Multumiri speciale profului de fizica.