Cine se trezeşte de dimineaţă, suportă consecinţele

Era marţi, era 6:30 AM, iar eu încercam să mă dezmeticesc după o noapte ca toate celelalte. Întâmplarea a făcut ca marţea aia să fie ieri, iar fix atunci, google.ro să facă ceva schimbări. Iar eu, având destul timp liber cât să împart şi altora, am fost printre primii care au sesizat şi scris despre schimbare.

Bineînţeles, succesul pe care cred unii că l-am urmărit, n-a existat nici cât negru sub unghie. Aş fi mincinos să spun că nici nu m-am gândit la vizitatorii pe care-i poate genera un astfel de articol, fiind printre primii care scrie despre subiect. În teorie au fost ei, dar pe drumul de la teorie până la practică e zidul ăla care nu ne lasă să trecem de partea teoretică. Din motive în care n-are rost să intrăm foarte profund, cu toate că am să le ating puţin în acest articol, succesul unui articol scris în premiera în care practic nu am zis nimic este egal cu zero. De ce ai face aşa ceva pe viitor? Din pură dorinţă de informare a puţinilor cititori ai unui blog.

Revenindu-ne puţin după devierea de la subiect, probabil vă întrebaţi despre ce consecinţe este vorba în titlu, sau ce m-a determinat pe mine să scriu articolul de acum. Am să încerc să explic scurt, ca să fie ceva rapid şi uşor de citit.

1. Am fost primul care a scris despre subiect, dar asta nu mai trebuie amintit, nu?

2. S-au trezit nişte tipi care au copiat articolul (nu vreau să le dau link), doar pentru că l-au găsit înainte ca ştirea să fie sesizabilă şi în alte părţi (de remarcat faptul că am folosit cuvântul „sesizabil” şi nu „răspândit”, pentru că articolul în sine putea fi scris de oricine care intra pe Google şi avea nişte timp pentru una-două căutări).

3. Nu mi-a venit absolut niciun vizitator de pe Google pentru acel articol. Deşi tipii l-au sesizat pentru că a fost scris primul, există şanse multe ca ei să-l fi găsit prin intermediul blogului ăstuia, sau să fie abonati la grimcris.info direct. Vizitatorii n-au venit în primul rând pentru că site-ul a fost lăsat în paragină o bună perioadă de timp (adică Google nu-l indexează repede şi nu mi-l bagă sus în căutări, tocmai pentru că nimeni n-a trimis link spre el). Grimcris.info estea atât de prost poziţionat în căutări, încât dacă scriam titlul articolului respectiv, după care „grimcris” şi dădeam search pe Google, ştirea mea apărea pe locul doi sau trei la rezultate. Vă daţi seama pe ce pagină aş fi putut fi pentru nişte keyword-uri care nici măcar nu conţineau „grimcris”, nu?

4. Consider că s-a creat un tam-tam aiurea în jurul unui subiect pe care îl putea dezbate oricine. Spun asta pentru că i-am scuturat puţin pe tipii care au copiat articolul în condiţiile în care practic eu nu spuneam nimic ieşit din comun acolo, ci doar dădeam câteva detalii despre un lucru pe care l-am sesizat şi despre care am aflat mai multe din surse sigure. La link-ul cu sursa sigură am ajuns tot prin căutări, deci articolul putea fi scris de oricine, sub orice altă formă, dar ideea de copiat mi s-a părut de-a dreptul penibilă şi de prost gust. Ea m-a făcut să acţionez.

Ce vreau să spun prin acest articol? Că oricât de prost ai scrie, se găsesc întotdeauna fraieri care să-ţi copieze munca. Ar trebui să verifici periodic dacă nu cumva articolele tale apar şi prin alte părţi. Dacă încerci să te lupţi cu ei e ca şi cum ai face-o cu morile de vânt, dar e bine, totuşi, să le atragi atenţia. În plus, poţi foarte uşor să faci articolul să dispară folosindu-te de datele de contact ale furnizorului de hosting pe care-l folosesc. Dacă cei care le dau hosting sunt tipi cu bun simţ, îi vor pune la zid pe bădărani.

De ce m-am folosit tocmai de exemplul de mai sus ca să vă spun asta? Pentru că trebuie să ştiţi că orice articol, fie că este bun sau rău, genial sau prost, sau oricum ar fi el, dacă vă aparţine, aveţi drepturi depline asupra lui. Deşi poate părea aiurea, unii pot avea succes datorită muncii voastre, iar voi, în loc să vă promovaţi brandul, mai rău îl îngropaţi.

Lasă un comentariu

7 comentarii

  • A.Dragos 5 Mai 2010, ora 17:30

    Urat din partea celor ce au copiat, urat rau ! Daca nu-s in stare sa fie singuri primii fara sa-i copieze pe altii, atunci sa nu se numeasca nici bloggeri nici nimic…

  • Marius Moga 5 Mai 2010, ora 19:09

    Am auzit de foarte multe „cazuri” de acest gen si de fiecare data cand mai citesc despre unul ma gandesc cat de departe poate ajunge ipocrizia. N-a fost o recenzie a unei carti sau mai stiu eu ce tutorial, a fost pur si simplu o parere personala despre o schimbare in google, respectiv tastatura virtuala.

    Grim, exista vreun site care verifica pentru continut dublu? Sau doar cauti pe google ceva din articol?

  • Alex Dima 6 Mai 2010, ora 08:03

    Nu pot sa suport copiatul asta, fie de text fie de fotografii. Spui ca la inceput merge daca baga un link, daca indica sursa. Dar copiatul ordinar este inadmisibil.

  • seoslayer 6 Mai 2010, ora 08:51

    adevarul e ca exista o problema majora legata de copyright. La imagini poate mai merge dar chiar si acolo trebuie sa iti ceri voie inainte sa folosesti acea imagine. Eu folosesc copyscape destul de des avand in vedere „meseria” mea. e foarte folositor si indicat de folosit de fiecare data cand scrii un articol nou.

  • Tudor 6 Mai 2010, ora 13:57

    Daca ajungi sa copii texte de pe alte bloguri mai bine te lasi de meserie. Inseamna ca nu ai invatat nimic din ABlogC.

    Marea majoritate a celor care copie texte sunt vanatori de trafic, motiv ptr care cea mai buna metoda de a scapa de ei e sa-i descreditezi pana cand traficul inregistrat e sub asteptarile lor.

  • Serginho 6 Mai 2010, ora 22:28

    Acu am citit articolul am dat un search si am gasit primul ratat care m-a copiat :) Numai ce am terminat de scris pe blog…