Cititul te face mai frumos. De-aia am două cărţi să-ţi dau

Edit: Câştigătorii sunt:

Azi am primit de la Euro26 un card care-mi oferă reduceri la cărţi, farmacii, muzee, castele sau piese de teatru (e valabil în toată Europa, inclusiv în România şi se poate face gratuit). Ştiam de el, dar nu mi-a dat prin cap să-mi fac. Se poate comanda de aici, iar aici găseşti ce reduceri poţi avea în România dacă deţii unul.

Alături de el, am primit 3 cărţi: două pentru dragii mei cititori şi una pentru mine. E vorba de „cât te mai iubesc”, de Luis Leante.

cat te mai iubesc de luis leante

Am apreciat tare, tare mult faptul că scrisoarea a fost scrisă de mână şi că mi s-a adresat personal. Pentru mine detaliile astea contează enorm. Mulţumesc, Euro26!

Dar hai să vedem cui şi cum împărţim cărţile. M-am gândit să te rog să laşi la acest articol un comentariu în care să-mi spui care-i titlul (şi autorul) ultimei cărţi pe care ai citit-o. Aşa îmi fac şi eu o un tabel cu cărţi de încercat, dar în acelaşi timp reuşim să strângem şi o listă cu persoane care îşi doresc „cât te mai iubesc”. Ai timp să laşi comentariul până vinerea viitoare, pe 26 decembrie, ora 23:59. Eu apoi o să fac o tragere la sorţi şi o să stabilesc cine-s câştigătorii.

Spor! Şi să nu uit: n-ar strica să-ţi faci cardul de care ziceam mai sus, că n-ai de unde şti când o să-ţi trebuiască. Mai las o dată link-ul de comandă.

Lasă un comentariu

72 comentarii

  • Loredana Pricopie 19 Dec 2014, ora 15:30

    Incredibilul pelerinaj a lui Harlod Fry – Rachel Joyce.

  • Cristi Macovei 19 Dec 2014, ora 15:45

    Cum iti vei masura viata? – Clayton Christensen

  • Ianolia 19 Dec 2014, ora 15:45

    Am recitit Exercitii de echilibru de Tudor Chirila. Ramana cartea mea preferata! :)

  • spi-oana 19 Dec 2014, ora 15:46

    Inferno, Ellen Datlow – care este in fapt o antologie de nuvele horror adunata de ea.

  • Alina-Elena Vasiliu 19 Dec 2014, ora 15:47

    Tărâmuri de departe – Julien Green

  • Vlad L. 19 Dec 2014, ora 15:48

    Profesorul Wilczur, respectiv Vraciul de Tadeusz Dolega Mostowicz. Ambele erau incluse în același volum și se potrivesc perfect ca un roman complet, pe două volume.

  • Alex Ion 19 Dec 2014, ora 15:49

    Julian Barnes – Niveluri de viață

  • Elena 19 Dec 2014, ora 15:50

    In perioada Craciunului mereu recitesc „Mandrie si prejudecata” – Jane Austen

  • Ioana A. 19 Dec 2014, ora 15:57

    Umbra vantului – Carlos Ruiz Zafon

  • Adriana Șandru 19 Dec 2014, ora 15:58

    Ultima carte citita a fost de fapt o carte recitita pe care ti-o recomand din suflet.
    „1984” – G. Orwell

  • Loredana 19 Dec 2014, ora 16:05

    Oscar şi Tanti Roz, scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt 

  • Oana Pauna 19 Dec 2014, ora 16:23

    Vei fi acolo? de Guillaume Musso

  • Urse Laura Nicoleta 19 Dec 2014, ora 16:23

    Vei fi acolo? Guillaume Musso

  • Cristian Dragoș 19 Dec 2014, ora 16:26

    Cei doi domni din Bruxelles-Eric Emmanuel Schmitt

  • ioana 19 Dec 2014, ora 16:27

    Uragan asupra Europei – Vintila Corbul

  • Daniela Bojincă - Pishky 19 Dec 2014, ora 16:33

    Dacă citești asta înseamnă că am murit – Andrew Nicoll

  • Luiza 19 Dec 2014, ora 16:51

    Blink- Malcolm Gladwell

  • stefania 19 Dec 2014, ora 17:12

    Pelerinii si alte povesti de Elizabeth Gilbert

  • alexandra 19 Dec 2014, ora 17:23

    Semnatura tuturor lucrurilor – Elizabeth Gilbert

  • Maftei Teodora 19 Dec 2014, ora 17:37

    Alessandro D’Avenia-„Alba ca laptele, rosie ca sangele”

  • Andrei Semen 19 Dec 2014, ora 17:43

    And the Mountains Echoed – Khaled Hosseini

  • Isabela 19 Dec 2014, ora 18:55

    Oscar Wilde – Portretul lui Dorian Gray

  • Mustatea Alexandra 19 Dec 2014, ora 20:09

    Veronika se hotaraste sa moara – Paulo Coelho

  • Avin Arabo 19 Dec 2014, ora 20:39

    The Scarlet Letter – by Nathaniel Hawthorne

  • dvp 19 Dec 2014, ora 20:44

    Procesul, Kafka

  • Maria Steriopol 19 Dec 2014, ora 21:05

    Ultima carte citită ?! Ch. Bukowski – „Femei”

  • Andra 19 Dec 2014, ora 21:13

    Cristian, nu ți-o spun pe ultima (că nu mi-o amintesc acum, am Alzheimer), dar ți-o recomand pe cea pe care o citesc acum:

    Paul Auster – Winter Journal

  • vali crintea 19 Dec 2014, ora 21:29

    Fenomenul Pitesti – Virgil Ierunca!
    As dori si cartea aceasta oferita de tine !

  • Raluca 19 Dec 2014, ora 21:48

    Crestetul ghetarului – Constanta Buzea

  • Cecilia 19 Dec 2014, ora 22:02

    Ultima carte si de asemenea care mi-a ramas in suflet si as reciti-o de fiecare data cand am nevoie de suport moral este „Sub aceeasi stea” de John Green. O recomand cu drag, de asemenea si filmul cu acelasi nume iubitorilor de love story.

  • Camelia Coviltir 19 Dec 2014, ora 22:45

    Hoțul de cărți- Markus Zusak

  • Stan Nicoleta 20 Dec 2014, ora 19:59

    Codul lui DaVinci – Dan Brown

    Trebuie sa fie pe lista oricui!

  • Lavinia 20 Dec 2014, ora 23:26

    ”King Lear” – Shakespeare

  • Ioana 21 Dec 2014, ora 09:14

    „Mostenirea templierilor”, de Steve Berry
    E o carte grozava! Cand m-am apucat de ea speram sa fie buna, sa o duc pana la capat, ca nu citesc prea des d-astea care se impletesc si cu religia. Mi-a depasit asteptarile si de cand am terminat-o o tot recomand.

  • Adi 21 Dec 2014, ora 09:47

    Femei – Charles Bukowski

  • doru ungureanu 21 Dec 2014, ora 13:20

    Tata bogat, tata sarac – Robert Kiyosaki

  • Bianca Alexandra 21 Dec 2014, ora 19:13

    Ultima carte pe care am citit-o se numeste „Divergent” si este scrisa de Veronica Roth. :)
    Multumim frumos pentru concurs!

  • Voicu Geanina 21 Dec 2014, ora 19:16

    Marele plan de Stephen Hawking

  • melinte catalina 21 Dec 2014, ora 20:06

    Ultima carte este Furtuna solara, de Asa Larsson. Este un thriler senzational pe care il recomand calduros!

  • Lucianna 21 Dec 2014, ora 21:29

    Mecanica inimii – Mathias Malzieu . Dar iti recomand din toaaaaată inima Julie și Julia de Julie Powell. Personajul principal este o bloggerița.

  • Andrian Georgiana 21 Dec 2014, ora 23:30

    „Orase de hartie” de John Green

  • Dozescu Adelina 22 Dec 2014, ora 00:25

    Ultima carte pe care am citit o se numeste<
    50 carti fundamentale despre spiritualitate,scrisa de Tom Butler Bowdon.
    E o carte interesanta,prezinta spiritualitatea din mai multe puncte de vedere,facand o duferentiere intre termenii de releigios si spiritual

  • elena 22 Dec 2014, ora 10:35

    „The End and the Beginning: Pope John Paul II” – George Weigel
    Este partea a doua a biografiei Papei Ioan Paul al II-lea scrisa de George Weigel.
    Pe langa faptul ca descoperi multe lucruri interesante despre persoana Papei, sunt si multe invataturi care iti raman in minte si suflet. Pe mine m-a inspirat profund si m-a ajutat de nenumarate ori.
    Prima parte se numeste „Witness to Hope” (vorbeste despre viata Papei pana la Jubileul din 2000).

  • Oanna C. 22 Dec 2014, ora 19:18

    „Citind Lolita în Teheran” – Azar Nafisi

  • Alina 22 Dec 2014, ora 19:20

    Jane Eyer – Charlotte Bronte – o carte minunata

  • Bianca D 22 Dec 2014, ora 19:31

    „Hannibal in spatele mastii” de Thomas Harris

  • Catalina Stingaciu 22 Dec 2014, ora 19:32

    Ultima care pe care am citit-o se numeste „Niste raspunsuri” si a fost scrisa de Mihaela Radulescu.

  • Roxana 22 Dec 2014, ora 20:29

    SHAHRNUSH PARSIPUR – FEMEI FĂRĂ BĂRBAŢI
    Romanul a fost ecranizat şi premiat la Festivalul de Film de la Veneţia în 2009

  • Teodora 23 Dec 2014, ora 00:04

    E usor sa te iubesc – Tammara Webber

  • alina marin 23 Dec 2014, ora 00:44

    ”Ultima lungime” Nelu Sacarea- o carte emotionata despre felul cum se facea alpinismul in anii 60-70-80…acum totul s-a stins din pacate. O recomand cu mare caldura !

  • Iuliana Pascotescu 23 Dec 2014, ora 08:38

    Ultima carte citita a fost ,,Inima de cerneala”, scrisa de Cornelia Funke.

  • Cristina Machidon 23 Dec 2014, ora 08:42

    Animal pe moarte de Philip Roth. O carte genială, ca toate celelalte care îi aparțin, o recomand cu încredere. Sărbători frumoase și liniștite.

  • Ramona 23 Dec 2014, ora 13:32

    Eu in momentul de fata citesc „A Song of Ice and Fire” in engleza. Am citit prima carte in romana, pe care am recitit-o ulterior in engleza, si traducerea nu este una dintre cele mai bune. Deci, iti recomand, daca o vei citi sa o faci in lb engleza.

  • Alexandra Popescu 23 Dec 2014, ora 13:59

    Micul print-Antoine de Saint-Exupéry

  • Diana Pavel 23 Dec 2014, ora 14:20

    „Fluturi” -Irina Binder vol. 1 si 2

  • Mimi 23 Dec 2014, ora 15:39

    Nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi

  • Iasmina 23 Dec 2014, ora 16:59

    ”Iubire monstruoasa” – Carol Topolski

  • Tache Lonetta 23 Dec 2014, ora 17:30

    Dama cu camelii-Alexandre Dumas-fiul (o carte minunata)

  • Shorin 23 Dec 2014, ora 21:08

    The Millionaire Next Door – Thomas J. Stanley

  • Gabriela 26 Dec 2014, ora 12:23

    Iubirea ca o teapa- Alan H. Cohen

  • Ioana 26 Dec 2014, ora 12:27

    Pas cu pas – Klaus Iohannis :)

  • andreea.s 26 Dec 2014, ora 12:27

    deception point-dan brown

  • Raluca 26 Dec 2014, ora 12:28

    Cain – Jose Saramago

  • Bogdan 26 Dec 2014, ora 12:36

    Malcolm Gladwell – Exceptionalii

  • Alisa 26 Dec 2014, ora 12:51

    Cincizeci de umbre ale lui Grey – E. L. James

  • Catalin 26 Dec 2014, ora 13:00

    Desertul pentru totdeauna-Octavian Paler

  • David Mitran 26 Dec 2014, ora 13:52

    Ușa secretă către succes – Florence Scovel Shinn :)

  • Simona 26 Dec 2014, ora 17:11

    Khaled Hosseini- Și munții au ecou.

  • Aleka Sarah 26 Dec 2014, ora 17:59

    The Year I Met You – Cecelia Ahern

  • Fecioru Florina 27 Dec 2014, ora 12:49

    Pe ce perioada e valabil cardul ?

    • Cristian Florea 28 Dec 2014, ora 11:40

      E valabil 4 ani, dar se emite gratuit după expirare. Şi le e destinat tinerilor până în 30 de ani. :D

  • Andonie larisa 27 Dec 2014, ora 15:13

    Prins de Petru Popescu