De vizitat în România: Comuna Ciocănești, județul Suceava

Dacă tot am fost acum două săptămâni la Gura Humorului cu gașca Kooperativa 2.0,  am plecat cu Claudiu și #masinadefamilie, în a doua zi a expediției noastre, spre comuna Ciocănești, aflată la aproape 30 km de Vatra Dornei și la 66 km de Gura Humorului. Este o comună-muzeu, pentru că toate casele de-acolo sunt pictate pe dinafară cu motive populare românești. Cam așa:

Povestea acestora începe prin anii 1950, când o doamnă din sat a hotărât ca noua zugrăveală a casei sale să conțină și câteva motive de pe ouăle încondeiate pe care le făceau în acea zonă. Ușor-ușor, toți localnicii au împrumutat ideea și așa a devenit Ciocăneștiul o comună prin care te plimbi ca într-un muzeu.

Dacă ajungi acolo, pe lângă faptul că poți admira casele de pe dinafară, trebuie neapărat să vizitezi și cele două muzee ale locului: Muzeul Etnografic și Muzeul Ouălor Încondeiate.

Muzeul Etnografic din Ciocănești arată cam așa:

E fain că oamenii care se ocupă de cele două muzee sunt dispuși să se lungească la vorbă cât vrei tu de mult. Au o mulțime de detalii interesante de împărtășit și ar fi păcat să nu stai să îi asculți. Spre exemplu, ne-au povestit cum se transporta lemnul în zonă, folosind râul Bistrița pe post de mijloc de transport pentru niște plute mari confecționate chiar din lemnul care trebuia transportat. După ce am văzut cum trăiau oamenii odinioară, am traversat strada și am ajuns la Muzeul Ouălor Încondeiate de la Ciocănești.

Din nou, am ascultat povești despre diverse tehnici ori motive găsite pe ouăle încondeiate, despre colecția de ouă încondeiate a unui doctor care s-a stins din viață (colecție care a fost vândută acestui muzeu de către fiica sa) sau despre cum doamnele care încondeiază ouă spun că după ce un an de zile fac muncă grea, de câmp, le cam tremură mâinile când încep să coloreze ouă, pentru că mușchii degetelor nu mai sunt obișnuiți să lucreze cu delicatețe.

Și dacă te întrebi cam cum se încondeiază un ou, explicația e în poza de mai jos:

muzeul oualor incondeiate - comuna ciocanesti 4

Cam astea sunt stadiile prin care trece un ou care urmează a fi încondeiat. Întâi este dat cu ceară pe zonele care trebuie să rămână albe, apoi este băgat în diverse culori, până când se ajunge la forma finală. Practic, după ce îl pun într-o culoare, acoperă cu ceară culoarea respectivă exact în locurile în care ar trebui să rămână la finalul lucrării. Îl introduc în următoarea culoare și apoi acoperă și zonele în care acea culoare ar trebui să se păstreze și tot așa până când oul trece prin toate culorile. La final se curăță ceara de pe el și iese lucrarea finală. :D

Pe drumul de întoarcere, la recomandarea ghidului de la muzee, am ales Transrarăul, o zonă grozavă, care parcă face parte dintr-o altă Românie. Am întâlnit căprioare, zăpadă și niște peisaje grozave.

Dacă ajungi prin Bucovina, neapărat să dai o fugă până la Ciocănești. Pe Transrarău, eventual. :D

Lasă un comentariu

Un comentariu

  • Eugen 5 Apr 2016, ora 12:18

    Am vazut in Bucovina locuri minunate. Ai putea sa zici ca acolo s-a pastrat toata arta poporului roman. Din pacate aceste lucruri sunt prezentate ca stiri in cadrul chiar a emisiunilor de stiri ale massmediei. Inca nu avem macar un inceput de educatie culturala si istoricea astfel incat sa ni se prezinte astfel de locuri altfel decat subiecte de stiri. Felicitari pentru articol