Concurs: Câtă pizza și câte paste crezi că ai putea mânca la o masă?

Update 19 martie: Organizatorii m-au rugat să mai dau două premii: două vouchere de câte două persoane la Pizza & Pasta Festival. Premiile au fost câștigate de Diana Solomon și Cosmin Cengher. Felicitări!

Update: Câștigătorii sunt:

Deși până acum vreo jumătate de an de zile abia depășeam 60 de kilograme când mă urcam pe cântar, îmi plăcea să spun despre mine că sunt un mâncău. Pentru că mie chiar îmi place mâncarea și pot mânca orice și oricând, cu toate că fizicul nu arată asta. :))

Plecând de-aici, am testat oferta Pizza & Pasta Festival de la Pizza Hut, care spune că poți mânca câtă pizza și câte paste vrei pentru doar 21.90 lei. Iar pentru că o să ți se facă sete după atâta mâncare, să știi că poți plăti doar 5.90 de lei să bei câte sucuri vrei. Așa cum spuneam, am fost să văd cât pot să duc. Eram după o zi petrecută la birou în care nu mâncasem mare lucru, așa că aveam așteptări mari de la mine. A venit prima pizza mică, o Super Supremă (cu multă carne, să simt că mănânc serios). Am devorat-o fără să-mi ridic privirea din farfurie. Apoi am cerut o porție de paste. Carbonara, să intre mai ușor. A durat tot câteva secunde ca să le mănânc și pe ele. Apoi, am simțit că-i gata, că nu mai pot. Și nu-mi venea să cred, pentru că venisem pregătit să mănânc mult. Aș mai fi încercat o pizza, că papilele mele gustative asta îmi ziceau, dar simțeam pur și simplu că nu mai intră. Așa că gata, atât a fost. Credeam că-s mâncău, dar Pizza Hut mi-a arătat că nu-i chiar așa.

Acum sunt curios cât presupui tu că poți mânca și te premiez pentru presupunerea pe care o faci. :D

Practic, vreau să lași un comentariu la acest articol până luni, 7 martie, ora 23:59, în care să-mi spui câtă pizza și câte porții de paste crezi tu că poți mânca la o masă folosind noua ofertă de la Pizza Hut. Apoi o să aleg 2 câștigători prin tragere la sorți. Fiecare dintre ei va primi câte-un voucher pentru două persoane cu care să se bucure de oferta Pizza & Pasta Festival și câte-o cameră foto Lomography Konstructor F (adică o cameră foto cu film, pe care ți-o construiești singur – foarte tare, de altfel).

Iar dacă vrei să vezi cum stai cu presupunerile, poți merge să testezi oferta, că sunt curios dacă chiar ai mâncat cât ai spus că poți. 🍕

P.S.: Obiectivul nu e să mănânci până ți se face rău. :))

Lasă un comentariu

310 comentarii

  • Laura 23 Feb 2016, ora 14:15

    Oferta asta nu-i de mine :) Eu mananc doar doua felii dintr-o singura pizza SAU o portie mica de paste. Niciodata impreuna si niciodata o pizza intreaga :) Noroc ca mereu impart pizza cu fata mea, eu mananc doua felii, ea restul.

  • Mili 23 Feb 2016, ora 14:15

    O pizza si jumatatate de portie de paste :p

  • Emilian 23 Feb 2016, ora 14:20

    2 X cheesy bites + 1 X Carbonara
    Dar asta cu efort inainte. Si baut apa, nu suc. :D

  • adrian 23 Feb 2016, ora 14:21

    Cred ca pot manca 2 pizza si o portie de paste. mai mult nu cred ca as reusi nici daca n-as fi mancat zile la rand :D

  • vasile 23 Feb 2016, ora 14:22

    as putea manca o portie de pizza si una de paste. asa un pic fortat

  • Maria 23 Feb 2016, ora 14:23

    Nu cred că pot mânca mai mult de o pizza/o porție de paste la o masă (și nu pentru că aș fi vreo fandosită care nu poate mânca în public, ci pentru simplu fapt că nu am un stomac prea încăpător :)) ), dar am un prieten cu un metabolism de invidiat care poate manca 2 sau chiar 3 pizza mici la o masă fără să ia în greutate nici măcar 100 de grame. Cred că s-ar bucura să încerce oferta de la Pizza Hut acum, cât „e încă caldă” (cu cacofonia de rigoare ) :))

  • silvia 23 Feb 2016, ora 14:25

    2 pizza si 2 portii de paste daca beau mult

  • monica 23 Feb 2016, ora 14:25

    1 pizza si 2 pahare de suc

  • Cosmin Cengher 23 Feb 2016, ora 14:25

    Am fost anul trecut la Pizza Hut când era o ofertă asemănătoare, dar era doar cu pizza. Atunci, după o zi de nemâncat, au intrat 4 porții de pizza. :)) Acum aș merge pe varianta de 2 porții de pizza și una de paste. :D Ca să fie bine.

  • Razvan 23 Feb 2016, ora 14:26

    In zilele mele de glorie, cand aveam cu 20kg in plus, ajungesesem sa-mi comand doua pizza in acelasi timp, servite una peste alta (nu stiam pe vremea aia de quesadilla :D). Despre paste, le vad intotdeauna ca un aperitiv. O sa dau curs de curand provocarii

    • OTILIA 27 Feb 2016, ora 21:14

      La o masa as manca o pizza mica si o portie de paste sau doua pizza mici.

  • Andrei 23 Feb 2016, ora 14:27

    Cred că o pizza, cu blat subţire de tot şi maxim 2 porţii de paste.

  • Irina 23 Feb 2016, ora 14:27

    Imi place provocarea ta, ma inscriu!
    Hmmm…pai in cazul meu pofta e mare, dar cum mancarea de la Pizza Hut e delicioasa ma incadrez sa-mi potolesc pofta si foamea cu putin si bun: as alege o pizza mica italiana „Parma Fantastico” si ulterior as continua ospatul cu o portie zdravana de spaghetti picante con funghi ca am auzit eu din surse sigure ca ardeiul ajuta laa arderea caloriilor.
    Setea o astampar initial cu ceva acrisor, sa zicem cu un suc de portocale, dupa care apa la greu (trebuie sa sting cumva iuteala aia din paste).
    Ma inscriu pentru aparatul foto, demult nu am mai mesterit ceva, in cazul de fata curiozitatea si provocarea e foarte seducatoare.
    Astept vesti bune!

  • brusti 23 Feb 2016, ora 14:29

    minim 2-2, depinde cat de tarziu mananc, si cat am mancat in ziua aia

  • Eugen 23 Feb 2016, ora 14:31

    O pizza mare şi două porţii de paste n-au omorât pe nimeni, aşa că le-aş face faţă şi eu :D

  • Alex 23 Feb 2016, ora 14:32

    Intr-o zi in care as face „foamea” … probabil undeva la 4 pizza :)) ( si o portie de paste.. ).

  • Cristina Nicolae 23 Feb 2016, ora 14:34

    Maxim o pizza sau o carbonara. Nu pot sa mananc mult, dar prietenul meu este pizza lover asa ca va manca probabil cel putin 3 pizza.

  • Ana Naghi 23 Feb 2016, ora 14:37

    Jumătate de pizza, nu de alta,.dar măcar o dată să iau și din paste :D

  • Irina Simion 23 Feb 2016, ora 14:38

    Aș împărți o porție de paste cu prietenul meu și după cred că ar intra 2 pizza medii cu blat pufos. Chiar aș vrea să mă testez și eu! Sunt curioasă dacă pot duce mai mult.

    • Cristian Florea 23 Feb 2016, ora 14:45

      Să ne zici ce iese după ce testezi. :D

  • Diana 23 Feb 2016, ora 14:39

    HA! Un sfert de pizza si o portie de paste. Suc? No way! Vin ghiurgiuliu, da! :D

  • Razvan Coja 23 Feb 2016, ora 14:40

    Probabil vreo trei pizza. Sau doua portii de paste.

  • Mona 23 Feb 2016, ora 14:40

    Doar o pizza. De abia, de-abia…

  • Aurelia 23 Feb 2016, ora 14:45

    O pizza sau o portie de paste.

  • Sabina 23 Feb 2016, ora 14:46

    O pizza mica si jumatate de portie de paste, chinuindu-ma hihi

  • mihailescu bogdan 23 Feb 2016, ora 14:50

    Am reusit sa mananc 2 pizza, o portie de paste si apoi inca o pizza cu greu plus 2 pahare de suc, tot asa dupa o zi destul de lunga la birou cu un deficit de mancare

  • Diana 23 Feb 2016, ora 14:52

    O pizza mica si o portie de paste :D

  • Gulia 23 Feb 2016, ora 14:52

    O pizza si inca juma’ + o portie de paste, va rog!
    Si zau ca o sa mananc si ceva dulce :)

  • Camelia 23 Feb 2016, ora 14:56

    Poate ca as duce o pizza intreaga dar, doar daca fiecare felie ar fi din alta categorie. In rest cred ca as reusi sa „ciugulesc” 2-3 felii si poate ca as putea adauga si jumatate de portie de paste. Peste toate astea nu ar incapea mai mult de jumatate de pahar cu apa si m-as rostogoli fericita apoi, spre sala…

  • Alex. 23 Feb 2016, ora 14:56

    Cred că ar merge vreo 4 pizza… și o porție de paste… ca desert :D

  • Robert Andrei 23 Feb 2016, ora 14:58

    O pizza medie si o portie de paste. Prea mult strica :)

  • Elena Munteanu 23 Feb 2016, ora 14:58

    Luna trecuta am facut experimentul asta!
    Limita mea: 1 portie de paste si 2 pizza si jumatate. De mentionat ca nu am mancat nimic o zi intreaga, special pentru Pizza&Pasta Festival :))

  • Roxana 23 Feb 2016, ora 15:00

    Buna,
    As putea sa mananc (si deja am testat ) 3 pizza cu blat PAN.:)… delicioaseeee!
    pofta buna celor ce urmeaza sa testeze!

  • Fecioru Florina 23 Feb 2016, ora 15:04

    Florina adora pizza, dar mai mult ii place cand o imparte cu cineva. Asa ca dau pe spate o pizza mare, dar intotdeauna alaturi de un prieten.

  • Mircea Draghici 23 Feb 2016, ora 15:08

    Am fost recent si am profitat de aceasta oferta, am reusit sa dau gata 4 pizza cu blaturi pan, o nebunie, desi de la a 3-a nu prea mai incapea, dar am zis sa nu ma fac de ras :)).

  • Larisa 23 Feb 2016, ora 15:10

    O pizza sau o portie de paste :D I’m too normal.

  • Valentin 23 Feb 2016, ora 15:10

    hmmm… toti se mira cum sunt in stare sa mananc o oala de paste si la 5 minute dupa sa spun ca nu m-am saturat…
    deci m-as incumeta sa spun ca minim trei portii de paste si trei pizza incap in mine fara probleme. (scrie mic de tot sub oferta ca e vorba de pizza mica).
    Si o cola ;)

  • Madalina Moraru 23 Feb 2016, ora 15:11

    Hey, hey, hungry people! Aș începe cu o porție de paste, cel mai probabil carbonara, iar pe urmă aș continua c-o pizza mare, asta dacă am companie. Pizza sharing means caring :) Secretul meu e să nu mănînc prea repede, altfel mă satur din trei îmbucături, mai ales dacă îmi e super-foame.

  • rivi 23 Feb 2016, ora 15:12

    oferta e valabilă și profitabilă tocmai pentru cei ca mine. pot manca o pizza mare sau o pizza mica si o gustare.

    băieții și-au făcut calculele, știu ca nu pot ieși rău.

  • Alin 23 Feb 2016, ora 15:12

    O pizza , poate 2 :))) si o portie de paste …

  • Andreea 23 Feb 2016, ora 15:15

    Hm.. cred ca o pizza si o jumatate de portie de paste, dar chiar sunt curioasa sa testez treaba asta :))

  • Newparts 23 Feb 2016, ora 15:17

    depinde foarte mult de gramaj … biruiesc intre 750 -1000 gr, ca-i pizza sau paste, ori combinate e egal :)

  • Bogdan 23 Feb 2016, ora 15:20

    Hmm, 3 pizza și o porție de paste :))

  • Ramona 23 Feb 2016, ora 15:26

    cred ca m-as descurca cu o pizza sau cu o portie de paste :)

  • Turbatu Alex 23 Feb 2016, ora 15:27

    fac pariu ca pot sa mananc 4 pizza mici :D fara paste

  • Robert 23 Feb 2016, ora 15:28

    o pizza pe nerasuflate! si mai fur cate o felie si de la cei din jur.

  • Emil Calinescu 23 Feb 2016, ora 15:34

    A mai fost o oferta asemanatoare, era doar cu pizza, nu cu paste. Sa zic doua probleme ale ofertei:

    1. Timpul. Fiecare pizza venea dupa aproximativ jumatate de ora, plus minus 10 minute. Daca voiai 4 pizza, trebuia sa astepti 2 ore.

    2. Timpul se traduce si in ceva destul de neplacut: masa ta dureaza 2-3 ore. Nu e sanatos si e normal sa te saturi dupa putine pizza.

    Personal, cel mai mult am mancat 5 pizza, dar cu blat subtire (cel mai subtire). Acum, dac-au bagat si paste, te saturi mai repede (alea se umfla repede-n stomac si dupa 2 pizze si o portie de paste esti gata).

    Pronosticul meu e ca daca le-ar aduce mai repede (15 minute) as putea manca si 6. Fara sa-mi fie rau sau ceva.

  • Ovidiu Stoian 23 Feb 2016, ora 15:38

    Depinde totusi de dimensiuni. As indrazni totusi sa zic ca as consuma cam doua portii de paste si doua pizza :D Ramane de vazut

  • Mihnea 23 Feb 2016, ora 15:39

    :))) cred ca daca imi pun capul termin o pizza si beau un pahar de suc. Si atat.

  • Kathy 23 Feb 2016, ora 15:48

    Cu riscul de a avea crampe si probabil un no-spa si un triferment combinate cu un ibuprofen (da, mereu cand am crampe folosesc combinatia asta) mai tarziu, termin o pizza mica si o portie de paste. Desi stiu ca e socant!! Nu pot manca foarte mult de fel. Si desigur sa beau apa, nu suc.

  • Alexandra Tatar 23 Feb 2016, ora 15:51

    O pizza medie si o jumatate portie de paste Qattro Formaggi :)

  • Monica 23 Feb 2016, ora 16:36

    Maximum două felii de pizza şi jumătate de porţie de paste. I eat like a bird!

  • Maria Radulescu 23 Feb 2016, ora 16:48

    Un cheesy bite si jumatate din paste. Sau un sfert. Si restu’ pasat pe şustache celorlalti de la masa :))

  • Gabryell 23 Feb 2016, ora 16:59

    Nu prea ii am eu la inima pe broscari, insa trebuie sa recunosc varietatea de meniuri si felul in care au reusit sa transforme adevarate festinuri din ingrediente simple.
    Daca ar fi dupa mine, cred ca as hali pizza si paste in cativa timpi… Pizza Hot au intr-adevar o oferta pe cat de simpla pe atat de gustoasa. Insa cu siguranta mi-as alege pizza aia mare, clar… Apoi nu as pierde pentru nimic ocazia oferita de a-mi alege singur ingredientele si sa-mi potrivesc gusturile.
    Cat despre paste, as sublinia ca nu sunt un impatimit al genului. Insa ma vad cateodata in fata faptului, tocmai in ideea ca pot sa le servesc pe gustul meu, la fel ca la Pizza Hot.
    Despre CAT AS MANCA!!! Am mai spus: O pizza mare si o portie zdravana de paste. Asta ar insemna sa poposesc si sa-i stresez ceva timp pe cei din Pizzerie. Pentru ca le-as putea da gata doar in doua-trei reprize de mancat si inca atatea de baut sucuri…
    Ca si recomandare de servire: Ceva mai picant, cu usturoi la baza, parmezan si muuuult sos…Ca doar e Hot, nu???

  • Alexandra Mirgheș 23 Feb 2016, ora 17:00

    O pizza mică și maxim jumătate de porție de Bolognese, sunt bună la casa omului :))

  • Veronica 23 Feb 2016, ora 17:04

    Testand si testand inca o data, in toti anii mei de Bucuresti, am aflat ca pot manca o portie de paste si o pizza medie. Pastele intotdeauna carbonara, pizza intotdeauna pepperoni ;)

  • Ramona 23 Feb 2016, ora 17:38

    Cred ca după o zi de.muncă ar intră o pizza cheesy bites și două paște!

  • Delia C. 23 Feb 2016, ora 17:59

    Având în vedere că au trecut luni bune de când nu m-am mai atins de pizza sau de paste, și la cât îmi e de poftă, sunt convinsă că dacă nu aș mânca nimic în ziua respectivă, ar încăpea cu succes câte 2 porții din fiecare. Nu mai zic de prietenul meu, care fericit cum ar fi că am merge chiar de ziua lui, ar bate sigur orice record.

  • Travelicious 23 Feb 2016, ora 18:35

    O pizza, o portie de paste si o apa plata cu lamaie, ca-s la regim :D.

  • Razvan Pana 23 Feb 2016, ora 19:01

    Ca sa fiu exact…cel mai probabil vreo 4 pizza si o portie de paste… si asta in ziua in care mananc doar pizza :D

  • catalin 23 Feb 2016, ora 19:02

    In mod normal, dupa o zi in care as manca doar micul dejun cu siguranta dau gata minim 2 pizza si o portie de paste. Plus minim 2 pahare de suc. Dar stiu sigur o persoana care se poate descurca cu minim 3 pizza si 2 portii de paste. Daca reusesc sa il conving sa participe la experiment saptamana aceasta o sa iti scriu cum a fost.

    • Cristian Florea 23 Feb 2016, ora 19:14

      Chiar te rog să-l convingi. :D O să fie interesant.

  • Dora Zamfir 23 Feb 2016, ora 19:27

    Nu sunt eu mare mancacioasa, dar pun pariu ca pot sa dau gata o portie de paste si cel putin jumatate de pizza mica sau medie :) plus apa

  • Marin Emilia-Valentina 23 Feb 2016, ora 19:33

    Cred ca la o singura masa as putea manca o pizza si o portie de paste.

  • Diana 23 Feb 2016, ora 19:43

    Bai, eu cred ca depinde de ceea ce mananci la inceput. Daca mananc pastele intai, cred pot sa bag juma de pizza mare, dar fortat, ca sa fac paguba. Daca mananc intai pizza, intra si o portie de paste, dar tot fortat.
    Bine, daca sunt dupa cateva beri, cred merge si fara forta.
    Hm..Interesant.

  • Shady 23 Feb 2016, ora 20:30

    2 pizza + 1 portie de paste daca merg flamand rau

  • Thea 23 Feb 2016, ora 20:32

    O pizza si juma’ din paste.

  • TSBogdan 23 Feb 2016, ora 20:59

    Cred că aș putea mânca vreo 4 pizza, cu mențiunile: 1)aș face asta cu un mare efort pentru că 2)nu sunt antrenat! :)))

  • Andrei Chisanovici 23 Feb 2016, ora 21:49

    Acum depinde cu cine ma duc sa mananc. Daca ii iau cu mine pe setila si fomila? As paria ca am face prapad! Totusi, cred ca sunt suficiente o pizza si o portie de paste.

  • Natural 23 Feb 2016, ora 22:00

    Cu pastele nu ma omor, dar o pizza Quatro Formaggi as putea s-o dublez daca am suficienta bere. Cu suc n-as incerca nici macar o felie, dar gusturile nu se discuta :) Am mai gasit o oferta asemanatoare in Franta, cu tarte flambe a la volonte. O plateai pe prima, apoi mancai cate puteai dar iti plateai berea. Spor!

  • raluca stefana 23 Feb 2016, ora 23:08

    O pizza medie i si o portie de paste:) plus 2 sucuri…si ca sa fie treaba treaba…il voi lua pe prietenul meu si el va manca la fel :))))

  • Cosmina 23 Feb 2016, ora 23:23

    Depinde foarte mult de starea in care sunt. Varianta buna: lihnita de foame as manca o pizza mare. Varianta pofticioasa si curioasa: mi-as lua 2 feluri care imi fac cu ochiul si as manca cat as putea, dar sigur nu as termina niciunul. De asta sunt foarte fericiti prietenii si colegii de munca atunci cand mergem sa mancan undeva. :))

  • Antoaneta 24 Feb 2016, ora 00:04

    O pizza si o portie de paste :))

  • Mușat Dragos 24 Feb 2016, ora 10:30

    O pizza și o porție de paste

  • Muscalu Alina 24 Feb 2016, ora 11:09

    Si eu pot sa mananc cat vreau si cand vreau si e super tare! Am facut niste colacei la burtica dar nu e problema deoarece cantarul nu ma dezamageste. Si din cauza asta sunt si foarte pofticioasa! Iar daca sunt in mare forma pot sa mananc o pizza mare. Si dupa 2 ore imi e la fel de foame! Sunt paguba la casa omului desi am 62 kg

  • Dani Tudorancia 24 Feb 2016, ora 12:56

    Cu siguranța as putea mânca 2xpizza si o porție de paste.

  • Gabriel Ursan 24 Feb 2016, ora 13:08

    La mine sunt doua variante. Daca am o seara grea inainte (cu multa bere), cred ca bag lejer o pizza si jumatate si vreun litru de suc.

    Daca sunt in ritmul meu din timpul saptamanii, cred ca ma multumesc doar cu o portie de paste :)

  • Simo Florina 24 Feb 2016, ora 13:10

    Eu cred că aș putea mânca o pizza mică și o jumătate de porție de paste.

  • Stefan 24 Feb 2016, ora 13:41

    Chiar aseară am fost. Am reușit să ajung la un număr de 4 pizza :-D :)) Intradevar spre sfârșit am zis că nu mai pot, e îndeajuns, deși aveam așteptări mai mari de la mine :)) . Data viitoare am sa incerc o combinație cu paste deși tot pizza va fi la putere :-D

    • Cristian Florea 24 Feb 2016, ora 14:35

      Oho, te ții bine. :))

  • Vlad 24 Feb 2016, ora 15:32

    Ma multumesc cu 3 pizza mici si 1 portie de paste, dar fara suc ca sa intre toate :))

  • Bleotu Macrina 24 Feb 2016, ora 15:46

    Cred ca la o singura masa as putea manca o pizza si o portie de paste.

  • Vulcu Anca 24 Feb 2016, ora 21:16

    Mai mult de o pizza mica si o portie de paste nu cred ca pot, dar mi-as testa limitele :D

  • Elena 24 Feb 2016, ora 23:26

    O pizza și o porție de paste cred ca este maxim cât pot mânca (asta cu o pauză de 30min) …

  • Serban Greti 25 Feb 2016, ora 08:01

    oferta Pizza & Pasta Festival de la Pizza Hut e o provocare pentru orice gurmand, mirosurile te inebunesc, aspectul iti lasa gura apa, asa ca nu iti ramane de cat sa iti pui ambitia la treaba si sa incerci sa vezi cat poti duce.
    Eu am acceptat provocarea dar mai mult de o pizza jumatate si o portie de paste Carbonara nu am putut duce. M-am declarat satula si am abandonat lupta.

    • Cristian Florea 25 Feb 2016, ora 09:13

      O pizza jumate și o porție de paste e bine. Mai mult decât pot eu, spre exemplu. :))

  • Aluculesei Brindusa 25 Feb 2016, ora 08:28

    Daca am pofta si sunt si un pic flamanda,ma bag la doua pizza si doua portii de paste,asa ca sa fiu si eu satula :)))
    Nu cred ca se supara nimeni daca mai pun 1 kg.in plus.il dau jos dupa :))

  • Dan 25 Feb 2016, ora 08:56

    Grea intrebare si mai greu e si raspunsul! Pizza si pastele cu branza sunt mancarurile mele preferate, ma abtin sa mananc cat as vrea ca nu ma lasa buzunarul dar cu oferta de la pizza hut…bag si eu 2 pizze cu de toate si 2 portii de paste! fara suc ca doar cand mancarea e asa buna…sucul nu-si mai are rostul. Buna era o bere!

    • Cristian Florea 25 Feb 2016, ora 09:13

      Poți să-ți iei și bere. Nu te oprește nimeni. :))

  • Lucia 25 Feb 2016, ora 08:57

    Eu as zice ca o portie de paste si o pizza as manca. Dar daca sunt nemancata de o zi, merg si 2 pizze!

  • Valentin 25 Feb 2016, ora 08:58

    2 pizza si o portie de paste daca merg flamand Altfel ma multumesc cu 2 pizza

  • Daniela 25 Feb 2016, ora 09:23

    O oferta pentru mancacioasele ca mine, as da gata o pizza mare si o portie de paste !

  • Lucian Clepce 25 Feb 2016, ora 09:36

    O pizza si doua portii de paste cred ca as putea manca dar cu mari eforturi. E limita de timp cat pot sa stai in restaurant?:))

    • Cristian Florea 25 Feb 2016, ora 09:40

      Nu, nu e nicio limită. :D

  • Virgil 25 Feb 2016, ora 09:55

    Pot manca 2 pizza si o portie de paste, daca sunt nemancat.

  • Gutu Adriana Maria 25 Feb 2016, ora 10:22

    daca nu e limita de timp…cred ca as manaca destul de mult!! nu radeti ,dar chiar mananc mult!! :)) si nu sunt grasa :-D deci,lejer as manaca o pizza si o portie de paste!!asta asa,ca sa fie decent si sa nu ma intind :))

  • Cristina Popescu 25 Feb 2016, ora 10:37

    Cu o pizza si o portie de paste cred ca imi fac plinul.

  • parasca 25 Feb 2016, ora 10:40

    daca ai bere mananc si pizza si paste…

  • vasile 25 Feb 2016, ora 10:40

    una si una…

  • Lungu Florin 25 Feb 2016, ora 10:42

    2-3 pizza + 2 sucuri

  • Anca Ocian 25 Feb 2016, ora 11:39

    O jumatate de pizza si o prtie paste.

  • Alexandra C. 25 Feb 2016, ora 12:14

    2 pizza

  • Claudia Lungu 25 Feb 2016, ora 15:18

    la o masa as putea manca o pizza

  • Daniela Bojinca 25 Feb 2016, ora 15:27

    Cred că jumătate de pizza și jumătate de porţie de paste, ca să intre ambele :))

  • Elena M 25 Feb 2016, ora 15:45

    Depinde… daca nu am mancat nimic o zi intreaga… cred ca incap 2 pizza si o portie de paste. Poate si mai mult daca ma straduiesc. :))

  • Alex 25 Feb 2016, ora 16:08

    1-1

  • Man Marinela 25 Feb 2016, ora 16:14

    La cele 52 kg ale mele nu cred ca pot manca mai mult de o pizza sau o portie de paste! Ori una, ori alta……amandoua sigur nu incap:))

    • Adelina Popa 25 Feb 2016, ora 17:15

      Asa si eu . Ori pizza, ori paste, dar nu portie intreaga. :))

  • Ivan Janeta 25 Feb 2016, ora 18:14

    O pizza sau o portie de paste.

  • MARIN GABRIEL 25 Feb 2016, ora 18:19

    doua pizza sau o portie de paste +o pizza si un pahar de bere sau suc

  • Constantin Mihai Valentin 25 Feb 2016, ora 19:45

    2 pizza si 1 portie de paste

  • Vasilescu Ionel Cornel 25 Feb 2016, ora 20:05

    2 pizza si o portie de paste cred ca as reusi sa mananc, pizza-paste-pizza

  • lupu florin 25 Feb 2016, ora 20:36

    Sunt genul care pot manca pizza in fiecare zi, dimineata, pranz si seara si nu ma plictisesc sa fac asta zi de zi, de mancat cred ca pot servi :2 pizza obisnuite si 1 portie de paste, sigur, dovedesc !

  • Diana 25 Feb 2016, ora 22:05

    O pizza si o portie de paste :))) intr-o zi plictisitoare.

  • Luca Andrei 25 Feb 2016, ora 22:37

    Salut salut!!! Ti-am acceptat provocarea iar dupa facultate,astazi, an dat o fuga pana la pizza hut. Si eu sunt un „mancau” de fel dar la mine se vede clarr 😂😂. Am mancat nici mai mult nici mai putin de 3 pizza si o portie de carbonara. Au intrat bine. Fara sa ma fortez.
    Apropo. Am renuntat la tp-link-ul ala pe care il ai si tu si am luat ceva de la orange. Sunt multumit dar pe astia de la rds tot nu reusesc sa-i fac sa imi activeze 4G-ul 😢😢

    • Cristian Florea 26 Feb 2016, ora 08:53

      Pfoai, chiar că ești mâncău. :)) Cred că eu am nimerit o zi proastă, de am putut mânca doar o pizza și o porție de paste. :))

      Cât despre router, mă bucur că ai găsit o soluție. Cu RDS nu știu ce să zic, că nu prea a trebuit să interacționez cu ei.

      P.S. Mersi că ai acceptat provocarea!

  • Serban 25 Feb 2016, ora 22:52

    2 pizza si o portie de paste :D am mai incercat

  • victor 25 Feb 2016, ora 23:57

    as putea manca o portie de pizza si una de paste

  • Sarbu Ancuta 26 Feb 2016, ora 00:42

    Jumi juma, ca sa nu fie cu suparare :)

  • Apostoiu Gurau Mihaela Florentina 26 Feb 2016, ora 01:07

    M-as limita la o jumatate de pizza si cateva paste si asta sa imi fie foame,asta imi e stomacul mai mult nu se poate!

  • Andreea 26 Feb 2016, ora 04:49

    Daca presupunem ca as merge la Pizza Hut pe la 19.00-20.00, fara sa fi mancat pana atunci, ar putea manca doua pizza sau o pizza si o portie de paste sau doua portii de paste. In conditii normale rareori termin o pizza…

  • Sandor Csaba 26 Feb 2016, ora 07:39

    Ar merge o potie din fiecare

  • Teodor N 26 Feb 2016, ora 08:07

    Cu doua pizza si doua portii de paste ma descurc no problem!! Ideea este sa nu bei suc,ci 2-3 pahare de vin.

  • Andreea Lazar 26 Feb 2016, ora 08:23

    Cu mare efort pentru ca sunt satioase amandoua, cred c-as putea sa razbesc o pizza si o portie de paste.

  • Octavian DUTA 26 Feb 2016, ora 08:35

    Buna ziua,

    Cred ca impreuna cu sotia si fetia mea de aproape 5 anisori putem savura doua pizza mici si doua portii de paste (fetita noastra este cel mai mare fan pizza si paste pregatite acasa de mami – de retinut: niciodata nu a servit masa si nu s-a bucurat de atmosera unui local de specialitate pizza si paste) ar fii cea mai mare si placuta surpriza pentru ea.

    Pofta mare castigatorilor !

  • irene 26 Feb 2016, ora 08:40

    As reusi cred sa termin cam 2 pizza mici si eventual o portie de paste.

  • Stefan 26 Feb 2016, ora 08:47

    O pizza xxl ”o duc”, pastele nu-mi plac :)

  • janina 26 Feb 2016, ora 08:54

    O portie de paste SI o pizza suprema satisface gurmandul din mine.

  • molan daniela 26 Feb 2016, ora 09:07

    2 pizza si o portie de paste

  • Tantar Gheorghe 26 Feb 2016, ora 09:08

    O portie de paste si o pizza suprema imi este de ajuns

  • Budurean Gicu 26 Feb 2016, ora 09:13

    O pizza si un pahar de suc ar fi suficient.

  • Liliana 26 Feb 2016, ora 09:15

    O pizza sau o portie de paste si poate o felie de pizza dupa paste, depinde de paste…si mult suc.

  • Berdei Valentina 26 Feb 2016, ora 09:20

    O pizza si 2 portii de paste pot manca maxim :P

  • Anton Traian 26 Feb 2016, ora 09:27

    O pizza medie si paste o portie si jumatate

  • PATRASCU MARIUS 26 Feb 2016, ora 09:36

    1 Pizza Taraneasca + paste + 1 Pizza Supreme + 1 Carnivore + la final o Hawaiana. + niste paste de test.
    1 pahar de suc si unu de apa minerala.

  • Alex 26 Feb 2016, ora 09:44

    Recordul meu este de 6 pizza cu blat crispy :D. Pastele nu sunt preferatele mele.

  • Albert Paul Sergiu 26 Feb 2016, ora 09:45

    as putea manca o pizza large si o portie de paste..

  • Paul 26 Feb 2016, ora 09:52

    As manca o pizza si mai ales o carbonara!

  • Craciunescu Mihaela 26 Feb 2016, ora 10:00

    Cam 300 gr de pizza

  • valeriu 26 Feb 2016, ora 10:06

    o pizza 6 cai:) adica xxL:)

  • Micu Doina 26 Feb 2016, ora 10:15

    2-3 felii de pizza

  • Dumitrescu Adriana 26 Feb 2016, ora 10:27

    Jumatate dintr-o pizza si jumatate de portie de paste.

  • Ioan 26 Feb 2016, ora 10:27

    O pizza si o portie de paste!

  • Lucia 26 Feb 2016, ora 10:29

    O jumatate de pizza si o portie paste.

  • Catalin Temian 26 Feb 2016, ora 10:32

    3 pizza si jumatate cred ca intra lejer.

  • Varlan Neculai 26 Feb 2016, ora 10:37

    o pizza si o portie de paste
    :)

  • Daniel Temian 26 Feb 2016, ora 10:40

    Am testat si 3 pizza cu blat crispy :). Inca la paste nu am testat dar cred ca tot 3 portii de paste as putea manca.

  • Craciunescu Dan 26 Feb 2016, ora 10:43

    Eu mananc cam o pizza medie

  • BORS IOAN 26 Feb 2016, ora 10:48

    3 pizza +1 kg de paste si poate asi fi satul pe moment…

  • Cornelia Escu 26 Feb 2016, ora 10:49

    O portie de paste si poate o gura- doua pe pizza

  • Alexandru Dan 26 Feb 2016, ora 10:58

    paste. Carbonara o portie si o felie de pizza

  • Mihaela Stefanescu 26 Feb 2016, ora 11:01

    O pizza si o portie de paste imi sunt suficiente sa ma satur.

  • Cornelia Mihaela 26 Feb 2016, ora 11:02

    As manca cate jumatate de portie din fiecare…

  • Veronica 26 Feb 2016, ora 11:03

    As putea lejer sa mananc 2 pizza, dar cu siguranta nu ar mai ramane loc de paste :P

  • Alexandru Craciunescu 26 Feb 2016, ora 11:04

    O pizza mare …si atat…

  • Emil 26 Feb 2016, ora 11:12

    pot manca 2 pizza si doua portii de paste

  • Alexandru Raul 26 Feb 2016, ora 11:36

    As putea manca o pizza big si o portie de paste.

  • Marius Alin 26 Feb 2016, ora 11:54

    Doua pizza si o portie de paste

  • simonis laurentiu 26 Feb 2016, ora 11:59

    2 pizza si o portie de paste

  • Mihoc Adrian 26 Feb 2016, ora 12:00

    O pizza medie si o portie de pasta, daca as incerca mai mult cred ca ficatul mi-ar zice mult si bine de sanatate.

  • Zaharia Simona 26 Feb 2016, ora 12:04

    As putea mânca o pizză și o porție de paste

  • zoli 26 Feb 2016, ora 12:24

    O pizza mare ca nimic si desert o portie de paste
    nu degeaba am 96 de kg

  • glodeanu-carata catalina 26 Feb 2016, ora 12:44

    o farfurie de paste si doua felii de pizza

  • STEFAN NADIA IRINA 26 Feb 2016, ora 12:49

    o piza si o portie paste

  • Sanda Marius 26 Feb 2016, ora 12:54

    O pizza mica si o portie de paste

  • alina alex 26 Feb 2016, ora 12:55

    eu personal o pizza si clar nu toata portia de paste, in schimb sotul meu minca linistit o portie de paste si 2 pizza

  • Adrian Balan 26 Feb 2016, ora 12:55

    Ori doua pizza, ori o pizza si o portie de paste, cand am vazut prima data astfel de oferte, acum cativa ani, am crezut ca pot face prapad, dar nu merge mai mult, chiar am incercat asta acum ceva vreme :)

  • Muresan Gabriela 26 Feb 2016, ora 13:19

    Cred as putea manca doar o pizza si o portie de paste.

  • MATHE KAROLY 26 Feb 2016, ora 13:47

    imi place, like&share, particip,.,Mananc 7 din ambele,.,Chemati la o adunare sa fie platit drumul si fac dovada.

  • MATHE ILDIKO 26 Feb 2016, ora 13:59

    imi place,.,particip.,.,In cazul daca este fara untura si salam gras lejer 3 din ambele.

  • Elena 26 Feb 2016, ora 14:45

    Cred ca la o singura masa as putea manca o pizza si o portie de paste.

  • stefania teodora 26 Feb 2016, ora 14:53

    o pizza mica si jumatate de portie de paste, daca in ziua respectiva nu mananc nimic

  • marin loredana ecaterina 26 Feb 2016, ora 14:59

    Destul de putin,o pizza si o jumatate de portie de paste :)

  • POPA FLORIN NICOLAE 26 Feb 2016, ora 15:26

    O pizza mica iar apoi paste cat cuprinde. Dar stopite bine cu bere.

  • Dumitru Costel 26 Feb 2016, ora 15:42

    1 x Pizza mica + 1 x portie de Carbonara

  • Catalin-Florin 26 Feb 2016, ora 16:15

    O pizza maare (poate si jumate) si o jumatate de portie de paste (una intreaga nu cred ca mai intra) :D

  • Magda 26 Feb 2016, ora 16:35

    Am grija sa nu iau in gretate si ma limitez doar la doua felii de pizza sau jumatate de portie de paste.

  • Anghel Ionut 26 Feb 2016, ora 17:47

    Cand vine vorba de pizza .. m`as sacrifica sa duc doua la bord, avand in vedere ca am o digestie extraordinara si nu ma pot ingrasa! :))
    Cand vine vorba de paste … n`am contor! :))

  • Danila Alexandru-Marian 26 Feb 2016, ora 18:29

    As putea sa mananc o pizza si la paste nu ma pot pronunta deoarece pot sa mananc destul de multe

  • Cristian Lupancu-Popa 26 Feb 2016, ora 19:00

    As merge pe 1 pizza si 2 portii de paste , dar cine stie poate ca merge si invers… sau nu!

  • laura delia 26 Feb 2016, ora 19:18

    2 felii de pizza si jumatate de portie de paste,

  • Lohanel Corneliu 26 Feb 2016, ora 19:19

    pot sa mananc o pizza mare si o portie mica de paste.

  • Padureanu Tatiana 26 Feb 2016, ora 19:50

    Cred ca as putea manca o pizza si o portie de paste, yummy!

  • POPA LAURENTIU 26 Feb 2016, ora 19:50

    Cred ca pot manca 3 pizza si o portie de paste !

  • Constantin Marina Carmen 26 Feb 2016, ora 20:20

    Pot manca o pizza și 2 porții de paste.

  • Flamanzila 26 Feb 2016, ora 20:44

    Fac fata la 3 pizza, iar daca intr-o portie de paste sunt, sa zicem 200 paste, atunci cu siguranta pot manca 300

  • cristina nedelea 26 Feb 2016, ora 21:25

    2 pizza si o portie de paste.

  • nedelea adrian 26 Feb 2016, ora 21:27

    1 pizza si 4 portii de paste.

  • gheorghe nedelea 26 Feb 2016, ora 21:29

    1 pizza si 1 portie paste.

  • floarea nedelea 26 Feb 2016, ora 21:30

    1 pizza si 1 portie de paste.

  • Cristina Davidescu 26 Feb 2016, ora 21:39

    o pizza si o portie de paste, neaparat bologneze

  • Alexe 26 Feb 2016, ora 21:42

    1 pizza si 2 portii de paste

  • lucian marius 26 Feb 2016, ora 22:18

    1 pizza mica si o portie de paste

  • Adelina 26 Feb 2016, ora 23:15

    Am acceptat provocarea. Dupa o pizza si o jumatate de portie de paste eram full :D

  • daniel macovei 26 Feb 2016, ora 23:46

    5 pizza si 2 portii de paste

  • Sandu Lavinia 27 Feb 2016, ora 01:08

    2 pizza si o portie de paste :)

  • Beres Irina 27 Feb 2016, ora 09:19

    Eu nu sînt o mîncătore de pizză dar băiatul meu ar mînca și 3 porții

  • popa jan 27 Feb 2016, ora 09:20

    cred ca 2-3 pizza ca pastele ingrasa

  • Simionescu Mihai 27 Feb 2016, ora 09:43

    Depinde de apetitul meu.Daca imi este foame,manânc 2 pizza si nu mai pot mânca paste,sau daca nu imi este asa foame mănânc 1 portie de pizza si una de paste.

  • buruiana maria 27 Feb 2016, ora 10:17

    O pizza si o portie de paste!

  • Anton Adriana 27 Feb 2016, ora 10:43

    1 pizza si 1 portie paste.

  • Gabi 27 Feb 2016, ora 10:58

    Cu siguranta oferta e facuta pentru mine :))) Cred ca pot duce 3 pizza si o portie de paste. Poate chiar mai mult :)))

  • Georgiana Valentina 27 Feb 2016, ora 11:29

    1 pizza,1 porție paste,1 pahar suc

  • tender carmen marilena 27 Feb 2016, ora 11:46

    Daca am o foame de lupoaica mananc o pizza si trei sferturi dintr-o portie mare de paste.Succes tuturor!

  • Luca Mihaela 27 Feb 2016, ora 14:58

    Mai mult de o pizza mare nu pot manca, dar paste pot 2 portii garantat, chit ca nu mai mananc dupa aceea 2 zile nimic, ca-mi dau cura de slabire peste cap. Dar cu micul meu ajutor, fata mea de 10 ani care e innebunita dupa pizza si paste, cred ca reusim sa dam gata o pizza si 2 portii de paste, plus ceva sucuri, sa alunece mai usor.

  • Baescu Ionut Cosmin 27 Feb 2016, ora 16:08

    2 pizza si 2 portii de paste ar fi indeajuns, asta, doar in teorie. Practica ne omoara, si daca nu mananc nimic toata ziua, sigur nu o sa-mi ajunga. Stiu deoarece am mai fost si 2 ar fi un numar mediu.

  • Irena Stefan 27 Feb 2016, ora 16:11

    Am testat festivalul si pot spune ca pot manca o portie de paste si 2 pizza :)

  • Mădă 27 Feb 2016, ora 18:20

    O pizza medie și o porție de penne :D pe verificate!

  • Sebastian 27 Feb 2016, ora 18:21

    Eu cred că aș reuși să îndes 2 pizze. Doar dacă n-am mâncat câteva ore bune.

  • mara 27 Feb 2016, ora 18:52

    Pizza,paste…numai bune de slabeala.Dar daca-i bal,bal sa fie! Hai cu o pizza mare si o portie de paste ma laud si eu.

  • Mihaela Hutu 27 Feb 2016, ora 19:06

    Trei sferturi dintr-o pizza imi super-ajunge, dar sa fie alaturi si un pahar cu bere, neaparat. Cat despre paste, o portie imi este suficienta. Clar!

  • Narcis Gabriel 27 Feb 2016, ora 19:23

    Doua pizza si oportie de paste :D

  • Narcis Gabriel 27 Feb 2016, ora 19:24

    * o portie :)

  • Matusa Ciprian 27 Feb 2016, ora 19:33

    Eu sunt sigur ca si dupa o zi la birou, infometat, decat cu un mar mancat la pranz (cum obisnuiesc de mai multi ani) si o cana de lapte cu biscuiti dimineata, nu as putea sa mananc mai mult de o pizza si o portie de paste. Desigur, cu 1-2 pahare de suc (500-600 ml) maxim.

  • Rosca Florin 27 Feb 2016, ora 19:40

    O pizza pot sa mananc, dar nu cred ca mai pot si o portie de paste, as putea sa gust!!

  • NEAGU Sorin-Constantin 27 Feb 2016, ora 20:18

    Vazand oferta Pizza Hut cred ca pot manca fara probleme doua pizza si doua portii de paste, conditia fiind sa fie principala masa a zilei.

  • marius 27 Feb 2016, ora 20:19

    CAM 2 PIZZA SI O PORTIE DE PASTE!

  • SUVEJANU Delia-Ruxandra 27 Feb 2016, ora 20:21

    Cel mult o pizza si o portie de paste… asta daca sunt in forma !… ;)

  • voicu delena 27 Feb 2016, ora 21:01

    mai mult de o pizza mica si juma’ portie paste nu incape domle!!!!

  • Moraru Andrei 28 Feb 2016, ora 01:30

    Depinde de ce am pofta, iar cum eu prefer pizza over pasta, as zice ca sunt in stare sa ingurgitez 2 pizza si o portie de paste :)

  • GIRBEA RUXANDRA 28 Feb 2016, ora 09:28

    O pizza medie si o portie de paste cu ketchup

  • Manuela 28 Feb 2016, ora 12:15

    Halesc doua pizza si doua portii de paste.

  • janos levente 28 Feb 2016, ora 12:34

    O pizza si jumatatate de portie de paste

  • Condruz Ileana 28 Feb 2016, ora 13:10

    O portie paste D si o portie pizza si o bere.

  • CODREA ANA MARIA 28 Feb 2016, ora 13:27

    o portie de paste sau pizza.

  • Girneata Mihaela Catalina 28 Feb 2016, ora 15:02

    1 pizza mica + 1 portie de paste

  • Alexandra Andrei 28 Feb 2016, ora 15:46

    O felie de pizza de la el si 3/4 dintr-o portie de paste si gata cu festivalul pentru seara cu pricina ☺

  • Mirela 28 Feb 2016, ora 18:41

    Eu pot sa spun ca am incercat oferta si este asemanatoare situatiei tale cand terminam o zi lunga si agitata la locul de munca.Pizza Hut este in drumul meu spre casa si impreuna cu o colega am zic ca vom devora tot…baza fiind pizza , am inceput cu pizza Fioretina si apoi preferatele mele paste Penne Alfredo Carnivore. inainte de a manca toate acestea, eram cu gandul si la un desert…dar efectiv nu am mai putut. este mai mult decat suficient !!!

  • Constantin Botnaru 28 Feb 2016, ora 18:42

    2 pizza si 2 portii de paste daca beau mult

  • Constantin Botnaru 28 Feb 2016, ora 18:44

    2 pizza si o portie de paste.

  • petre florina elena 28 Feb 2016, ora 18:50

    avand in vedere ca pizza este mica as putea sa mananc 3,iar pastele ca sunt preferatele mele as inghiti 4 portii!!!

  • Sighete Angel 28 Feb 2016, ora 21:37

    O portie de paste si 4 felii de pizza. Sincer 😂

  • MESTER MONICA MAGDALENA 29 Feb 2016, ora 00:41

    As putea manca 2 pizza si o portie de paste.

  • Bud Cosmin 29 Feb 2016, ora 10:03

    Mai mult de o pizza si o portie de paste nu cred ca sa putea munca, dar si asa e mult pentru mine :)

  • floarea nedelea 29 Feb 2016, ora 11:22

    1 pizza si o portie paste, maxim.

  • nedelea adrian 29 Feb 2016, ora 11:23

    1 pizza si 2 portii paste.

  • cristina nedelea 29 Feb 2016, ora 11:24

    1 pizza si 1 portie paste.

  • nedelea gheorghe 29 Feb 2016, ora 11:25

    2 pizza si 1 portie paste.

  • nasui ramona 29 Feb 2016, ora 12:01

    1 pizza mare + 1 portie de paste cu ton +1 suc

  • Mirea Cristian 29 Feb 2016, ora 15:32

    1 pizza si 1 portie de paste

  • Claudia Predoană 29 Feb 2016, ora 16:09

    Am fost și am încercat înainte, ca să nu zici că spun minciuni. Paste+2 pizza :D

    • Cristian Florea 29 Feb 2016, ora 16:17

      Cine a mâncat atât? Tu? Sau Alex? :))

  • CORPADEAN BOGDAN 29 Feb 2016, ora 17:57

    EU MANC PIZZA IN FIECARE ZI,PASTELE LE PREPAR ACASA,SUNT DELICIOASE

  • Bănică Ionut 29 Feb 2016, ora 21:24

    Pot manca o pizza si o porție de paste !

  • Cristina V. 29 Feb 2016, ora 23:10

    Pizza – 2 la o masa, daca sunt diferite
    Paste – 2 portii la o masa, daca feluri sunt diferite
    Daca ar fi sa combin – atunci 1 pizza + 1 portie de paste

  • Marian Monica 1 Mar 2016, ora 19:31

    O pizza si o portie de paste.

  • Culea Codrin 2 Mar 2016, ora 13:54

    2 pizza, 2porție paste,mi ar trebui si un pahar de suc

  • Sayyad Roxana 2 Mar 2016, ora 14:14

    3 pizza si o portie de paste ca ”desert” ar merge :))))) sucul la sfarsit

  • Andreea 2 Mar 2016, ora 14:16

    Cred ca imi ajung trei pizza si doua felii furate de la cealalta persoana :))) si suc la fiecare doua felii, iar paste doar o portie cred ca ajunge

  • Duran Ana Maria 2 Mar 2016, ora 15:55

    Pot manaca o portie de paste si apoi doar 2 felii de pizza, deci nu pot spune ca este o afacere pentru mine :)))

  • Duran Marcel 2 Mar 2016, ora 15:56

    Pot manca 2 pizze mici, din pacate doar atat :(

  • Petrescu Carmen 2 Mar 2016, ora 15:57

    Pot manca o portie de paste si putin dintr-o pizza.

  • Ciuca Iustiana 2 Mar 2016, ora 15:58

    Pot manca o portie de paste si 3 felii de pizza :(

  • Gradinaru Ana Maria 2 Mar 2016, ora 15:59

    O portie de paste si o felie de pizza. Si o limonada de capsuni.

  • Gheorghita serban 2 Mar 2016, ora 15:59

    Pot manca doar 2 pizze mici si sa beau un suc.

  • Nicolae Daniel 2 Mar 2016, ora 21:04

    Am testat oferta! Am reusit sa mananc 2 portii pizza si o portie paste.

    • Nicolae Daniel 2 Mar 2016, ora 21:07

      Era sa uit!! Si 2 sau 3 pahare de suc.

  • Sorina 2 Mar 2016, ora 21:46

    1 portie mica de pizza si jumatate de paste, dar chinuindu-ma, hihihi

  • Hegedus Victor 2 Mar 2016, ora 21:49

    As manca o pizza mare si o portie de paste mare !

  • Laura Cană 2 Mar 2016, ora 21:51

    O pizza mică Super Supremă și pe urmă paste cu somon. Nu contează dacă nu pot mânca tot, trebuie! :P

  • Radu 2 Mar 2016, ora 21:52

    La cât de mult îmi place pizza, cred că aș reuși să mănânc 3 pizza, dar cu blat subțire.
    O să încerc vineri, când o să merg la Pizza Hut.

    • Cristian Florea 3 Mar 2016, ora 08:21

      Să-mi zici și mie cât ai putut mânca, să vedem dacă-ți iese. :D

  • Aurelia dumitru 2 Mar 2016, ora 21:54

    O pizza si o portie de paste…dar nu la aceeasi masa…

  • Vera 2 Mar 2016, ora 21:56

    Mi-am testat si eu abilitatile de a manca cat mai mult cu doar 22 de lei si am ajuns la performanta de a devora o portie de paste si o pizza +o felie de la comesenii mei. :)

    • Cristian Florea 3 Mar 2016, ora 08:21

      Oho, stai bine. :D

      • Vera 3 Mar 2016, ora 16:55

        Asta e sansa oamenilor slabuti sa dovedeasca ca ei chiar mananca mult. :D

  • Alexandra Pop 2 Mar 2016, ora 22:06

    Nu cred ca pot mânca mai mult de o pizza si o porție de paste , insa asa daca mi-e chiar foarte foame si n-am mâncat nimic in ziua respectivă :)))) .

  • Madalina Nastase 2 Mar 2016, ora 22:52

    2 pizza mici și o porție de paste :D

  • Amarinei Sorin 3 Mar 2016, ora 03:08

    Daca m-asi forta putin cred ca as bate o pizza si doua portii de paste

  • Lucian Crina 3 Mar 2016, ora 05:38

    Daca sosesc infometata, reusesc si eu sa mananc o pizza si o portie de paste. As alege o Pizza Europeana si o portie de Penne Bolognese :)

  • Alina-Nicoleta 3 Mar 2016, ora 10:46

    Pot mânca două pizza și o porție de paste.

  • Bogdan 3 Mar 2016, ora 11:49

    2 pizza si o portie de paste. Asta din start:))

  • Mihai Nita 3 Mar 2016, ora 12:00

    o pizza si o portie de paste!-testat

  • Lucian Luta 3 Mar 2016, ora 14:36

    2 pizza si o portie de paste :)

  • Alina Lazarescu 3 Mar 2016, ora 14:44

    As putea manca o pizza si o portie de paste.Acum depinde cat sunt de delicioase :D

  • radu manea ioan 3 Mar 2016, ora 15:36

    1 pizza si 3 portii de paste

  • Pricop Andreea 3 Mar 2016, ora 16:14

    Pot manca o pizza si o portie de paste :)

  • Marin Theodora 3 Mar 2016, ora 18:56

    Cu siguranta o pizza mica si aproape jumatate dintr-o portie de paste pot manca.

  • radu stefan adrian 4 Mar 2016, ora 19:52

    Cunosc oferta, si tinand cont ca erau pizza mici, am mancat vreo 8 in timp de 4 ore. In ceea ce priveste oferta mixta pizza+paste, cred ca tot vreo opt portii patru pizza si vreo patru de paste. Ce vreau sa va spun in incheiere este ca am fost de multe ori si am mancat, atat cand erau oferte, dar mai ales cu alte ocazii si nu pot decat sa remarc amabilitatea personalului de la Pizza Hut Mosilor si sa-i felicit.

  • Aniela R 5 Mar 2016, ora 13:55

    o pizza si o portie de paste

  • Puiu Silvia 5 Mar 2016, ora 14:37

    O pizza si o portie de paste

  • Serban Elena 5 Mar 2016, ora 23:26

    Pentru inceput o portie de paste si in completare maxim o jumatate de pizza

  • Apostoiu Gurau Vasile 6 Mar 2016, ora 11:54

    O pizza si o portie de paste

  • Serban Elena 6 Mar 2016, ora 16:14

    Incep cu o portie de paste si termin cu jumatate de pizza

  • Braileanu Ana 6 Mar 2016, ora 20:18

    O pizza si jumatate de portie de paste, cel mult! :))

  • Dobrescu Ana Gabriela 7 Mar 2016, ora 01:47

    Avand in vedere ca iubesc la fel de mult si pizza si pastele.. as putea manca o pizza Europeana mica cu blat pufos si o portie de paste!

  • Amarie Dorina 7 Mar 2016, ora 08:34

    Jumătate de pizza + 1/3 din portia de paste

  • Irina 7 Mar 2016, ora 10:13

    Depinde cate ore stau :D
    In principiu, pot o pizza super suprema cu bordurile umplute cu cascaval. Dupa paste nu ma dau in vant, asa ca ma rezum la pizza.

  • Andra Nicula 7 Mar 2016, ora 10:48

    Având în vedere că sunt două dintre lucrurile pe care le mânânc mereu cu plăcere, să spunem că aş putea mânca două pizza mici şi o jumătate de porție de paste :D

  • Cioara Maria 7 Mar 2016, ora 11:16

    1 pizza mica + 1 portie de paste, asta daca mi-ar fi foarte foame sau daca as sta vreo 2 ore la discutii cu un prieten.

  • Geana 7 Mar 2016, ora 12:47

    Cam 2 kg de paste si o pizza

  • Simona 7 Mar 2016, ora 12:53

    O jumatate de portie de paste (cu 4 tipuri de branza, mmm) si o pizza medie spre mare, sa zicem. :D Ah, si daca refuz sa beau suc la masa asta (care oricum te umfla destul de mult), cred ca reusesc sa mananc o portie intreaga de paste. :D

  • Simona 7 Mar 2016, ora 13:55

    As putea manca 2 pizza. Mai mult nu.

  • Razvan Turturică 7 Mar 2016, ora 15:55

    2 pizza si 1 portie de paste. Poate daca as fi dupa o alergare mai lunga cred ca ar intra 3 pizza si o portie de paste. Chiar as vrea sa testez asta.

  • Adina 7 Mar 2016, ora 16:05

    o portie de paste cu 10 extra de parmezan :D
    si o felie de pizza.

  • Cristina M. 7 Mar 2016, ora 17:30

    Sunt mare fana pizza, asa ca as zice ca intra vreo 3 pizza mici si eventual o portie de paste. Bineinteles, udate cu Coca Cola din belsug :)

  • Bot Mariana 7 Mar 2016, ora 18:39

    O pizza si o portie de paste!

  • Andrei P. 7 Mar 2016, ora 18:47

    Am fost săptămâna trecută și am capitulat după o porție de paste primavera și o pizza atlantica. Dacă eram mai flămând cred că mai mergea o super supremă.

  • Blaj Daniel 7 Mar 2016, ora 18:56

    Depinde cât de mare e pizza. Mănânc un întregă dacă e 25/25 cm, dacă e mai mare nu :))) și o porție de paste e perfectă, vreo 40 de bucăți de paste să fie într.o porție.

  • Teo 7 Mar 2016, ora 19:41

    Cred ca, daca as sta nemancata all day long, as reusi la limita sa mananc 2 pizza si 2 portii de paste. Dar cu chiu, cu vai. Ar fi realmente un moment de depasire proprie. :))

  • Georgiana Nițu 7 Mar 2016, ora 21:51

    Din experiențele trecute cu mâncarea, simt că ar încăpea probabil două pizza și o porție de paste… sau 3 pizza… sau 3 paste :))

  • Radu 7 Mar 2016, ora 21:56

    Daca e pe seara (recte flamand bine) cred ca as putea duce doua pizza si as comanda si paste. Pe care sper sa le pot manca :). Doua pahare sunt suficiente. Sau unul umplit de doua ori. :))

  • Alexandra 7 Mar 2016, ora 22:11

    Am să încep cu nelipsita pizza pepperoni și pentru că e mică, o să continui cu o porție de paste (cred că lasagna..). Apoi, după ce conștientizez că mai bine îmi luam o altă pizza, merg si îmi iau o pizza quattro formaggi. Deci în total 2 pizza si 1 pasta. :))

  • Gurau Aurel 7 Mar 2016, ora 23:29

    O pizza si o portie de paste

  • Gurau Maria 7 Mar 2016, ora 23:30

    jumatate portie paste,jumatate de pizza si sunt full

  • Domnisanu Elena 7 Mar 2016, ora 23:31

    O pizza si cateva paste

  • Cobzaru Teodora 7 Mar 2016, ora 23:59

    Nu stiu daca pot manca o pizza intreaba :)) mai ales ca sunt la regim hihi . Dar prietenul meu sigur poate :D

  • Gabriela Butnaru 8 Mar 2016, ora 00:31

    O pizza si eventual sa gust din paste :)))) Pe probate sa fie saptamana asta activitatea daca tot se cere! :D

    • Cristian Florea 8 Mar 2016, ora 09:19

      Din păcate, comentariul tău a fost după ora 23:59, așa că nu te pot înscrie în concurs. :(