Cu ce-am rămas după Social Media Summer Camp 2012

florea cristian la social media summer campTweet-urile pe care le-am scris la Social Media Summer Camp le găsiţi aici, iar o părere post eveniment, am să încerc să spun acum.

Numerotăm ideile, că-i mai estetic.

1. Am început să înţeleg mai bine adevărata putere a reţelelor de socializare.

2. Am învăţat cum ar trebui să arate o campanie serioasă în Social Media.

3. Mi-am dezvoltat abilităţile de lucru în echipă, gândind într-un timp foarte scurt o campanie de promovare în Social Media a unui produs.

4. Aşa cum spunea şi pe Groparu, au fost destule lucruri pe care le ştiam, dar pe care le-am neglijat, le-am uitat, sau nu credeam că sunt atât de importante încât să le aplic.

5. Am cunoscut o grămadă de oameni noi şi interesanţi. Atmosfera de-acolo este una extrem de prietenoasă, lucru la care, sincer, nu mă aşteptam.

6. Party-urile Social Media Camp din fiecare seară sunt pe cât de obositoare, pe atât de frumoase, iar Groparu şi Ionuţ Tecuceanu cântă excepţional la chitară şi, pe lângă asta, vara nu dorm.

7. Nu amesteca ceea ce faci pe blog cu celelalte activităţi ale tale. Pe blog nu scrii de la job şi nici în viteză, superficial, că altfel rişti să-ţi baţi joc de munca depusă până în momentul de faţă.

8. Nu se fac diferenţieri pe bază de influenţă. Dacă eşti acolo, înseamnă că vrei să ai un blog mai bun, iar asta e tot ce contează.

9. Nu ţi se cuvine nimic. Dacă nu munceşti din greu şi nu încerci să te faci cunoscut, nimeni nu te va băga în seamă. Agenţiile şi companiile n-au de unde să ştie de existenţa ta dacă tu nu te bagi în seamă.

10. Blogul, de la un anumit nivel, nu mai e chiar o joacă. Trebuie să ai un plan de promovare foarte bine stabilit. Nu-i de-ajuns să scrii şi să fii prezent în Social Media.

Mulţumesc lui Gaben şi Groparului că au făcut în aşa fel încât drumul Braşov – Pârâul Rece şi retur să nu fie făcut cu trenul, ci într-o Skodă cu număr de Bucureşti. Mulţumesc Revistei BIZ şi celor de la Blogal Initiative pentru că mi-au oferit ocazia să particip la acest eveniment şi tuturor celor prezenţi, pentru că de la fiecare am avut câte ceva de învăţat. (Sper să) Ne revedem la următoarea ediţie!

Later edit: Am mai rămas cu filmul ăsta: