Cum a fost la How It’s Made de Sibiu

La începutul săptămânii trecute am luat parte la un fel de How it’s made de Sibiu. Diferenţa era că se numea #produsinSibiu şi că în loc să vedem la televizor cum se fac diferite lucruri, mergeam în fabrici şi vedeam cu ochii noştri cum stă treaba.

Am văzut, aşadar, următoarele:

1. Fabrica Mainetti

Ei fac umeraşe. Mai mult pentru export decât pentru România. Am rămas impresionat de faptul că totul e automatizat. Muncitorii doar au grijă ca aparatele să funcţioneze cum trebuie şi să nu rămână fără materie primă. Am făcut un filmuleţ scurt şi câteva poze.

În România Mainetti produce 88 de tipuri de umeraşe. La nivel mondial, toate fabricile fac 2300 de modele. Prima fabrică Mainetti din lume a luat naştere acum 50 de ani, iar în România au venit în 2002.

2. Sitemani

Ei fac muştar. Şi ketchup. Şi în curând va apărea pe piaţă şi cu zacuscă făcută de ei. Dintre cele 3, am gustat zacusca şi mi s-a părut tare reuşită. Iar Istvan zicea că mănâncă numai muştar Mustardino (făcut la Sitemani). Ketchup n-am gustat, dar el se numeşte Yoky, ca să ştiţi. Iar când am să-l gust, am să revin cu un update la acest articol.

Oricum, a fost interesant de văzut procesele de creare ale muştarului şi ketchupului. La ketchup, din câte am înţeles, nu se folosesc roşii, aşa cum aveam eu impresia, ci pastă de roşii, cumpărată direct din import. Ei nu-s singurii care fac mişcarea asta. Cică toată lumea procedează aşa.

Iar la muştar se folosesc boabe cumpărate de la noi sau importate, verificate de 1923810231 ori înainte de a fi folosite. Am şi poze.

3. Boromir

La fel ca la Mainetti, cam toată producţia este automatizată aici. Este o moară imensă, dispusă pe mai multe nivele, aparent goală, pentru că de muncitori nu prea e nevoie. Este un sistem atât de bine pus la punct, încât dacă se strică ceva, un calculator opreşte automat producţia şi afişează zona din fabrică la care s-a produs stricăciunea. Totuşi, există 600 de angajaţi, că cineva trebuie să care produsele de colo-colo şi să fie şi cineva dispus să acţioneze dacă se strică vreun lucru. În plus, Boromir nu înseamnă doar moara, că ei au şi diverse produse preparate. Ca să vă imaginaţi cam cât este de mare moara, trebuie să ştiţi că grâul parcurge un traseu de 24km în toată imensitatea aia de clădire. Iar în ăia 24km filtrează şi răsfiltrează făina, ca să fie bună calitativ.

Încă ceva: o făină mai bună sau mai proastă înseamnă o altă reţetă de pâine (coca creşte şi în funcţie de calitatea făinii), de aceea ei încearcă să scoată în fiecare lot făină de fix aceeaşi calitate. Nu-i uşor, având în vedere că grâul nu e mereu la fel.

4. Karpaten Meat

De oamenii ăştia mi-a plăcut tare mult, deşi am ieşit din zona de How it’s made. Ei au adus în România carnea ANGUS. Pentru cei care nu ştiu (nici eu nu ştiam până să apuc să-i vizitez) ANGUS este o specie de bovine nepretenţioase, crescute în special pentru carne. Am gustat un muşchiuleţ de ANGUS şi n-aş mai fi plecat din faţa farfuriei. :))

Mi-a plăcut de oamenii care ne-au prezentat afacerea pentru că au ştiut ce vor de la noi şi au ştiut cum să împacheteze ceea ce fac ei în aşa fel încât să ne placă şi nouă. Sincer să vă zic, dacă o să îmi încep cândva un business care să n-aibă legătură cu online-ul, am să-mi fac o fermă de bovine ANGUS.

Ziceam mai sus că animalele astea sunt nepretenţioase şi simt nevoia să explic de ce:

– pot trăi la temperaturi cuprinse între -40 şi +40 de grade Celsius;
– mănâncă aproape orice fel de iarbă şi nu e nevoie să le dai cereale sau alte produse ca să crească mari, frumoase şi cărnoase;
– nefiind făcute pentru lapte, nu trebuie să le mulgi zilnic. Pur şi simplu le laşi să-şi vadă de viaţa lor pe păşune, în timp ce tu-ţi vezi de a ta.

Tot la avantaje, aş mai adăuga şi faptul că cei de la Karpaten Meat se angajează să-ţi cumpere vacile ANGUS în caz că nu vrei să prelucrezi tu carnea.

Cine-ar fi crezut că tocmai vacile şi boii or să mi se pară atât de interesanţi? :))

5. COMPA

Face în general produse pentru zona de auto. Dar face atât de multe, iar fabrica e atât de mare, încât n-am apucat să văd chiar tot ce produce. În plus, nepricepându-mă la domeniul auto, nici n-am ştiut cum să asociez ce vedeam cu maşinile din ziua de azi. Am ştiut, însă, care sunt ştergătoarele, atunci când le-am văzut procesul de creaţie. :))

La fel ca mai sus, majoritatea lucrurilor erau automatizate aici. Ni s-a spus că evoluţia s-a văzut când au înlocuit toţi mecanicii, sudorii etc. cu operatori. Acum majoritatea proceselor se fac pe calculator.

Mi-a plăcut că şi-au pus fabrica la dispoziţie pentru elevi şi studenţi. Venea multă lume de la liceele şi facultăţile de profil ca să înveţe cum funcţionează o fabrică de acest gen şi îşi desfăşurau orele şi cursurile acolo. Piesele de pe tabla de şah de mai sus au fost făcute de studenţii unei grupe de la o facultate de Inginerie.

Aici m-a uimit faptul că deşi toată aparatura din zona de producţie era de ultimă generaţie, afişele, rollup-urile şi site-ul erau parcă făcute în anii 2000. I-am întrebat cine se ocupă de design-ul acestora şi mi s-a spus că este o agenţie specializată. N-am cerut detalii în plus, că intram în nişte discuţii care nu-şi aveau rostul.

6. Banca Comercială Carpatica

Aici am stat la o cafea cu Johan Gabriels, CEO-ul băncii, şi cu oamenii care se ocupă de marketing. Eu nu ştiam mare lucru despre Carpatica şi am mers acolo cu gândul de a mai afla câte ceva.

Au spus că lucrează la a schimba cam tot ce înseamnă BCC acum. Vor un nou logo, vor să facă în aşa fel încât să elimine cacofonia din BanCA Carpatica (eventual să obişnuiască oamenii să spună doar Carpatica, aşa cum e în cazul ING, când nu simţi nevoia să spui „Banca” înainte de „ING”), vor să-şi determine angajaţii să fie mai prietenoşi şi mai relaxaţi (practic, să dispară acel aer corporatist şi sobru din firmă şi să apară unul mai prietenos. Şi aici am luat ING-ul ca exemplu de bune practici).

Mi-a plăcut că au fost deschişi la tot felul de idei şi că au spus că vor să facă lucruri multe şi frumoase. Acum să vedem când şi cum le vor implementa.

7. Lytos

Spre ruşinea mea, nu auzisem de ei. Fac încălţăminte pentru iarnă şi pentru urcat pe munte şi probabil de-aia. Folosesc doar materiale italieneşti şi exportă cam tot ce produc. Am o singură poză cu nişte bocanci în fază de producţie.

lytos

Spuneau că le-a scăzut numărul personalului şi că vor să angajeze cât mai mulţi oameni. Problema e că nu toată lumea ştie să coasă, că până la urmă de asta e nevoie ca să lucrezi la Lytos. Deci dacă ştiţi să folosiţi o maşină de cusut şi aveţi nevoie de job în Sibiu, iată oportunitatea.

8. Roşu

Roşu fabrică o mulţime de lucruri, de la utilaje pentru industria cărnii, la confecţii metalice, încălţăminte şi marochinărie. Noi am fost doar în zona de utilaje pentru industria cărnii şi confecţii metalice. Spre deosebire de celelalte fabrici, aici totul se face manual. Se sudează de la zero, se taie, se îndoaie, se lipeşte etc. Cam tot ce presupune crearea mobilei pentru abatoare, se face aici. Pornind de la mese de metal foarte rezistente şi terminând cu tot felul de cuţite imens.

Referitor la faptul că aici nu e mai nimic automatizat, echipa care ne-a prezentat fabrica a spus că proiectele diferă de la un client la altul şi că de-asta încă merg pe sudările clasice. Nu poţi să-ţi iei o maşină care să sudeze automat într-un anumit colţ, că tu poate vrei să sudezi acel colţ numai în cazul unui singur client şi apoi să nu mai fii nevoit să faci asta.

9. Scandia

De-aici am plecat cel mai impresionat, dar e şi locul din care am cele mai puţine poze. :)) Iar asta nu pentru că n-aş fi vrut eu să vă arăt cât de frumos e în fabrică, ci pentru că sunt nişte reguli de confidenţialitate pe care le-am respectiat aşa cum mi s-a cerut: adică dacă n-am avut voie să facem poze, n-am făcut.

Am văzut, totuşi, ce înseamnă fabrica unei companii care e lider pe piaţa conservelor pe bază de carne din România. Am intrat într-o fabrică aşa cum vezi doar în filme. La intrarea în zona de producţie te aştepta un dispozitiv asemănător cu cel de la intrarea la metrou. Diferenţa era că în loc să scanezi cardul ca să intri, trebuia să-ţi pui palmele într-o maşinărie care te spăla pe mâini. După ce te spălai pe mâini, puteai intra.

Vă pot arăta, totuşi, nişte mesaje afişate în zonele de birouri, că acolo aveam voie să pozez.

Era o atmosferă tare prietenoasă în zona de birouri. Să tot lucrezi aşa!

Ce mi s-a părut ciudat în toată excursia asta a fost că multe dintre companiile pe care le-am vizitat nu sunt prezente în mediul online. Sau sunt printr-un site sau o pagină de Facebook, dar nu au o persoană care să se ocupe de asta. Ba mai mult, unele nici nu vor să fie prea vizibile în online şi au impresia că nici n-au nevoie de vizibilitate aici.

Pe lângă faptul că am văzut cum se fac diferite produse, din acest tur am mai câştigat ceva. Am ajuns la concluzia că mi-ar fi imposibil să lucrez într-o fabrică şi să fac zilnic exact acelaşi lucru timp de foarte mulţi ani. Şi uite-aşa a început să-mi placă şi mai mult online-ul.

#produsinSibiu este o campanie realizată de Asociatia Produs in Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.

P.S.: Iar dacă ajungeţi în Sibiu şi vreţi să mâncaţi ceva rapid, recomand Super Mamma. Acolo am luat noi toate mesele de prânz şi n-am găsit nimic de obiectat.