Cum a fost prima experienţă cu vorbitul în public

Am avut o prezentare pe care am pregătit-o cum am ştiut mai bine zilele trecute şi pe care am repetat-o de la un capăt la celălalt de 3 ori, atât. Mă gândeam că n-are de ce să-mi fie greu, pentru că nu trebuia decât să vorbesc din experienţa proprie. Slide-urile mă ajutau doar ca să pot păstra o coerenţă în prezentare, deci nu trebuia să mă bazez foarte mult pe ele.

„Fii tu însuţi!”, asta aveam în minte înainte să încep. Nu putea merge nimic rău şi eram destul de încrezător în mine.

Am început cu o voce tremurândă, dar cei din sală, când le-am cerut feedback, mi-au spus că asta nu s-a simţit nicio secundă (nu ştiu dacă au vrut să fie drăguţi cu mine, sau chiar aşa a fost). Am recunoscut, înainte să încep, că n-am mai ţinut nicio prezentare. Am făcut asta pentru că am considerat că e ok ca publicul să nu aibă cele mai mari aşteptări din partea mea. N-am zis nimic de emoţii, că alea cred că le deduceau ei fără să spun eu ceva.

A fost tare interesant că după primele două minute deja uitasem de emoţii. Atunci mi-au venit în minte toate cursele de la atletism pe care le-am alergat vreodată. E o senzaţie asemănătoare: ai emoţii de nici nu ştii cum te cheamă înainte de start, dar după primii 5 paşi eşti mult prea concentrat ca lucurile să iasă bine şi uiţi că trebuie să ai şi emoţii.

Am explicat cum mi-a venit mie tot ce aveam de explicat (tema avea legătură cu brand-ul personal) şi, spre surprinderea mea, am reuşit să-i ţin atenţi pe toţi timp de vreo oră (din nou, nu ştiu dacă au făcut-o ca să mă simt eu bine, sau chiar le-a plăcut ce-am pălăvrăgit eu acolo).

La sfârşit am avut parte de o sesiune de întrebări foarte relaxantă şi interesantă, iar asta mi-a dat mai multă încredere în prezentarea pe care tocmai o terminasem. Dacă oamenii au întrebări pe marginea subiectului înseamnă că au fost atenţi, că le-a plăcut şi că-şi doresc să cunoască mai multe despre ceea ce fac eu.

Din punctul meu de vedere, prima mea prezentare a fost un real succes. Am fost destul de motivat înainte încât să nu încep cu teama că ceva n-ar putea ieşi bine, iar asta cred că a contat cel mai mult.

Am pus prezentarea şi pe Slideshare (în cazul în care sunteţi curioşi), dar mare lucru n-o să se înţeleagă din ea, pentru că m-am bazat mai mult pe ce am de spus şi mai puţin pe ce scrie în slide-uri.

Mulţumesc Gabrielei Deleanu pentru că s-a gândit să mă invite pe mine să vorbesc despre asta şi celor de la ASLS pentru că fără Winter Camp-ul lor n-aş fi avut ocazia să fac asta acum.

P.S.: Mulţumesc şi celor care mi-au dat sfaturi la articolul de-aici.

Lasă un comentariu

23 comentarii