Cum am de gând să-mi promovez cele mai bune articole

calitate

Oricine ştie că indiferent de efortul depus, când vine vorba de creaţie, nu poţi fi la fel de bun în fiecare zi. Orice blogger, oricât de profesionist ar fi el, n-are cum că scrie zilnic articole de nota 10, pentru că ideile care generează cele mai bune articole nu curg fără oprire.

Ai zile bune şi zile mai puţin bune, iar lucrul ăsta nu este unul pe care să-l ascunzi, că-i atât de vizibil încât oricum îşi dă toată lumea seama. Am avut de câteva ori inspiraţia de a scrie articole excepţionale (din punctul meu de vedere, bineînţeles) care fie nu s-au bucurat de publicul pe care mi-l doream, fie au avut parte de toată aprecierea, dar s-au pierdut printre paginile blogului şi nu mai sunt atât de uşor de accesat.

În plus, de când scriu şi pentru sportlocal.ro, mare parte din inspiraţie şi din cheful de scris se duce acolo. Atenţie, nu se iroseşte acolo, ci se duce (în sensul bun al cuvântului), iar cum mulţi dintre voi intraţi doar aici ca să citiţi ce scriu, m-am gândit că ar fi fain să vă arat şi cu ce mă mândresc eu în materie de sport.

Aşa am ajuns să fac în partea dreaptă o listă de „Articole cu care mă mândresc”, fie de pe cristianflorea.ro, fie de pe sportlocal.ro, fie de pe alte bloguri (că mai scriu şi Guest Post-uri din când în cqnd). Ştiu, poate nu sunt cele mai bune articole ale mele, dar sunt textele de care eu sunt cel mai mândru. Iar partea asta cu mândria vine de la faptul că muncit mult la scrierile respective, că sunt despre un subiect care-mi place mie tare mult, sau poate pentru că reprezintă o parte importantă din viaţa mea (cu toate că nu prea scriu lucruri de acest gen).

Nu ştiu câţi dintre voi or să fie interesaţi de zona aia a blogului, dar mie îmi place să am o listă cu articolele pe care le consider eu bune şi să intru din când în când ca să le recitesc. Am să actualizez lista de fiecare dată când mai scriu câte-un text de care sunt mândru şi am să încerc să fac în aşa fel încât să nu pun mai mult de 5 link-uri acolo. Ştiu, o să fie greu să aleg un top 5 articole care-mi plac, dar asta-i partea frumoasă a experimentului.

Acum, bineînţeles, vă invit să citiţi primele 3 link-uri din secţiunea despre care vă povesteam şi, dacă vreţi, să-mi spuneţi ce părere aveţi despre metoda asta de promovare a articolelor (pe care eu le consider) de calitate.

Tags:
    1. robert joi, 7 martie 2013, 8:25
    2. Optimus joi, 7 martie 2013, 8:31
      • Cristian Florea joi, 7 martie 2013, 8:51
    3. Cristi joi, 7 martie 2013, 9:34
      • Cristian Florea joi, 7 martie 2013, 11:13
    4. Anda joi, 7 martie 2013, 19:11
      • Cristian Florea joi, 7 martie 2013, 22:21

    Adaugă un comentariu