Cum a fost când am tras pentru prima oară cu o armă adevărată

Am fost invitat în luna decembrie la Tactical Shooting Range, un poligon de tragere proaspăt înfiinţat în Bucureşti. Locul e foarte fain. E amplasat într-un subsol imens şi are 12 linii de tragere de câte 25 de metri. Mai mult, e un fel de pub acolo unde poţi bea o cafea în timp ce te uiţi printr-un geam la cei care trag. A fost foarte util geamul, că noi, bloggerii, aveam nevoie de instructaj înainte de a trage şi am intrat câte 4 în poligon, iar în timp ce trăgeau unii, ceilalţi se uitau şi râdeau de ei sau furau meserie.

Eu am tras şase gloanţe: trei cu un Glock şi trei cu un Revolver (nu mă întrebaţi de care, că nu ştiu exact). Primul şoc a fost când am auzit sunetul puternic pe care-l scoteau pistoalele celorlalţi. Deşi aveam căşti, se auzea mult mai tare decât mă aşteptam. Apoi credeam că n-o să nimeresc ţinta prea bine din cauza reculului, doar că adevărata provocare a fost să ţin pistolul îndreptat spre centrul ţintei în timp ce apăs pe trăgaci. Serios, îmi tremura mâna în timp ce mă chinuiam să apăs pe trăgaci, asta mi s-a părut complicat. :)) Atunci am înţeles că cei care trag cu o mână în filme, din aer şi eventual în timp ce se rostogolesc, sunt nişte mincinoşi notorii şi profită de faptul că noi nu ne pricepem. :))

Eu cred că m-am descurcat destul de bine. Când am văzut la final găurile din ţintă (care a fost la 5 metri depărtare de pistolul meu), nu mi-a venit să cred că-s făcute de mine.

Tactical Shooting Range - cristian florea (2)

Poate te întrebi cât costă distracţia la Tactical Shooting Range. Ar fi cam aşa:

– 50 de lei închirierea unei piste pentru 30 de minute;
– 30 de lei închirierea unei arme;
– 2,4 lei pentru fiecare glonţ pe care-l tragi;
– 0 lei ţinta (am înţeles că unele poligoane cer bani pe aşa ceva);
– 0 lei instructajul (că nu toţi cei care ajung acolo ştiu deja cu ce se mănâncă sportul ăsta).

Din experienţa avută la prima tragere, îţi spun fără să stau pe gânduri că dacă n-ai mai tras, după vreo 10 – 12 gloanţe îţi oboseşte mâna şi nu mai nimereşti prea bine ţinta. Asta înseamnă că într-o seară îţi ajung 100 de lei ca să te bucuri de câteva trageri (sau dacă ai arma ta şi gloanţele tale, e de-ajuns să închiriezi pista).

Adresa e Strada Valea Cascadelor, numărul 21K (faci vreo 7 – 8 minute de la metroul Păcii până acolo), iar programul e între 12:00 şi 22:00. Găseşti mai multe şi pe Facebook-ul lor.

Pentru mine a fost foarte faină experienţa şi aş mai repeta-o. Mai mult, recomand tuturor să încerce să facă asta cel puţin o dată.

    1. Andrei Cosea marți, 13 ianuarie 2015, 20:58
      • Cristian Florea marți, 13 ianuarie 2015, 22:41
        • Andrei Cosea joi, 15 ianuarie 2015, 21:01
        • Cristian Florea vineri, 16 ianuarie 2015, 15:52
    2. tataia vineri, 28 august 2015, 18:29
      • Cristian Florea luni, 31 august 2015, 8:24
        • tataia marți, 1 septembrie 2015, 1:07
    3. balau constantin luni, 14 noiembrie 2016, 18:15
      • Cristian Florea marți, 15 noiembrie 2016, 8:02

    Adaugă un comentariu