Cum a fost prima mea experienţă serioasă cu un service de biciclete

Prin luna noiembrie a anului trecut, frumoasa mea bicicletă verde a ajuns în stadiul ăsta.

Când s-a întâmplat minunea, nu eram eu pe bicicletă, iar cel care era a scăpat teafăr, în caz că vă făceaţi griji. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi cumpăr o altă roată, pentru că la o primă vedere roata părea singura problemă în urma impactului. Doar că n-am fost chiar atât de norocos, pentru că şi furca era strâmbă rău. Mi-am dat seama de lucrul ăsta abia când am încercat să montez roata cea nouă, iar ea nu voia să intre. Şi mi s-a confirmat asta când am făcut poza de-aici. Până atunci nu observasem diferenţa. Aşa e când eşti încă începător în ceea ce priveşte piesele de bicicletă.

Am dus-o atunci la Bicishop (au şi pagină de Facebook), un service de biciclete pe care mi l-a recomandat Radu (să trăieşti 1000 de ani!), că el îi ştia de mult pe băieţi şi mi-a spus că-s ok.

Atunci a venit prima veste bună: încercăm să-ţi îndreptăm furca în aşa fel încât să nu stricăm metalul, ca să rişti să se rupă dacă intri într-o groapă cu bicicleta. Dacă nu reuşim, te sunăm.

Şi am plecat cu gândul împăcat că există o şansă ca furca să fie reparată. A doua zi primesc un telefon în care mi se spune că furca nu vrea să coopereze, dar că îmi recomandă ei o persoană care strânge piese de biciclete vechi şi la care aş putea găsi ceva care să se potrivească cu ce-mi trebuie mie.

Din păcate, n-am reuşit să găsesc ce mi-am dorit, iar singura soluţie a fost să-mi caut alt cadru cu tot cu furcă. Tot ei mi-au zis că dacă găsesc pe net nişte cadre bune şi vreau să le cer şi lor părerea, pot să le trimit link-urile fără nicio problemă.

Şi aşa am făcut. Am găsit 5 cadre care mi se păreau ok pe net şi le-am trimis link-urile. În toată perioada asta, de când am dus bicicleta la Service şi până când am căutat pe net alt cadru, au fost Sărbătorile, iar băieţii au fost de acord să las bicicleta la ei, ca să n-o mai car până acasă şi înapoi. Chestia asta mi s-a părut foarte tare, că m-au scutit de nişte drumuri în plus.

Am selectat cadrul împreună, l-am cumpărat, l-am primit şi l-am dus la Service urmând să-mi iau bicicleta completă a doua zi. Dacă tot au umblat la ea, m-au întrebat dacă vreau să schimb piesele vechi şi uzate, spunându-mi în acelaşi timp ce-mi recomandă să schimb, cât costă, şi de ce e bine să fac schimbarea.

Am mers pe mâna lor la toate propunerile, că mi-au argumentat bine ce şi cum, apoi, acum două seri, am fost s-o iau.

Iar aseară am făcut prima ieşire în gaşcă.

Ah, ce dor îmi era.

După prima experienţă cu un service de biciclete, concluziile ar fi următoarele:

1. Orice service ar fi fost în stare să-mi repare bicicleta, dar faptul că mi-au oferit şi consultanţă în alegerea pieselor (chiar dacă nu le cumpăram de la ei, cum e în cazul cadrului) mi-a dat foarte multă încredere în serviciile lor şi-n faptul că nu vor încerca să inventeze probleme numai ca să-mi ia banii.

2. Faptul că n-a trebuit să-mi iau bicicleta acasă în timpii morţi, în care nu se putea lucra la ea pentru că aşteptam piesele, a contat pentru mine tare mult.

3. S-au apucat de bicicletă imediat ce am dus-o la service şi au început schimbarea cadrului când l-am dus la sediul lor. Faptul că nu au amânat reparaţia şi şi-au făcut timp pentru mine e un plus.

4. Nu ştiu dacă şi la celelalte service-uri de biciclete situaţia e asemănătoare, dar eu mă bucur că primul pe care l-am încercat mi-a făcut o impresie bună.

Şi încă o poză cu bicicleta nouă, ca să nu se supere că cea veche apare de mai multe ori pe blog. :))

bicicleta noua - cristian florea

Tags:
    1. Radu vineri, 17 ianuarie 2014, 11:36
      • Cristian Florea vineri, 17 ianuarie 2014, 11:41
    2. Vali Crintea vineri, 17 ianuarie 2014, 22:44
      • Cristian Florea sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 12:16
    3. ionut sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 12:11
    4. Cristi duminică, 19 ianuarie 2014, 15:16
    5. neba luni, 20 ianuarie 2014, 17:46

    Adaugă un comentariu