Cum mi-am făcut laptopul s-o ia la fugă


Am mai vorbit despre cum mi-am făcut eu PC-ul mai rapid, dar cum niciodată sfaturile nu sunt de-ajuns, nu strică să mai atingem puţin subiectul ăsta.

Nu trebuie să fii ninja, sau cine ştie ce guru în PC-uri ca să fii în stare să-ţi faci calculatorul să meargă mai bine. Totu-i pe internet, vorba unui mare clasic în viaţă.

După câţiva ani de folosire, chiar şi cel mai performant laptop ajunge să obosească şi să refuze să-ţi mai răspundă rapid comenzilor, iar dacă tu te duci să te culci atunci când eşti obosit, lui îi trebuie puţină curăţare şi optimizare. Să vă spun ce-am făcut eu ca laptopul meu să prindă viteză:

1. L-am şters de praf

Nu, nu râdeţi. Vorbesc serios. După 3 ani în care nu s-a uitat nimeni prin el, mi-am făcut curaj şi l-am deschis pentru a-l curăţa. Când l-am asamblat la loc, nu numai că nu mai turuia ca un avion, dar se mişca şi puţin mai repede.

2. Am mai şters din prostiile de pe Hard Disk

Teoretic, trebuie să ai 15% spaţiu liber pe fiecare partiţie. La mine se înroşiseră ambele partiţii şi strigau de parcă le-aş fi aşezat pe sobă. Am şters filmele pe care le văzusem, sau alte fişiere pe care le ţineam degeaba, iar asta m-a ajutat enorm.

3. Avem antivirus, da?

Nu obişnuiesc să intru pe site-uri dubioase, dar sunt câţiva antiviruşi care chiar nu s-au inventat degeaba. Vă amintiţi momentele în care am dat nişte licenţe de Bitdefender Internet Security? Nu le ofeream degeaba, să ştiţi.

Zic asta ca să nu vă prind că folosiţi programe antivirus piratate, că s-ar putea să regretaţi voi, nu cel care le-a făcut şi de la care nu le-aţi cumpărat.

4. Am şters programele pe care nu le foloseam

Cred că nu-s singurul care instalează programe, le foloseşte o dată, apoi uită de ele. În 2 ani s-au strâns zeci de softuri inutile în laptopul meu pe care am uitat să le şterg. M-am dus în Control Panel, la Add Remove Programs şi viaţa mea s-a schimbat. Poate subpunctul ăsta vă aminteşte şi vouă să mai ştergeţi din programele neutilizate.

5. N-am mai lăsat orice program să se deschidă în acelaşi timp cu Windows-ul

Unul din motivele pentru care Windows-ul se deschide greu, este că multe programe instalate vor să ruleze în momentul în care porneşte calculatorul. Du-te la Start » Run şi scrie msconfig, apoi apasă Enter. Du-te la tab-ul Startup şi debifează ce crezi tu că n-ar trebui să ruleze la deschiderea calculatorului.

msconfig

6. Am încercat să… turn off indexing

Du-te în My Computer, click dreapta pe una din partiţii, apoi debifează „Allow files on this drive to have contents intexed in addition to file properties.”. Fă asta pentru fiecare partiţie în parte.

7. Mi-am curăţat folderul Prefetch

Asta-i preferata mea, că abia am învăţat-o. Windows-ul salvează câte-un fişier al fiecărui program folosit la deschiderea PC-ului într-un folder. După ani de utilizare, folderul ăsta se cam umple cu tot felul de fişere, deşi tu ai şters programele în cauză. Să vezi cât de simplu se curăţă:

Deschide un fişier notepad şi copiază rândurile de mai jos în el:

del C:\Windows\Prefetch\*.* /Q”
Rundll32.exe advapi32.dll,ProcessIdleTasks

Salvează-l cu extensia .bat, gen curatare.bat, apoi dă dublu-click pe el. O să-ţi apară o fereastră de command prompt, o să dispară, apoi ar trebui ca PC-ul tău să ruleze mai rapid.

8. Am schimbat parametri folderului Prefetch

Tot printre preferate, că tot azi am învăţat-o.

Du-te la Start » Run, scrie regedit şi apasă enter. În fereastra nou deschisă, du-te la HKEY_LOCAL_MACHINE » SYSTEM » CurrentControlSet » Control » Session Manager » Memory Management » Prefetch Parameters şi apasă dublu click pe EnablePrefetcher. Din 3, setează-i valoarea la 2.

PC-ul tău ar trebui să booteze puţin mai rapid, iar performanţa să nu fie afectată.

9. Mie-mi trebuie viteză, nu design.

10. Tu cum îţi faci PC-ul să meargă mai rapid?

Cum ziceam şi la început, sfaturile nu se pot opri niciodată, iar unde-s mulţi puterea creşte. Sunt tare curios cum vă faceţi voi PC-urile să meargă mai rapid, că nu strică să mai învăţăm câte ceva.

Comments

  1. Șerban Răspunde

    BD nu numai că e un antivirus… slab ci consumă și resurse foarte multe.
    Indexing e folositor dacă faci căutări frecvente pe hard, email etc.
    Prefetch este pentru optimizarea accesului la programele folosite des.

    Bagă RAM mai mult, ia-ți un HDD mai rapid și… cam atât îți permite laptopul să te extinzi. În rest… sănătate!

    Îţi place? Thumb up +2

    • Florea Cristian Răspunde

      Da, păi când faci un search îţi şi zice că dacă ai activa Indexing ai face căutările mai rapid. Dar nu ştiu cred că merită să-l laşi activat. Iar la Prefetch rămân salvate chestii şi de la programele pe care le-ai folosit des, dar le-ai şters, de-aia-i bine să-l mai cureţi din când în când.

      Cât despre RAM mai mult şi HDD mai rapid, prefer să iau alt laptop, că aici e şi procesorul de vină. :D

      Îţi place? Thumb up +4

      • Șerban

        Păi dacă nu te țin resursele, atunci fă un downgrade de SO.

        Îţi place? Thumb up 0

      • Florea Cristian

        Nu, că se mişcă decent şi nu se blochează, dar nici la XP nu m-aş întoarce, oricum.

        Îţi place? Thumb up +1

  2. Calivita Răspunde

    MAcar o parte din chestiile astea tb sa le fac si eu! O sa incep cu curatarea din interior ( de praf) ca tot trebuie deschis sa-i schimb mufa de la sunet…si o sa contiuni cu DELETE la toate tampeniile nefolositoare…
    Mi-ai dat o idee buna

    Îţi place? Thumb up +1

    • Florea Cristian Răspunde

      Mă bucur că te-am putut ajuta! A venit primăvara şi are şi PC-ul nevoie de curăţenie. :D

      Îţi place? Thumb up +1

  3. Liviu Vieru Răspunde

    Recomand cu caldura avg tunne up 2011. Rezolva cam tot ce s-a zis pe aici plus multe alte optimizari intr-un singur program. Merita. E mai ceva ca un antivirus. Disponibil crack-uit pe torrente.

    Îţi place? Thumb up +1

    • Florea Cristian Răspunde

      Dar noi nu downloadam de pe torrente, nu stii? :))

      Îţi place? Thumb up 0

    • Razvan Răspunde

      oare il curata si de praf?:)))

      Îţi place? Thumb up 0

      • Cristian Florea

        Bine-ar fi să se rezolve atât de uşor. :))

        Îţi place? Thumb up 0

  4. Tutunaru Dragos Răspunde

    Atunci de unde ti-l iei? stiu ca a venit ACTA si acum nu mai e voie sa vorbim, dar si cei cu torentele au venit cu idee super tari

    Îţi place? Thumb up 0

    • Florea Cristian Răspunde

      Îl cumperi, sau cauţi un soft freeware care face acelaşi lucru. :D

      Îţi place? Thumb up 0

  5. Florea Cosmin-Ionuţ Răspunde

    Vezi că ai scris greşit, corect e: msconfig. :P

    Îţi place? Thumb up 0

  6. Madalinul Răspunde

    Tune Up Utilities face majoritatea lucrurilor de le-ai zis.

    Îţi place? Thumb up 0

  7. asfdasd Răspunde

    fratilor! eu zic sa folositi tune-up utilities 2012 cautati pe cineva cine are programul nu cred ca nu vi l-ar da bafta!

    Îţi place? Thumb up 0

  8. xP3TR3 Răspunde

    Sall…am incercat unele din lucrurile astea…ca am laptop’ul cam praf..si chestiunea aia de la 7 nu a mers…am facut tot ce scrie dar nu se inchide automat aia,stau cu ea asa :))
    Ce sa fac ??? :|

    Îţi place? Thumb up 0

    • Cristian Florea Răspunde

      Păi ce-ţi scrie în fereastra aia? Fă un print screen şi arată-ne.

      Îţi place? Thumb up 0

  9. Mihai Răspunde

    Multumesc ff mult pentru aceste sfaturi…..acm am pc-ul scos ca din pusca!!!:):)

    Îţi place? Thumb up 0

  10. Ionut Răspunde

    Salut, am aceeasi problema ca si xP3TR3, mi se deschide fereastra dar nu se mai inchide.

    C:\Users\Silviu\Desktop>del C:\Windows\Prefetch\*.* /Qö
    Parameter format not correct – “Qö”.

    C:\Users\Silviu\Desktop>Rundll32.exe advapi32.dll,ProcessIdleTasks
    Exact asta scrie.
    ajuta,

    Îţi place? Thumb up +1

    • Cristian Florea Răspunde

      Încearcă să înlocuieşti ghilimelele de după Q. Adică după ce copiezi textul, şterge ghilimelele alea şi scrie-le iar. S-ar putea să rezolve problema.

      Îţi place? Thumb up 0

  11. ioan Răspunde

    am un presario hp cq61. dupa o folosire zilnica, a doua zi nu s-a mai deschis,adica se deschide (se aprind ledurile de power, wi-fi -rosu, cele de jos de la baterie, si clipesc cele de la capsw lock si cel de sus de la num lock. am incercat cu display extern, nu arata nimic, am scos hard, RAM etc fara RAM bipaie de 3 ori (fara ambele placute). ma poate ajuta cineva cu un sfat? multumesc

    Îţi place? Thumb up 0

  12. petru Răspunde

    ce este un fisier notepad si cum deschid ca nu stiu ce este

    Îţi place? Thumb up 0

    • Cristian Florea Răspunde

      Intri pe butonul Start şi cauţi programul care se numeşte Notepad.

      Îţi place? Thumb up +1

  13. petru Răspunde

    am intrat in bios,am vrut sa vad ce setari pot face dar cred ca am incurcat mai tare acum leptopul porneste mai greu chiar daca am reinstalat windowsul din nou ce pot face se poate actualiza si bios?

    Îţi place? Thumb up 0

    • Cristian Florea Răspunde

      Se poate actualiza, dar eu n-am încercat niciodată. Oricum, găseşti pe Google cum se face.

      Îţi place? Thumb up +1

  14. petru Răspunde

    am cautat pe google si am gasit ce trebuia am restabilit biosul cum era chiar din setarile bios multumesc

    Îţi place? Thumb up 0

    • Cristian Florea Răspunde

      Mă bucur că s-a rezolvat!

      Îţi place? Thumb up 0

  15. AlexDinca Răspunde

    thx man laptopu meu era plin de praf! acu merge ca si in prima zi!numai baraie si ma pot juca linistit fara sa se incalzeasca prea repede :) ms inca o data

    Îţi place? Thumb up +1

    • Cristian Florea Răspunde

      Mă bucur că s-a rezolvat. Spor! :D

      Îţi place? Thumb up 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *