Cum ne moare nouă entuziasmul…

Când eşti mic, abia aştepţi clasa a VII-a. Asta e clar! Eu am aşteptat clasa a VII-a mai ceva decât clasa I sau a V-a. Am trecut prin şcoala primară şi cea generală aşteptând minunăţia din clasa a VII-a.

De ce? Îmi plăcea chimia! Serios, chiar imi plăcea. Cu toate că nu o studiasem în viaţa mea. Cred că ăsta a fost singurul motivul pentru care mi se părea atât de interesantă, dar o aşteptam în fiecare zi, pentru că mereu eram cu o zi mai aproape de prima oră de chimie.

Eu vedeam materia asta aşa cum sunt chimiştii la televizor, sau elevii din alte ţări, cu tot felul de experimente, amestecări de substanţe, halat, ochelari, mănuşi etc.

Într-un final am ajuns în clasa a VII-a. Abia am aşteptat prima oră de chimie şi chiar mi-a plăcut. Ne-au fost prezentate regulile din laborator, cam cum o să fie anul, ce să mai, deja mă visam cu eprubetele acasă făcându-mi temele la chimie.

Bineînţeles, n-a fost aşa. În 2 ani de generală, atât cât am studiat chimia, am făcut maxim 5 experimente în laborator, asta în vreo 100 de ore (cred). Da, aţi ghicit, mi-a murit entuziasmul, am crezut că voi fi cel mai tare amestecător de substanţe, dar nu ştiam că voi fi nevoit să le ştiu şi numele, valenţa, formulele etc.

Acum, încă mă chinui cu chimia. Mai am un an şi jumătate de îndurat, dar voi trece şi peste asta. Problema mea e alta, probabil sunt paranoic, dar acum abia aştept să intru la facultate…

    1. MidSuMmEr NiGhT's DrEaM miercuri, 16 februarie 2011, 23:24
      • Florea Cristian miercuri, 16 februarie 2011, 23:47
    2. Alex Dima joi, 17 februarie 2011, 7:35
      • Florea Cristian joi, 17 februarie 2011, 15:56
    3. Asaftei Dragos joi, 17 februarie 2011, 7:10
      • Florea Cristian joi, 17 februarie 2011, 7:16
    4. ionescu vladimir joi, 17 februarie 2011, 10:31
      • Florea Cristian joi, 17 februarie 2011, 15:57
    5. coolnewz joi, 17 februarie 2011, 10:33
      • Florea Cristian joi, 17 februarie 2011, 15:58
    6. Pavel joi, 17 februarie 2011, 11:49
      • Florea Cristian joi, 17 februarie 2011, 15:59
    7. Radu joi, 17 februarie 2011, 14:25
    8. Cip joi, 17 februarie 2011, 19:44
      • Florea Cristian joi, 17 februarie 2011, 23:41
    9. MidSuMmEr NiGhT's DrEaM vineri, 18 februarie 2011, 0:27
    10. Marylina vineri, 18 februarie 2011, 3:44
      • Florea Cristian vineri, 18 februarie 2011, 7:34
    11. 92Lucia vineri, 18 februarie 2011, 8:28
      • Florea Cristian vineri, 18 februarie 2011, 14:56
        • 92lucia sâmbătă, 19 februarie 2011, 10:57
        • Florea Cristian sâmbătă, 19 februarie 2011, 15:22
    12. MidSuMmEr NiGhT's DrEaM vineri, 18 februarie 2011, 13:59
      • Florea Cristian vineri, 18 februarie 2011, 14:58
    13. MidSuMmEr NiGhT's DrEaM vineri, 18 februarie 2011, 22:01
    14. Mihaela C. sâmbătă, 19 februarie 2011, 0:54
      • Florea Cristian sâmbătă, 19 februarie 2011, 8:09
    15. Rux duminică, 20 februarie 2011, 21:31
      • Florea Cristian duminică, 20 februarie 2011, 22:55

    Adaugă un comentariu