Cum s-a plimbat telefonul meu pe la Bucureşti, Ploieşti şi Sighet

LG P500 Optimus OneNu mai e nevoie să mai repet că-s cel mai mândru utilizator de Android de pe-aici, rulând fin de pe un LG P500 Optimus One de doar câteva luni.

Întâmplarea a făcut că într-un timp relativ scurt, interesat fiind de tehnologia asta, am învăţat şi încercat să-mi instalez custom ROM pe minunatul meu telefon. Mai pe înţelesul tuturora, am învăţat să instalez sisteme de operare unul după altul, care mai de care venind cu câte-o facilitate nouă, rapiditate în utilizare, economie de baterie, sau altele.

Testând tot felul de ROM-uri pentru telefonul meu, am ajuns să instalez unul care nu prea i-a priit (chiar, ar trebui să-i dau un nume telefonului, ca să-mi fie mai uşor să vorbesc despre el). Aşa a ajuns săracul LGrim (de la LG şi Grim) să nu mai reacţioneze în niciun fel, la nicio comandă. Adică afişa un minunat ecran negru, iar dacă încercam să-l deschid, ce credeţi? Acelaşi ecran negru. După ce am testat toate posibilităţile pe care le-am găsit pe net, am ajuns la concluzia că singura soluţie care mi-ar putea salva telefonul ar fi să îl trimit la reparat, mai ales că era în garanţie.

Fiind un telefon LG, am zis că trebuie să sun la băieţii de la LG ca să le cer informaţii despre reparare. Mi-au dat ei un număr de telefon de la un Service din Bucureşti şi mi-au zis că dacă-l trimit acolo, se rezolvă. Am fost tare entuziasmat să văd că lucrurile pot decurge atât de uşor, de-aia începusem deja să cred că parcă-i prea frumos să fie adevărat.

A ajuns LGrim în Bucureşti

Şi, după ce a văzut marele oraş, s-a gândit să se întoarcă acasă, la fel de stricat cum plecase. Garanţia pe care am primit-o pentru telefonul în cauză nu era una tip, de la LG, ci una de la un service din Ploieşti. Cei din service-ul de la capitală n-au putut să efectueze reparaţia fără o garanţie LG, motiv pentru care au fost nevoiţi să-l trimită acasă.

LGrim a vrut să vadă Ploieştiul

Am sunat la service-ul de pe garanţie şi am fost nevoit să-l trimit acolo (asta trebuia să fac de prima dată, dar cine ştia că eu n-am garanţie de la LG?). Ajuns în judeţul Prahova, LGrim a zis că parcă mai bine îi e la Bucureşti şi, după cum era de aşteptat, a ajuns iar acolo. Asta după ce oamenii din Ploieşti au fost de acord cu el.

Mi-au trimis telefonul la Bucureşti, pentru că acolo era un Service care să-i poată face ceva.

În 10 zile s-a cam rezolvat. La Bucureşti au hotărât că trebuie să-i schimbe placa de bază şi, după ce au comandat una nouă, au trimis telefonul înapoi la Ploieşti.

Şi cum de-a văzut LGrim Sighetul?

Io-s plecat la Sighet, aşa cum ziceam şi în articolul trecut, iar telefonul ar fi trebuit să ajungă acasă ieri, dar pentru că nu aş fi putut continua sejurul fără el (minciuni, aş fi putut, dar nu prea am vrut), m-am gândit să-i rog pe băieţii din Prahova să-mi trimită telefonul reparat aici, că acasă nu mă găseşte curierul.

Aşa s-a plimbat LGrim o lună întreagă, reuşind să vadă atât aglomeratul Bucureşti de vreo două ori, cât şi poluatul oraş Ploieşti, sau frumosul Sighet.

Iar acum aşteptaţi-vă la o nouă serie de articole Android related :D

Lasă un comentariu

12 comentarii

  • Marius 13 Iul 2011, ora 10:00

    Ai telefon umblat prin lume:)

    • Florea Cristian 13 Iul 2011, ora 11:37

      Da, daca mai incerc niste chestii pe el ajunge sa vada mai multe localitati decat mine :))

  • Mihai Ioan 13 Iul 2011, ora 13:54

    Vezi ce ROM-uri ii pui, la urma vrea sa plece din tara. :))

    • Florea Cristian 14 Iul 2011, ora 08:00

      Poate sta si el acasa, ca mare nevoie am de el :)) Oricum, n-am renuntat la a testa tot felul de ROM-uri. E o placere proprie :D

      • Mihai Ioan 14 Iul 2011, ora 08:15

        Si htc-ul meu avea un fetish al testarii de ROM-uri, din pacate ma dezamagea bateria.

      • Florea Cristian 14 Iul 2011, ora 09:14

        La mine bateria nu are deloc probleme. Singurul lucru care imi displace este ca dupa ce instalez alt custom ROM trebuie sa instalez si aplicatiile din nou

  • MadMike 13 Iul 2011, ora 16:56

    Faina jucarie, sa-l stapanesti sanatos! Saptamana viitoare e randul meu sa ma laud.. imi ajunge in tara tableta mea android 2.3 :) O sa fiu foarte „excited” fiind prima mea tableta.

    • Florea Cristian 14 Iul 2011, ora 15:18

      Mersi! Sa-ti stapanesti si tu sanatos jucaria. Abia astept sa povestesti pe blog despre ea :D

  • Albastru 24 Iul 2011, ora 10:42

    Deci, nu daca blochezi telefonul („bricked”), tot mai ai garantie?? Nu pierzi garantia daca nu ai softul original pe el cand il duci la garantie?

    Apropo de moduri, CM7 a lu’ mik_os pare cam cel mai bun mod pentru Optimus One.

    • Florea Cristian 24 Iul 2011, ora 10:57

      In momentul in care mi s-a stricat mie telefonul, incercam sa instalez softul original. Ce-i drept, cu un kit de instalare neoficial. Oricum, baietii n-au reusit sa-l deschida si nici nu s-au zbatut prea tare. Mai usor le-a fost sa schimbe placa de baza decat sa stea sa verifice unde-i problema exact.

      Cat despre CM7-le lui mik_os, are un bug cu un drain battery enorm. Daca tii conexiunea de date deschisa, mai mult de 8 ore nu tine bateria.

  • xmusikxkod 13 Noi 2011, ora 19:08

    Bună, întrebarea mea sper să nu fie chiar off topic. Dar tu când ai lăsat telefonul în service, ai primit unul de „tranziţie” până când a fost reparat al tău?

    • Florea Cristian 13 Noi 2011, ora 20:06

      Nu. N-am primit nimic. Am stat fara telefon cat timp a fost la reparat