Cum să aduci mai mulţi oameni la teatru?

O mână de absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, focşăneni la origini, au hotărât să organizeze în oraşul în care au crescut un Festival de Teatru. Totul a fost pus la punct pe bază de voluntariat, iar participarea la spectacole şi la workshop-uri se face gratuit.

Am încercat să ajut puţin cu partea de promovarea online, că la asta mă mai pricep cât de cât. Când am început să spun despre festival pe pagina de Facebook Iubesc Focşaniul, o comentatoare a spus că n-a intrat niciodată în incinta teatrului din Focşani. Atunci mi-am dat seama cât de rău stăm la capitolul „Cultură” şi cât de mult mai este de muncit ca să-i determinăm pe oameni să vină şi să se uite la o piesă de teatru. Pentru că, din punctul meu de vedere, o singură piesă este de-ajuns ca să te prindă microbul.

Întrebarea care se pune acum este: Cum putem aduce mai mulţi oameni la teatru?

Şi aici vă rog pe voi să mă ajutaţi cu câteva răspunsuri, ca apoi să vă spun şi eu la ce m-am gândit.

Până una-alta, găsiţi detalii despre Festival pe vinlateatru.ro şi pe fb.com/vinlateatru/.

P.S.: Primul pas ar fi ca toată lumea să audă de Festival. Cum un share + un share = două share-uri, dacă nu vă doare click-ul, poate reuşiţi să spuneţi şi altora despre iniţiativă, fie că sunteţi din Focşani sau nu.

    1. George Hari Popescu vineri, 12 iulie 2013, 13:52
      • Cristian Florea vineri, 12 iulie 2013, 13:54
        • George Hari Popescu vineri, 12 iulie 2013, 13:56

    Adaugă un comentariu