Cum să faci pe oricine să fie de acord cu orice zici

Am găsit chestia de mai sus într-un document în care erau descrise persoanele care se află în zodia Gemeni. În cadrul rubricii „Cărţi preferate”, era inventat ceea ce acum a devenit titlu de articol.

Bineînţeles, cartea respectivă nu există, dar numele pe care l-au găsit cei care au scris minunăţia aia m-a pus pe gânduri (asta după ce m-am oprit din râs).

Oare cum ai putea să faci pe oricine să fie de acord cu orice zici?

Practic, nu se poate, dar ai putea măcar să încerci. Iar chestia asta prinde foarte bine în blogging. Pentru că nu este chiar atât de uşor să faci pe cineva să fie de acord cu ce zici, trebuie să treci prin (lungul şi greoiul) proces de convingere.

Şi cum ai putea convinge pe cineva că ai dreptate dacă nu argumentând?

Bineînţeles, peste etapa asta sar foarte mulţi bloggeri. Ei au o părere pentru că o au. N-o argumentează, ci o aştern şi-atât. Dacă se nimereşte cineva să fie de acord cu tine, bine. Dacă nu, asta e.

După cum vă imaginaţi, aceasta este o greşeală (cel puţin din punctul meu de vedere). O opinie neargumentată nu se numeşte opinie. Până şi Floredana, din deal, îţi poate spune că Luvru e un muzeu care nu merită vizitat (chiar dacă n-a fost acolo). Iar dacă nu-ţi spune şi de ce, n-ar trebui s-o crezi.

Aşa se întâmplă şi în blogging: degeaba descoperi ceva şi vrei să împarţi cu alţii, dacă nu le spui şi de ce este bun acel ceva.

Lăsând argumentatul la o parte, voi cum încercaţi să-i faceţi pe cititorii voştri să fie de acord cu tot ceea ce spuneţi? Sau voi nici nu vreţi asta?

    1. yo9fah miercuri, 7 iulie 2010, 20:39
    2. Tudor miercuri, 7 iulie 2010, 21:03
    3. Zoly miercuri, 7 iulie 2010, 20:29
      • George Jipa miercuri, 7 iulie 2010, 20:54
      • Florea Cristian miercuri, 7 iulie 2010, 20:40
    4. Marius Moga miercuri, 7 iulie 2010, 21:09
      • Florea Cristian miercuri, 7 iulie 2010, 21:18
    5. A.Dragos joi, 8 iulie 2010, 0:06
    6. Shmen joi, 8 iulie 2010, 9:59
    7. blogatoru joi, 8 iulie 2010, 11:51
    8. Serginho joi, 8 iulie 2010, 15:34
    9. filme online joi, 8 iulie 2010, 15:54
    10. telespectatorul joi, 8 iulie 2010, 16:37
    11. Cata vineri, 9 iulie 2010, 0:33
    12. Andrei duminică, 11 iulie 2010, 23:21
    13. Bogdan C miercuri, 14 iulie 2010, 12:22

    Adaugă un comentariu