Dacă te citesc, nu înseamnă că ai loc în blogroll

Am tot discutat despre triştii care nu ştiu nimic altceva decât să cerşească un loc în blogroll. Astăzi vreau să ating acelaşi subiect, doar că dintr-un alt punct de vedere. Mai exact, va fi un articol pornit în urma unui mail primit de la un anume blogger pe care obişnuiesc să-l citesc.

Se face că mi-au plăcut mai multe articole ale tipului şi l-am adăugat în reader. De atunci, am continuat să-l urmăresc şi să-i citesc aproape fiecare postare. Din când în când mai şi comentez, că nu mă pot abţine, dar nimic ieşit din comun.

Omul a observat că-i apreciez cât de cât articolele şi s-a gândit să-şi încerce norocul pentru un loc în blogroll. După cum era de aşteptat, încercarea s-a transformat într-o milogeală acută, care pe mine m-a scârbit mai mult, decât să mă amuze. Pur şi simplu nu voia să înţeleagă refuzul.

După ce i-am spus că pun în blogroll numai pe cine vreau eu, adică pe cine apreciez în mod special şi cine-mi place mie mult mult de tot, a răspuns fulgerător: „Dar şi pe mine mă citeşti des. De ce nu mă pui în blogroll?”. Ca să nu mai existe dubii, m-am hotărât să fac acest articol în care să spun cât pot eu de clar că una e să te citesc sau să te apreciez ca om şi alta e să-mi placă munca ta atât de mult încât să te bag în blogroll.

Nu spun că sunt eu cine ştie ce mare blogger care are dreptul să fie puţin încrezut şi care pune doar prietenii în sidebar, dar şi dacă aveam 5 vizitatori pe zi tot aşa procedam. Atât timp cât blogroll-ul şi blogul în sine îmi aparţin, decizia rămâne tot la mine. Nu la tine, cel care îmi demonstrezi că eşti în stare să-mi trimiţi un mail, nici la tine, cel care dacă se vede puţin băgat în seamă are impresia că-l plac de numa-numa.

Blogroll-ul îl modific când şi cum vreau eu. O fac fără să anunţ pe nimeni şi fără să oblig pe nimeni să mă treacă, la rândul său, în vreo listă cu link-uri. Sper ca acum să fie destul de clar.

    1. licuriciu miercuri, 6 octombrie 2010, 21:01
      • Florea Cristian joi, 7 octombrie 2010, 7:03
    2. danbrasov joi, 7 octombrie 2010, 8:51
    3. Iulia joi, 7 octombrie 2010, 9:28
    4. Tudor joi, 7 octombrie 2010, 9:30
    5. Dan Ciulea joi, 7 octombrie 2010, 10:57
    6. anndryusha joi, 7 octombrie 2010, 10:57
    7. Stefan Murgeanu joi, 7 octombrie 2010, 11:01
      • Florea Cristian joi, 7 octombrie 2010, 16:03
        • Stefan Murgeanu joi, 7 octombrie 2010, 16:40
    8. Ioana joi, 7 octombrie 2010, 12:31
      • Florea Cristian joi, 7 octombrie 2010, 16:04
    9. articole copii joi, 7 octombrie 2010, 14:29
    10. colaholicu joi, 7 octombrie 2010, 18:49
      • Florea Cristian joi, 7 octombrie 2010, 20:06
    11. Tanar jurnalist joi, 7 octombrie 2010, 20:49
    12. Pingback: avemblog.net 11 octombrie, 2010

    Adaugă un comentariu