Dacă viaţa e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi

Aseară am avut onoarea de participa la „Confesiuni despre viaţă şi artă”, un spectacol în care maestrul Radu Beligan, în vârstă de 94 de ani acum, împărtăşeşte publicului o parte din dedesubturile teatrului care i-a servit vreme de vreo 80 de ani pe post casă şi familie.

Mi-e incredibil de greu să scriu despre un asemenea eveniment, pentru că indiferent de răbdarea cu care încerc să găsesc cele mai potrivite cuvinte, sunt sigur că n-am să reuşesc să transmit nici măcar un sfert din ceea ce am simţit şi am învăţat aseară. Trebuie să accept, totuşi, că unele lucruri sunt făcute ca să nu poată fi povestite pe blog, indiferent de bunavoinţă de care vreau să dau dovadă.

Deşi n-am jucat niciodată teatru, deşi n-am crescut în perioada în care oamenii preferau piesele de teatru ca activităţi de recreere şi deşi Radu Beligan, pentru mine, n-a însemnat ceea ce înseamnă pentru cei mai înaintaţi în vârstă, aseară am avut norocul să iau parte la un monolog din care am învăţat că lucrurile pe care cred că nu le înţeleg pot fi cu mult peste aşteptări în momentul în care le acord o şansă. Tot aseară, trecând peste momentele în care aproape că rămâneam cu respiraţia tăiată, am învăţat o lecţie foarte importantă despre eşec şi perseverenţă.

Radu, proaspăt absolvent de liceu, n-a fost iniţial acceptat la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică. „I-am scris o scrisoare Luciei Sturza Bulandra. Nu ştiu nici astăzi ce m-a determinat s-o scriu şi nici de ce am hotărât să i-o trimit ei şi nu altcuiva”, zice maestrul. Scrisoarea a impresionat-o atât de tare pe doamna Bulandra, încât l-a chemat pe Radu la un curs de-al dumneaei. Atunci a descoperit talentul pe care-l ascundea Radu Beligan şi i-a spus că dacă o să fie serios şi muncitor, va avea succes. Uitându-ne la rezultatele sale de acum, putem concluziona că a fost, pe lângă talentat, foarte ascultător, foarte serios şi extrem de muncitor, iar asta i-a adus succesul.

Sceptic sunt împotriva tinerilor aspiranţi. Am constatat că nu prea le place să li se dea sfaturi bătrâneşti. Şi au dreptate. Oscar Wilde spunea că „E o prostie să dai sfaturi, iar să dai sfaturi bune e de-a dreptul catastrofal”.

Are în palmares peste 82 de roluri, a fost directorul Teatrului Naţional, preşedintele Institutului Internaţional de Teatru timp de 3 mandate (legale ar fi fost două, dar a fost schimbat regulamentul numai ca să-şi mai poată păstra maestrul funcţia o perioadă de timp), la 26 de ani s-a înhămat în crearea unei companii de teatru, iar la 94 de ani, resemnat cu faptul că nu mai are mult prea de trăit, continuă să ţină spectacole pentru cei care au urechi să-l asculte şi care au destulă răbdare să înveţe ceva de la dânsul.

Deşi la 94 de ani fiecare zi este ca un dar, Radu Beligan reuşeşte să-şi mai supună inima emoţiilor de a vorbi în faţa unui public. De fapt, cred că publicul este cel care-l mai ţine acum în viaţă.

În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: „Care este secretul longevităţii dumneavoastră?”. Cât încă mai am răbdarea să le raspund, le spun că, după mine, secretul biblic al longevităţii este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet adesea celor ce vor să mă asculte: iubiţi ce vreţi, dar iubiţi. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii.

Vă recomand cu toată căldura spectacolul pe care l-am văzut eu aseară. Am învăţat de-acolo o sumedenie de lucruri pe care chiar dacă vreau să le împărtăşesc şi cu voi, nu pot s-o fac la fel de bine cum o face maestrul.

Vă mulţumesc pentru toate învăţămintele cu care dulce m-aţi împovărat de-a lungul atâtor ani. Am călătorit frumos împreună. Cum spunea minunatul meu prieten Philippe Noirette: „Dacă viaţa e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi”.

Aprpo, pe 15 martie, de la ora 19:00, puteţi urmări spectacolul la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” din Focşani.

radu beligan

Sursă citate: HotNews
Sursă poză: Antena3

Lasă un comentariu

3 comentarii