Dar de cea-lal-tă parte a… scenei, erau bloggeri

byron - invitatie bloggeriIeri, la invitaţia lui Chinezu, am tras o fugă până la Bucureşti ca să-i ascult live pe băieţii de la byron şi ca să-i cunosc.

A fost organizat un concert special pentru bloggeri în Club Fabrica. A fost prima oară când băieţii au cântat numai pentru bloggeri. Şi prima oară când eu am participat la un concert organizat special pentru bloggeri (ce-au cantat OCS la RoBlogFest 2011 nu se pune).

Cum au fost? Ca prestaţie pe scenă, ireproşabili, aşa cum mă aşteptam. Ca oameni de rând, sufletişti, cu chef de distracţie şi foarte, foarte apropiaţi de public.

Chinezu mi-a zis de destule ori înainte de concert că băieţii sunt super faini, dar eu, deşi îl credeam, am avut o oarecare reţinere. Ştii cum e, când îţi zice Chinezu că un artist e fain, te gândeşti la două lucruri: 1) artistul ăla se comportă fain pentru că stă de vorba cu Chinezu, sau 2) artistul e fain indiferent de notorietatea pe care-o ai tu online, sau de ocupaţia ta din viaţa de zi cu zi.

Deşi iniţial aveam impresia că băieţii de la byron or să fie tipul 1) de oameni, mi s-a dovedit contrariul. Am reuşit să stau de vorbăcu 6fingers (clape, voce, chitară acustică, acordeon, glockenspiel) despre online, promovare, facultăţi etc. chiar înainte să înceapă concertul (chiar i-am dat şi o carte de vizită la sfârşit).

Am mai reuşit să-l mai cunosc foarte bine pe Dan (de la voce, chitară acustică şi flaut) care a mai rămas cu noi la degustat beri până în zori. Şi el, ca şi 6fingers, e un tip de nota 100. Sunt cu toţii nişte oameni talentaţi care n-au uitat că înainte să ajungă pe scenă, au fost ca noi, nişte simpli ascultători.

Timpul şi multitudinea de oameni nu mi-a permis să-i cunosc mai bine şi pe Dan (bass), Costin (chitară electrică şi acustică) sau Vlad (tobe), dar sunt sigur că vor mai fi şi alte ocazii pentru a ne întâlni. În plus, băieţii au reuşit să-mi transmită prin muzica lor mai mult decât probabil ar fi făcut-o stând de vorbă. Mi se ridica părul pe mână şi mi se făcea pielea de găină când îi auzeam cântând. A fost un concert genial şi nu regret niciun minut din cele aproape 10 ore de drum dus-întors Focşani – Bucureşti.

Apropo de titlu, asta am fredonat tot drumul spre casă:

Spre final, ne-am promis că ne vom revedea în Focşani, dar eu nu cred că o să am răbdare până atunci. Voi mai prinde o ocazie ca să-i mai văd şi-n altă parte.

Şi ca să nu uit, îi găsiţi pe băieţi şi pe Twitter sau Facebook.

P.S.: Mulţumiri Heineken şi Ciuc pentru beri.