Dar tu poţi să faci ca mine?

Discutam cu un prieten despre bloggeri, blogging şi despre conţinut. Am ajuns, din una în alta, să discutăm despre tot felul de moduri în care poţi produce acel conţinut. Când am ajuns la ipostaza în care povesteşti ceva din experienţa proprie, mi-am amintit, fără să vreau, de spusele unei cunoştinţe, fără blog, dar cu aere de om inteligent.

– Există două tipuri de bloggeri, zice, tu şi cei care scriu bine.

Dacă erai în locul meu, probabil te supărai, plecai sau începeai să-l înjuri. Eu l-am întrebat de ce spune asta, iar răspunsul a fost mai mult decât jenant: „Nu ştiu, pentru că aşa vreau eu”.

Am băgat-o pe aia care zice că nu oricărui om trebuie să-i placă ce scriu eu, iar când am văzut că nu mă ascultă, am renunţat. A mai sărit cineva în ajutorul meu, tip care spunea că lui chiar îi place cum scriu şi-l întreba pe ăsta dacă ar fi în stare să facă măcar jumătate din ce fac eu.

Ăsta, simţindu-se încolţit, a zis că bloggingul i se pare o porcărie. Dacă ar fi fost aşa, nu ştiu de ce l-ar mai fi interesat cine scrie bine şi cine nu, dar nu mai contează.

L-am lăsat să plece. Nici n-a încercat să-şi susţină ideea. Probabil n-avea argumente.

E incredibil cum vorbesc unii în necunoştinţă de cauză. Ce-ţi pasă ţie de bloggeri şi de ce-i mai critici dacă nu eşti în stare să-ţi faci unul?

Lasă un comentariu

5 comentarii

  • Andrei kNox 19 Feb 2010, ora 23:01

    Hehe, si-acum vrei sa strangi mii de afisari si sute de comentarii ca sa-i arati definitiv ca n-are dreptate? :))

    • Grim_Cris 19 Feb 2010, ora 23:06

      @Andrei kNox, neah .. el nu citeste bloguri, mai ales pe-al meu, e prea fudul. dar ma gandesc si eu ca e aiurea sa te bagi unde nu-ti fierbe oala daca nici nu esti in stare sa-ti sustii punctele de vedere

  • MidSuMmEr NiGhT's DrEaM 19 Feb 2010, ora 23:56

    De ce ii critica?Simplu:pentru ca ii invidiaza,pentru ca nu va putea niciodata sa fie nici macar pe jumatate din ceea ce esti tu ca blogger sau oricine altcineva!
    .-= Ultimul articol al lui MidSuMmEr NiGhT’s DrEaM – Act vulgar! =-.

  • The Hunter 20 Feb 2010, ora 11:53

    Calmul tau devine enervant :)). Macar un „ba date dracu” sa ii zici :d.
    .-= Ultimul articol al lui The Hunter – Leapsa #2 =-.

  • Andrei 20 Feb 2010, ora 13:50

    Am si eu un coleg la fel…
    -Aia e mai buna.
    -De ce?
    -Nu stiu, da aia e mai buna.

    Sa le mai ceri ceva?