De-acum am să merg numai cu taximetrişti de treabă. Am găsit soluţia!

Ariel scria acum ceva timp un articol în care recomanda aplicaţia StarTaxi pentru mobil, drept cea mai bună metodă pentru a comanda un taxi la care şoferul să fie de treabă.

Când am citit, mi-am zis că trebuie neapărat să testez şi eu minunăţia, pentru că am avut parte de tot felul de taximetrişti nesimţiţi de când merg cu bicicleta prin Bucureşti şi nu aş vrea să-i dau bani unuia din ăsta, că nesimţirea nu merită răsplătită.

Ieri seară am avut nevoie de un taxi şi pentru că nu mă grăbeam nicăieri, am zis că pot testa aplicaţia StarTaxi pentru iPhone. Aşa că am deschis-o şi am început să mă uit pe-acolo.

Am găsit numele străzii pe care mă aflam, am selectat locul în care voiam să ajung, apoi am apăsat pe „Comandă taxi”. A apărut o hartă în care îmi apăreau toţi taximetriştii din zonă care folosesc serviciul ăsta, apoi, înainte să apuc să clipesc, mi-a apărut un pop-up: „George X vrea să-ţi preia comanda. Accepţi?”. Lângă numele său (nu-l chema X, vă daţi seama) apăreau nişte steluţe colorate (omul avea 4 şi ceva din 5) şi scria că a primit 18 recenzii de la cei care au mai mers cu el. În plus, acolo era scrisă şi parola de la conexiunea Wi-Fi existentă în taxi.

Am acceptat, apoi mi s-a zis că se află la 2km distanţă şi că e on the way. În timp real, vedeam cum taxi-ul se îndreaptă spre mine, iar în partea de jos a ecranului aveam un buton care-mi permitea să-l sun pe taximetrist, unul care mă lăsa să-i trimit un mesaj, şi unul cu care să anulez comanda. Nu le-am folosit pe nici unul dintre ele, ci pur şi simplu am aşteptat să ajungă.

Pentru că n-am ştiut exact în faţa cărei scări de bloc mă aflu, taxiul s-a oprit cu vreo 20 de metri înaintea locului în care aşteptam, dar când a ajuns, văzând că nu sunt acolo, mi-a trimis un mesaj (tot folosind aplicaţia), în care mi-a scris că a ajuns.

M-am dus la Taxi, m-a întrebat dacă eu sunt Cristian, apoi a început cursa. Omul a mers regulamentar, nu a luat-o pe rute ocolitoare (mai parcursesem traseul ăla cu bicicleta, deci ştiam pe unde trebuie s-o ia), apoi m-a lăsat unde am dorit.

După ce s-a terminat cursa, aplicaţia StarTaxi mi-a trimis o notificare în care m-a rugat să-i ofer şoferului un vot. I-am dat 5 stele, că mi-a plăcut cum s-a desfăşurat totul. Încă sunt uimit de faptul că la noi în ţară poţi face comandă la taxi dintr-o aplicaţie şi că poţi vedea în timp real cum se desfăşoară lucrurile.

Cu alte cuvinte, de-acum în colo am să comand taxi-uri doar cu ajutorul aplicaţiei, că tare faină mi se pare ideea şi punerea ei în practică.

comanda taxi online - star taxi

Lasă un comentariu

14 comentarii

  • Sergiu Nicola 15 Noi 2012, ora 19:28

    Foarte interesantă aplicaţia. Nu e posibil să dai şi peste taximetrişti nesimţiţi?

    • Cristian Florea 16 Noi 2012, ora 12:47

      Dacă sunt nesimţiţi, au puţine steluţe şi nu prea le acceptă nimeni cursele. :D

  • Ekart Dragos 15 Noi 2012, ora 20:15

    Foarte bine . Abia astept sa ne anunti cand dai de taximetristi care sunt nesimtiti prin metoda asta

    • Cristian Florea 16 Noi 2012, ora 12:48

      Şi eu sunt curios dacă o să dau peste vreun taximetrist din ăsta folosind aplicaţia. :D

  • Ariel Constantinof 16 Noi 2012, ora 12:52

    Găsești și nesimțiți, dar le dai o stea din 5 și feedback negativ a.î. cei ce vor mai da comenzi nu-l vor accepta. Să nu accepți comenzi de la taximetriști cu sub 4 steluțe. :)

    Totodată, se poate suna chiar la StarTaxi cu reclamații and shit.

    • Cristian Florea 16 Noi 2012, ora 14:08

      Mersi de completare! :D

  • Rares Cojocaru 17 Noi 2012, ora 23:30

    Cat de tare!!. Abia astept sa folosesc aplicatia in Craiova. Sunt chiar curios daca o foloseste cineva. Aflu si revin :)

    • Cristian Florea 19 Noi 2012, ora 22:19

      Există aşa ceva pentru Craiova? Să ne spui cum a fost după ce ai testat-o. :D

      • luizadaneliuc 21 Noi 2012, ora 00:22

        Momentan nu exista decat in Bucuresti, asta am aflat dupa ce mi-am instalat aplicatia pe telefon.

  • Lavinnia 18 Noi 2012, ora 00:53

    Da e super aplicatia !

    • Cristian Florea 19 Noi 2012, ora 22:20

      O ştiai dinainte, sau acum ai auzit prima dată de ea?

  • Perfu 24 Noi 2012, ora 19:33

    O aplicatie extrem de utila facuta de un roman super destept

    • Cristian Florea 25 Noi 2012, ora 00:20

      Şi inspirat!