De ce cred eu că unele blogosfere locale stagnează

blogosfera localaLa #MuresFotbalMeet am învăţat un lucru extraordinar de la cei din Craiova (Nebunia, Neydamn şi Rareş Cojocaru), iar acela este că o blogosferă locală se promovează prin câţiva reprezentanţi de seamă hotărâţi să participe la diverse evenimente, promovându-se astfel atât pe ei ca persoane, cât şi pe cei care stau acasă şi cu care mai împart câte o bere din când în când.

Cu toţii am auzit la început că cea mai bună metodă pentru a te promova de la un anumit pas încolo este, aşa cum zice Chinezu, să duci online-ul în offline. E normal ca la început să ţi se recomande o ieşire la primul blogmeet din oraşul tău, nu? Trebuie să-i cunoşti pe cei din zona ta şi să închegaţi anumite prietenii şi relaţii, să-i faci să-şi dea seama cam ce fel de om eşti şi să ţi se mai explice puţin despre cum îi cu blogging-ul ăsta, că altfel nu reuşeşti mare lucru.

La un moment dat ar trebui să-ţi dai singur seama că întâlnirile cu cei din zona ta nu-s de-ajuns. Dacă ai de gând să creşti, dar te vezi la fiecare blogmeet cu aceiaşi oameni, s-ar putea să te trezeşti că la sfârşitul unui an n-ai cine ştie ce rezultate când vine vorba de online. Poate doar câţiva cititori în plus, dar experienţă nu prea.

Unde-i problema? Nu că oamenii din blogosfera ta locală ar fi la un nivel care pe tine nu te-ar putea ajuta, dar blogging-ul nu se face doar la nivel local. Tu nu eşti citit doar de oameni din judeţul tău, iar dacă cei de la tine te-au îndrăgit când te-au cunoscut faţă în faţă, astfel citind cu mai mult drag blogul tău, cei din afara judeţului de ce n-ar face la fel?

E vorba şi de diversitate, de faptul că dacă schimbi ambientul, automat se schimbă şi oamenii, odată cu ei şi părerile, ideile, sau sfaturile.

Cred că unele blogosfere locale nu se promovează ca un tot tocmai pentru că de acolo nu există niciun blogger dispus să-şi părăsească oraşul pentru câteva zile şi să participe la o întâlnire într-o altă localitate. Nu spun că asta va face blogosfera să crească sigur, dar una e ca oamenii să se gândească la blogosfera din judeţul X prin 5 oameni faini cunoscuţi offline şi alta e să o facă gândindu-se doar la unul singur, sau poate nici la ăla.

*photo via

Lasă un comentariu

19 comentarii

  • PATRICKdan 28 Iun 2011, ora 00:32

    io ce ziceam : proiecte comune care sa arate Blogosfera Vrancea ca un grup unit care doreste sa se impuna in plan local (initial). O voce puternica, ce poate influenta decizii, puncte de vedere, comportamente ale cetatenilor !

    • Florea Cristian 28 Iun 2011, ora 10:30

      Da, proiecte comune, dar daca raman la stadiul de Vrancea, degeaba. Putem sa scriem cu totii intr-un portal din Vrancea, dar cine ne baga in seama? Poate cateva firme de pe la noi, nimic mai mult. Daca vrem cu adevarat sa evoluam, trebuie sa facem in asa fel incat sa fim bagati in seama (sau sa ne bagam noi) si de alte judete, sau alti oameni. Nu-i de-ajuns daca totul ramane la nivel local

  • Rares Cojocaru 28 Iun 2011, ora 01:44

    Deja de la a doua intalnire lucrurile o sa decurga si mai bine. Acum a fost asa, ca un prim pas :).

    P.S. Si n-ai laudat tu bunatate de ciorba de perisoare :))) mama-mama :X

    • Florea Cristian 28 Iun 2011, ora 10:30

      Asta-i doar asa, un articol de incalzire :)) cand o sa vorbesc despre #muresfotbalmeet o sa zic si de ciorba (poate) :))

  • Tudor din Vrancea 28 Iun 2011, ora 07:54

    Cu alte cuvinte – e nevoie de un lider, de cineva care sa-i traga de manute si sa le arate care sunt avantajele prezentei intr-o blogosfera. De la bloggeri eu am pretentie – ei pot gandi si singuri. Este doar o problema de vointa.

    • Florea Cristian 28 Iun 2011, ora 10:35

      Da, un lider ar putea rezolva problema, dar nu neaparat. Asa cum ai spus si tu, ei pot gandi si singuri, nu trebuiesc impinsi de la spate. Daca eu vreau sa cresc si vreau sa plec la tot felul de intalniri, iar tu vrei acelasi lucru, mergem amandoi la intalnire, dar n-avem nevoie de un lider care sa ne spuna de ce mergem acolo si ce sa facem. Cam asa inteleg eu blogosfera, daca vrei sa evoluezi, o faci, fie ca iti zice cineva, fie ca nu. Problema e ca unii vor, dar nu prea, de-aia se limiteaza la intalniri locale si spera la tot felul de contracte cu diverse firme

    • Val33ntyn 29 Iun 2011, ora 12:59

      O mare problema. Daca mai sunt cativa lenesi ca mine care nu au venit nici macar la un blogmeet local e clar, ce sa mai vorbim de alte proiecte.

      • Florea Cristian 29 Iun 2011, ora 13:03

        Atunci de ce nu incerci sa faci ceva? Schimbarea trebuie sa vina de la fiecare in parte, nu sa asteptam sa se intample lucrurile fara ca noi sa facem nimic

      • Val33ntyn 29 Iun 2011, ora 18:43

        Recunosc, sa imi fie rusine, la ultimul chiar as fi putut veni dar am avut un moment de ezitare care m-a facut sa stau acasa. Oricum daca as veni as fi cel mai mic si m-as simti prost probabil, nu cunosc personal pe nimeni si nu cred ca m-ar baga cineva in seama.

      • Florea Cristian 29 Iun 2011, ora 19:29

        La primul blogmeet la care am participat (la Roman) am fost cel mai mic de-acolo. M-am hotarat brusc sa merg, desi nu cunosteam pe absolut nimeni. Deci lasa complexele cum ca esti cel mai mic, sau chestii de genul asta si treci la socializare!

  • Nebunia 28 Iun 2011, ora 11:00

    Daca ai un plan bine pus la punct (cum avem noi acum in Craiova) trebuie neaparat sa incepi la nivel local, insa sa ai parte si de cunostinte dn alte orase dispuse sa te ajute, fie doar cu o scurta promovare…

    Daca n-ai plan si/sau n-ai posibilitatea de a forma o comunitate locala, o iei ca bezemticul la toate meetingurile si iti faci promovare. Atunci cand te cunosc mai multi, sa se bage si restul in spatele tau, tu devenind involuntar un lider de care cred eu ca e nevoie neparat, acolo unu sa ii traga putin de mana…

    • Florea Cristian 28 Iun 2011, ora 12:34

      S-ar putea ca la un moment dat sa fie prea tarziu pentru restu sa se bage in spatele tau. Poate ajungi sa te muti din localitatea respectiva chiar cand au ei mai mare nevoie de tine. Si uite-asa ramane blogosfera respectiva necunoscuta…

  • lenesu 28 Iun 2011, ora 12:59

    Liderul e in general cel cu initiativa…daca sunt mai multi e si mai bine.

  • Ana 28 Iun 2011, ora 17:14

    eu cred ca si vara are ceva de-a face

  • Pavel 28 Iun 2011, ora 19:17

    Haidi bre, ui eu am ieşit, am fost la Braşov, au venit alţii pe la Iaşi şi blogul meu tot citit de aproape nimeni nu-i.

    Am o părere şi rămân la ea, cei din Bucureşti se promovează mai mult, întâi să începem să ne promovăm noi, cei locali, şi apoi să aşteptăm de la ceilalţi. Din păcate, chestia cu promovatul se întâmplă doar în Bucureşti şi Cluj.

    • Florea Cristian 28 Iun 2011, ora 23:01

      Nu a spus nimeni ca succesul ii sigur daca te duci la blogmeet-uri, dar e un pas in fata, e mai mult decat daca ai sta acasa. E normal ca in Bucuresti sa se promoveze lumea mai mult, dar asta nu inseamna ca la noi nu se poate. Ma rog, in Iasi se misca deja lucrurile, nu prea mai ai tu cum sa pui piciorul in prag (eventual sa te implici mai mult), dar sunt judete care nici nu exista pe harta din punctul de vedere al blogosferei, pentru ca nimeni nu s-a facut remarcat de acolo