De ce e bine să folosim pirateria?

Aseară am avut o revelaţie, cea mai mare descoperire a mea în legătură cu internetul din ultimul secol până azi s-a făcut simţită în întunericul de astă noapte. A fost apogeul carierei mele pe internet şi chiar vreau să-l sărbătoresc alături de voi. Aduceţi berea!Citiţi să vedeţi!

Aseară mi-am dat seama de ce este mai bună pirateria decât cumpăratul. Atât pe plan ecologic cât şi pe plan financiar, pirateria câştigă. Criza economică ar putea fi influenţată de acest lucru. Să vă povestesc!

În primul rând trebuie să ştiţi ce înseamnă pirateria. Sau nu mai trebuie să ştiţi ce înseamnă pirateria pentru că am pretenţia ca cititorii mei să ştie deja. Că doar nu-s veniţi din Neanderthal. Dacă nu ştiţi, căutaţi pe Google sau citiţi altceva.

Trecem la subiect. Să zicem că te-a pus mă-ta vrei să te uiţi la un film. Acum te gândeşti ce să faci, ori să-l „furi” după net, ori să-l cumperi. Vom detalia cele două cazuri.

Să zicem că te-ai hotărât să-l cumperi. Te duci la magazinul de filme. Dacă nu există aşa ceva în oraşul tău, mergi la Altex sau Media Galaxy că tre’ să fie. Dacă nici Altex sau Media Galaxy nu este, mai bine te laşi păgubaş sau o baţi pe maică-ta că nu te-a crescut într-un oraş mai mare. Ok, să zicem că îţi iei filmul. Vii acasă fericit, te uiţi la el, te bucuri de subtitrarea frumoasă şi corectă, de HD-ul pe care îl oferă, după care îl poveşteşti la prieteni, îl împrumuţi eventual. Dacă îl împrumuţi fără să-ţi dea ăia nimic la schimb înseamnă că eşti prost şi că degeaba l-ai cumpărat şi împrumutat. După ce ţi-l dau toţi fraierii înapoi, îl pui pe undeva până peste vreo doi ani când te hotărăşti să-l arunci că nu mai ai ce să faci cu el. Şi aşa te duci tu la Altex sau Media Galaxy de fiecare dată când vrei să cumperi un film şi-l dai preitenilor tăi obsedaţi de fiecare dată când le poveşteşti ce tare a fost filmul şi arunci saci întregi de CD-uri cu filme doi ani mai târziu.

Avantaje: Ai filmul original şi eşti tare la tine în cartier, ţii HDD-ul liber
Dezavantaje: Poţi să-ţi cumperi filmul doar dacă te încadrezi în programul de funcţionare al magazinului. Dacă te trezeşti la două noaptea că vrei să te uiţi la film, poţi să te culci la loc şi să te gândeşti că poate dimineaţă o să-l iei (asta dacă nu e duminică). Dai bani: cu cât vrei mai multe filme, cu atât îţi duci familia mai mult spre faliment, de aici şi criza economică. Şi, ultimul (ultimul pe care vreau să-l prezint, nu ultimul avantaj care există), nu e ecologic. Adică … duci ţara la poluare bă băiatule … faci GUNOI, iar reciclarea e varză la capitolul filme şi plastic.

Revenind, varianta a doua ar fi să-l furi iei de pe un site de torrente sau de pe vre-un hub oDC. Îl downloadezi frumos (durează în jur de 30 de minute dar poţi să ajungi şi la o săptămână dacă eşţi prost şi nu ştii de unde să-l iei), te uiţi la el, acelaşi HD, poate o subtitrare mai naşpa dar o înţelegi tu şi îl recomanzi altora. Le dai link-ul (sau îi pui pe ei să caute ca să nu fii nevoit să le ceri ceva în schimb), după care discuţi cu ei filmul. În cele din urmă îl ştergi din PC că nu mai ai ce face cu el. Dar acum nu mai trebuie să aştepţi 2 ani să se întâmple asta. O poţi face imediat după ce te-ai uitat la el, fără vre-o strângere de inimă. Că dacă ai chef să-l revezi, pur si simplu îl downloadezi iar.

Avantaje: Nu mai baţi drumul până la magazin şi înapoi prin căldură, frig sau ploaie. Îl poţi descărca şi vedea în orice oră din zi sau din noapte pentru că site-urile de torrente merg non-stop. Şi dacă nu te lasă mă-ta cu PC-ul deschis toată noaptea să nu plângi la mine că te-am minţit. Nu mai dai bani: ai tăi preferă să plătească 20 lei în plus la factura de la lumină decât să dea 100 de lei pe fiecare film pe care vrei să-l vezi. Poţi descărca oricât de mult vrei tu că e la fel de gratis ca prima oară. Nu mai faci gunoi (e ecologic frate). Recycle Bin-ul are şi proprietatea Empty fără să te chinui să reciclezi sau să aştepţi să vină maşina de gunoi să-l ia.
Dezavantaje: Nu te poţi da mare în cartier că ai filmul original, dacă ai netul prost sau nu ştii de unde să-l iei poate dura mai mult decât să mergi până la Altex să-l cumperi, ocupi HDD-ul pentru câteva ore (cât se downloadeză şi cât te uiţi tu la el)

Concluzia: Dacă nu-ţi convine a doua variantă, dă tu toţi banii din salariul alor tăi pe filme să vezi ce căpăceală îţi iei şi nici afară nu te mai lasă.

P.S.: Mai există şi varianta ca tu să fii obsedatul care împrumută filme originale de la ăia din cartier, dar pari fraier dacă o faci, deci mai bine foloseşti a doua metodă. Şi mai e şi varianta în care nu te uiţi la filme deloc, dar eşti înapoiat şi prost dacă n-o faci, iar nimeni nu vorbeşte cu tine dacă nu ştii nicio replică dintr-un film. Şi nu cred că vrei să pari mai prost decât eşti.

Lasă un comentariu

31 comentarii

  • fLn 21 Iun 2009, ora 13:28

    aici depinde de fiecare in parte, cei care sunt ca noi care piratam si aceia care le place sa aiba filmul original. Si aici nu ma refer ca la cumparat numai de dragul de`al cumpara si a/l arunca pe undeva.
    Sunt uni care le place sa faca colectie de film.
    .-= Ultimul articol al lui fLn – Sistemul din România =-.

  • Myky 21 Iun 2009, ora 13:28

    Foarte bun postul , bine zis. Felicitari ! :d

  • Pingback: Andreionuţ » Scurte de duminică #21.06.2009
  • Andreionuţ 21 Iun 2009, ora 13:46

    Cu siguranţă majoritatea folosesc pirateria..
    .-= Ultimul articol al lui Andreionuţ – Scurte de duminică #21.06.2009 =-.

  • Grim_Cris 21 Iun 2009, ora 13:35

    Articolul este un pamflet si cred ca ar trebui tratat ca atare.

    Anyway, e problema lor daca vor sa aiba filmul in casa doar de dragul de a-l avea … oricum nu ma vor asculta pe mine daca lor le place sa faca asta :))

  • Ciolitto 21 Iun 2009, ora 14:45

    Ai uitat sa treci la dezavantaje, riscul de a fii sanctionat. Sunt curios daca cei care au fost prinsi mai practica aceasta „meserie” sau isi cumpara CD-urile originale.

  • Slacker 21 Iun 2009, ora 13:50

    Eu,normal ca as alege pirateria! :|

    De ce sa dau bani pe ceva cand il pot lua free ? :))
    .-= Ultimul articol al lui Slacker – Scurte de Duminica #1 =-.

  • Dusha 21 Iun 2009, ora 14:55

    Cu siguranta pirateria e mai avantajoasa .
    Chiar daca vrei sa pastrezi filmele , in cazul in care te dai colectionar :)) , tot mai avantajos e sa cumperi un dvd si sa ti`l faci :P

  • Bluarto 21 Iun 2009, ora 15:38

    Grim_Cris, înseamnă că nu te deranjează dacă public articolul ăsta sub numele meu, nu? Şi am mai văzut câteva faine pe aici, le iau şi pe alea. Dacă totul e la liber…:)

  • Grim_Cris 21 Iun 2009, ora 14:57

    @Ciolitto, n-am uitat, special am omis sa trec riscul de a fi sanctionat pentru ca acest risc nu prea se aplica in Romania. Daca si politistii folosesc CD-uri piratate eu ce sa mai zic?

  • veu 21 Iun 2009, ora 17:16

    Foarte misto, iar la faza asta: „Şi dacă nu te lasă mă-ta cu PC-ul deschis toată noaptea să nu plângi la mine că te-am minţit” am ras de m-am tavalit. Mai scrie pe tema asta ;)

  • Madalin 21 Iun 2009, ora 17:29

    Eu le downloadez, ce e normal, apoi le fac pe DVD-uri şi le păstrez. :D Doi ani…

  • Lord Noxarethor 21 Iun 2009, ora 17:30

    „Şi mai e şi varianta în care nu te uiţi la filme deloc, dar eşti înapoiat şi prost dacă n-o faci, iar nimeni nu vorbeşte cu tine dacă nu ştii nicio replică dintr-un film. Şi nu cred că vrei să pari mai prost decât eşti.”

    Lol. Eu nu mă uit la filme şi TV.

  • Serginho 21 Iun 2009, ora 16:46

    Sa te dai mare ca ai cumparat un film? Pai pici de cacat, nu ca te dai mare… pentru ca ceilalti prieteni ai tai or sa zica: „HAHAHA ce fraier esti, noi l-am luat moca si e la fel!”
    Sincer nu e asa de „wow” articolul.. adica e bine, foarte bine ce ai zis, ai punctat foarte bine, dar cred ca stiam toti asta… :| Numai aia care au pus ieri pentru prima oara mana pe comp ar fi mirati de ce ai scris tu… dar aia nici nu intra pe bloguri! :)
    .-= Ultimul articol al lui Serginho – Eşti prost de nu înţelegi? =-.

  • Grim_Cris 21 Iun 2009, ora 16:50

    @bluarto, nu stiu daca ai s-o faci pentru ca ti-ai pata numele. Dar am inteles unde bati.

    Oricum, articolul este un pamflet, as fi absurd sa incurajez pirateria pe buna dreptate. E ca si cum m-as duce intr-un magazin si as striga: furati fratilor ca suntem multi si nu ne prind, iar ei m-ar asculta de parca as fi seful lor

    @Serginho, ori sunt eu prost, ori trebuie sa ma indrept spre alt tip de cititori. Articolul e scris for fun. Nu l-am scris ca sa-l luati drept bun, dar vad ca imi sariti in cap din cauza lui 8-|

  • Tzukune 21 Iun 2009, ora 17:54

    „cu atât îţi duci familia mai mult spre faliment, de aici şi criza economică”… doar pentru ca o familie ajunge saraca nu inseamna ca e criza economica.

    „e uiţi la el, acelaşi HD, poate o subtitrare mai naşpa dar o înţelegi tu”… daca iti iei filmul in format Bluray sau DVDR si montezi imaginea si rulezi filmul cu AVS Media Player o sa ai aceeasi calitate si aceeasi subtitrare buna.

    „Dacă nu-ţi convine a doua variantă, dă tu toţi banii din salariul alor tăi pe filme să vezi ce căpăceală îţi iei şi nici afară nu te mai lasă.”… cazul tipic pentru copchilul care fura banii parintilor.
    .-= Ultimul articol al lui Tzukune – Doar despre mine… =-.

  • JorjH 21 Iun 2009, ora 18:08

    Oricum, toate casele mari de productie de la Hollywood sau cele de discuri inca supravietuiesc chit ca au pierderi enorme cica. Tot grosul ei il scot din premiere la cinema si concerte.

    Singurul motiv pentru care se face atata tam-tam impotriva pirateriei e din cauza ca au realizat aia de sus cati bani pot sa faca daca nu ar downloada lumea ilegal produsul lor.
    .-= Ultimul articol al lui JorjH – 140 de romani ma?!? =-.

  • Serginho 21 Iun 2009, ora 17:21

    Grimulet … nu iti sar in capa… dar din cate am intels eu, ai zis ca ai gasit un articol senzational… sau ai zis-o ironic? Daca zici ca e de fun atunci nu am nici o obiectie… era doar o parere :(
    .-= Ultimul articol al lui Serginho – Eşti prost de nu înţelegi? =-.

  • Grim_Cris 21 Iun 2009, ora 17:24

    @Serginho, am zis eu ca am gasit un articol senzational? Te referi la revelatia de la inceputul articolului? Era spusa ironic :))

    @veu, imi place ca tu ai inteles mesajul, se pare ca ai fost singurul care a facut-o

  • Alexander 21 Iun 2009, ora 18:28

    Mi-am dat seama ca e pamflet, am ras pe bune, foarte tare, in special faza cu „ba baiatule” :)) „faci gunoi” =))
    .-= Ultimul articol al lui Alexander – Ne cam stresati! =-.

  • Pingback: PlayZ Blog » Scurte de duminică
  • Gazetar 21 Iun 2009, ora 19:31

    Bun articol, eu sincer spun că niciodată nu am cumpărat ceva, de fiecare dată am descarcat de pe ne.

    Trebuie să precizez, ca noi românii suntem maestri in ale pirateriei, mi-am dat seama atunci când am văzut pe Youtube tipi care cereau un cd key prin fraze de genu : Please help me out, my friend lost the cd key and know i cant use the product, please help me out” . Patetic după mine :)

  • TwoBlog 21 Iun 2009, ora 21:38

    majoritate-a oamenilor folosesc pirateria :-:

  • Perfu 22 Iun 2009, ora 09:13

    Nu e om care sa nu fii folosit sau sa foloseasca in continuare pirateria ! :) . Oricum super bun articolul gg Grim :)
    .-= Ultimul articol al lui Perfu – Noul videoclip al Trupei Autentic – Viata , Viata =-.

  • Bogdan 26 Iun 2009, ora 10:24

    Hai sa vorbim despre piraterie altfel. Acu vreo citiva ani, cind inca eram pe bancile facultatii, aveam acasa ferma de soft. Descarcam absolut tot ce imi cadea la indemina, in mod special produse pentru care nu plateam.

    As vrea sa lamuresc citeva lucruri pe marginea acestui articol. In primul rind, nu folosesti pirateria, ci folosesti produse piratate. Pirateria e doar o ocupatie. Desi este extrem de avantajos si comod, folosirea de produse piratate nu face nimanui bine. Nici tie ca utilizator, nici companiei care produce respectivul produs, fie el film sau aplicatie software.
    Pirateria software distruge companii intregi care nu mai au resursele necesare sa continue dezvoltarea aplicatiilor piratate.

    Mai concret, faptul ca tu nu le platesti cei 10 -15 – 25 dolari distruge un soft pe care tu l-ai considerat util. Cind vine o noua versiune majora de Windows (cum ar fi Windows 7, sa zicem) iar versiunea X a produsulul (care a fost si ultima pentru ca pirateria a distrus compania) nu mai merge pe Windows 7, tu pierzi.

    Cind te infectezi de la un crack „inofensiv” sau iti iei un rootkit ascuns intro-o imagine ISO de Windows luata de pe hub, tot tu pierzi. Toti mai luam ceva de pe retea sau de pe torrente, dar ar trebui sa ne fie rusine pentru asta, nu sa ridicam pirateria la rang de virtute. Pirateria e o infractiune si nu e nimic de laudat in a fi infractor – toata lumea poate sa incalce legea. E mai important si mai greu sa o respecti. Din fericire sunt extrem de multe alternative gratuite la aproape orice program comercial ca sa-ti poti folosi calculatorul la maxim fara a incalca legea si fara a plati vreun ban.

    • Grim_Cris 26 Iun 2009, ora 11:52

      Merci ca m-ai lamurit la faza cu pirateria si da, ai dreptate .. sunt multe alternative gratuite la softurile pe care noi le avem piratate. Dar pentru multi suna mai bine „Bai, mi-am luat Photoshop CS4 dupa torrente” decat „Am gasit o alternativa gratuita pentru Photoshop, se numeste Lightbox si chiar imi fac treaba cu el”. Oricum, pana vor ajunge toate firmele sa dea faliment, vom ramane la stadiul de pirateristi

  • Andrei 19 Oct 2009, ora 23:00

    Se zice „doamna ma-ta” nu „ma-ta” mai necivilizatule!:)) Si stii ca poluezi si cu un search pe google, cu 0,2 grame CO2 sau cat era…

  • Phera . 20 Oct 2009, ora 08:53

    Cum sa ii ceri ceva pentru un LINK ? Parca ai fi colegul meu care mi-a cerut 50 de bani pentru o foaie mica . Eu i-am dat pentru ca el voia sa isi ia apa . Hmpf xD
    .-= Ultimul articol al lui Phera . – O zi =-.

  • Sk8er Zombie 10 Dec 2009, ora 18:29

    Is un gamer care tine pasu cu noile jocuri tehnologii pentru jocuri si bala bla bla…dar niciodata nu miam cumparat un joc original pentru ca nu merita..dar si producatorii astia de Console\Jocuri Video lupta cu pirateria…cum spune un mare Cracker pe nume Razor1911:”If You Like a game,don’t buy it”

    • Grim_Cris 10 Dec 2009, ora 18:37

      aa, deci Razor1911 e mare cracker .. deaia il vad la majoritatea jocurilor mari de la EA. adica, el face crack-ul

  • Criss 7 Oct 2010, ora 11:45

    Pirateria este un rau necesar,ca fapt moral este gresit cel putin cativa recunosc asta pentru ca pana la urma filmele jocurile programele sunt munca unor oameni care s-au straduit mult si cer bani in schimbul muncii lor.Este cinstit pana la urma cum ti-ar conveni sa muncesti fara sa fi platit.Problema este ca in tarile prost dezvoltate un produs original face cam cat un sfert din salariu posibil mai mult,fara sa pui la cont platitle la zi care trebuiesc facute si daca mai ramane ceva pentru pus pe masa.Concluzia nu este vina lor nici a noastra ci a tarii in care traim.