De ce ţi-ai pune QR Code pe blog?

florea cristian qr codeSă generezi un QR Code care să ducă pe ce pagină vrei tu a devenit în zilele noastre un lucru care se face mai rapid decât ai zice smartphone. Aşa au apărut foarte mulţi bloggeri care şi-au generat câte-un cod QR pentru pagina blogului lor. Mai mult, alţii şi-au instalat nişte plugin-uri care le generează automat câte-un cod din ăsta pentru fiecare articol pe care-l scriu, iar la începutul fiecărui text apare un Box cu: Scanează acest cod pentru a citi articolul de pe telefonul mobil.

Eu nu cred că am să înţeleg niciodată chestia asta. De ce ţi-ai pune un QR Code în sidebar-ul blogului, sau înaintea fiecărui articol? Dacă cineva îţi citeşte blogul de pe PC, crezi că-i va fi mai uşor să-l citească de pe mobil, motiv pentru care ar hotărî să-şi închidă PC-ul şi să îţi scaneze ţie codul?

Codul QR ar putea fi folosit foarte bine pe o carte de vizită, pe un tricou, sau pe un banner pus undeva offline, că doar atunci posibilul vizitator este departe de PC şi-l împinge curiozitatea să vadă ce se ascunde în spatele lui. Dacă tu îl afişezi online, pe blogul tău, mi se pare că nu faci nimic altceva decât să îţi ocupi spaţiul degeaba.

Sau poate nu înţeleg eu cum merg treburile şi am nevoie de nişte explicaţii…

Lasă un comentariu

6 comentarii

  • Andrei 22 Aug 2012, ora 16:36

    Pentru că e cool.

    E atât de cool încât nici nu trebuie să înțelegi cum trebuie folosit.

  • Madalin Blidaru 22 Aug 2012, ora 23:23

    Pentru simplu fapt ca poti face asta. Am avut QR Codes la articole aproape sase luni… Au fost inutile, dar am avut…

    • Florea Cristian 23 Aug 2012, ora 00:55

      „Pentru simplul fapt ca poţi face asta” nu mi se pare un motiv prea întemeiat, dar tu ştii de ce le-ai pus până la urmă.

  • Piatra Naturala 23 Aug 2012, ora 20:30

    EU nu inteleg cum mai exact scanezi acest QR code pentru a citi ceva pe telefon.

    • Florea Cristian 23 Aug 2012, ora 20:53

      Îţi instalezi o aplicaţie pe telefonul mobil, dar depinde ce sistem de operare are telefonul tău.