Despre lucrurile mici care contează

Cineva mi-a spus la un moment dat că-mi doreşte să am parte de bucurii mici şi dese, iar eu la vremea aia n-am înţeles prea bine de ce trebuie să fie mici, dar n-am îndrăznit să spun, ci am preferat să păstrez întrebarea până în momentul în care-mi dau singur seama de ce (pentru că asta face lucrurile mai interesante).

Odată cu trecerea timpului am învăţat că bucuriile mari, de cele mai multe ori, reprezintă totalitatea bucuriilor mici şi dese.

Totuşi, aici voiam să vorbim despre lucrurile mici care contează, nu despre bucurii, dar am pus introducerea aia pentru că principiul, din punctul meu de vedere, este cam acelaşi: adică o mulţime de lucruri mici făcute bine vor muta munţii la un moment dat.

Şi vin cu exemple:

atasament GMail

Mesajul de mai sus mi l-a arătat GMail când am apăsat pe butonul „Trimite” al unui mail. Nu ştiu cum e la voi, dar pentru mine contează foarte mult că s-au gândit la o problemă atât de nesemnificativă şi au rezolvat-o. Asta numesc eu modificare mică, dar importantă. Asta mă face să-mi placă şi mai mult GMail-ul.

Al doilea exemplu este un articol de pe Motivonti, în care o discuţie aparent nesemnificativă reuşeşte să-i facă ziua mai bună unei persoane.

Cred că dacă învăţăm să apreciem lucrurile mici vom învăţa şi cum să avem zile mai frumoase.

Lasă un comentariu

3 comentarii