Despre nişte aparenţe extrem de înşelătoare

Azi am trecut pe la farmacie. Nu ştiu cum se întâmplă, dar de cele mai multe ori, când sunt mai multe cozi iar eu trebuie s-o aleg pe una, mă aşez la cea care merge cel mai greu.

Când am ajuns eu, la un ghişeu erau 3 persoane, la celălalt încă 3, iar la ultimul o singură persoană. Orice om normal la cap (cred) se aşază la casa cu cele mai puţine persoane, exact cum am făcut şi eu.

Din păcate, bătrânul din faţa mea venise să ia o reţetă pentru el, una pentru soţia lui şi să mai întrebe altele despre sănătatea sa. Aşa am ajuns să stau 40 de minute la o coadă cu un singur om, în timpul în care celelalte două mergeau brici.

La un moment dat, intră in farmacie un tip cu ochelari de soare, cu o ditamai burta, cu un stil de-a mesteca gumă de parcă n-ar mai fi mestecat nimic de ani de zile şi cu un mers din ăla crăcănat, de şmecher. S-a apropiat de ghişeu cu o reţetă în mână şi a început să-i explice doamnei ce doreşte, fără a-şi da ochelarii de soare jos, ca nu cumva să se facă soare în farmacie şi să-l prindă pe el nepregătit.

La celălalt ghişeu, apare un ţigan bătrân cu un copil cu handicap după el şi, în timp ce căuta reţeta pe care să i-o dea doamnei, îl certa pe copil, spunându-i că-l duce înapoi la spital dacă nu-i cuminte şi că le spune părinţilor tot ce-a făcut el.

Găseşte reţeta, o înmânează, iar din spatele monitorului se aude o voce care spune:

– 5 lei şi 25 de bani. O cumpăraţi?
– Nu pe toată. Daţi-mi, vă rog, jumătate. Sau cât puteţi să-mi daţi de 2,5 lei. Trebuie să-mi dea părinţii lui bani de medicamente, iar mai mult de 2,5 lei n-am la mine.

Burtosul cu ochelari de soare se întoarce spre el, ridică uşor ochelarii, se scotoceşte în buzunare şi, spre uimirea întregii farmacii, îi înmânează o bancnotă de 10 lei:

– Ia, dom’le. Cumpără toată reţeta.

Bătrânul a fost surprins de gestul omului (toţi eram surprinşi, dar el era cel mai), iar prima reacţie a fost:

– Stai, domnule, că nici nu ne cunoaştem. De ce?
– Lasă, ia banii şi nu-ţi mai pune atâtea întrebări.

Apoi a urmat o serie de mulţumiri, aşa cum era de aşteptat.

Concluzia celor 386 de cuvinte pe care tocmai le-ai citit cred că o poţi găsi şi singur.

    1. Bogdan Frunza marți, 2 aprilie 2013, 21:33
      • Cristian Florea marți, 2 aprilie 2013, 21:40
    2. Bianca marți, 2 aprilie 2013, 21:36
      • Cristian Florea marți, 2 aprilie 2013, 21:38
    3. Mihai miercuri, 3 aprilie 2013, 0:27
      • Cristian Florea miercuri, 3 aprilie 2013, 10:27
    4. mimi marți, 9 aprilie 2013, 14:52
      • Cristian Florea marți, 9 aprilie 2013, 15:37
    5. Andreea marți, 30 aprilie 2013, 23:22
      • mimi miercuri, 1 mai 2013, 12:13
        • Cristian Florea miercuri, 1 mai 2013, 13:05
        • mimi miercuri, 1 mai 2013, 13:36
        • Andreea miercuri, 1 mai 2013, 13:54

    Adaugă un comentariu