Despre o blogosferă care vrea şi reuşeşte să schimbe ceva

Se zvoneşte că dacă vrei să te faci auzit, ca blogosferă, trebuie să realizezi ceva întâi. Blogosfera Vrancea şi-a luat o palmă peste faţă în momentul în care a cerut o sponsorizare, iar refuzul a sunat cam aşa: „Cum? Cine sunteţi voi? Blogosfera Vrancea? Eu n-am auzit de voi, scuze.”.

Atunci ne-am supărat. Nu pe cei care au refuzat să ne sponsorizeze o acţiune, ci pe noi, pentru că n-am făcut în aşa fel încât să merităm sponsorizarea. Soluţia era să fim perseverenţi. Fără muncă, degeaba speram noi la o răsplată.

Anul trecut, în preajma Sărbătorilor, am ajutat cu cât am putut copiii autişti de la Centrul „Prâslea şi Harap Alb”. Văzând implicarea noastră, Clubul Rotary a sponsorizat şi el Centrul. Atunci a fost prima dată când o acţiunea de-a noastră a avut un impact pozitiv asupra comunităţii.

Vacuta FulgaVineri, pe 1 iunie, vrem să-i vizităm din nou pe copiii autişti şi să le mai aducem câteva zâmbete pe buze. Crezând că suntem pregătiţi să cerem ajutorul, Tudor a înaintat un mail celor de la Fulga, în care le-a spus ce vrem noi să facem şi le-a cerut sprijinul.

În momentul în care am citit „Sigur ca vrem sa va sprijinim in actiunea voastra, pentru care va felicitam.”, ne-am dat seama că am trecut de stadiul de „Cine sunteţi voi?”.

Acum sperăm să strângem cât mai mulţi voluntari pentru ziua de 1 iunie şi promitem să încercăm cât mai des să schimbăm cu ceva oraşul acesta, pentru că am văzut că se poate.

Dacă vreţi să ajutaţi la isprava noastră de vineri (cu dulciuri, bani, sau jucării), trebuie doar să spuneţi.

Lasă un comentariu

5 comentarii