Doamnă, stadionul nu este parc pentru câini

Uneori am impresia că sunt oameni care pur şi simplu nu merită să trăiască. Sau dacă o fac, să fie trimişi undeva pe o planetă la care noi să n-avem acces, ca să nu ne mai lovim de ei. Că sunt proşti nu e vina lor, dar dacă mai sunt şi căpoşi, deja e vorba de cu totul altă treabă.

Astăzi eram pe stadion şi alergam. La un moment dat, o dacie veche de o culoare galben-verzuie intră pe poartă. O domnişoară undeva pe la la vreo 60 de ani cu o greutate de două ori mai mare decât vârsta (asta ca să nu mai spuneţi voi că nu vă ajut să învăţaţi matematică) coboară din borcanul ăla de muştar. Îmbrăcată ca pentru un război ţinut în Siberia, se duce agale spre portiera din spate (o spun de parcă era ditamai limuzina, dar altfel n-are farmec) şi-o deschide.

O javră albă coboară şi începe să zburde pe-acolo. La un moment dat, cum am trecut eu, dă să mă agaţe. O voce tremurată îmi strigă: „Nu muşcă, stai liniştit.”

Nu fac doi paşi, că mă trezesc că mă agaţă. Dinţii câinelui erau undeva pe la glezna piciorului meu. Am smucit laba piciorului, m-am întors, după care i-am tras un şut aşa cum am învăţat eu la fotbal, la ţară, cu ţâul cum îi spuneam noi.

Femeia, foarte pornită începe:

– Dar de ce dai în el? Nu vezi că e mic?
– Da doamnă, este mic, dar pe cât de mic e, pe-atât de rău şi de pornit. M-a muşcat, aţi vâzut.
– Da, dar cât poate să te rănească ăsta?
– Doamnă, nu e vorba de rănit. Înţelegeţi că stadionul nu este pentru plimbat câini. Apreciez că aţi venit să alergaţi, dar lăsaţi potaia acasă, sau în maşină.
– Nesimţitule! Cum îţi permiţi să …

Am plecat. Mi-era să nu mă enervez şi să-i transform javra în cele mai bune sarmale pe care le-au mâncat chinezii vreodată. A continuat să boscorodească, dar zadarnic, nimeni nu mai era atent la ea.

Înţeleg că îţi plac animalele, şi mie îmi place să alerg. Cum eu nu vin peste tine în casă să-ţi bat javra, lasă-ma în Doamne iartă-mă şi pe mine să mă desfăşor în locul meu. Mie cel puţin aşa mi se pare corect. Tu, dacă eşti mai grea de cap, du-te la specialist.

Lasă un comentariu

17 comentarii

  • Alin 3 Mar 2010, ora 21:43

    În viaţa mea am fost muşcat de 2 câini:
    1.aveam cam 5 ani şi m-a muşcat o ciobăneasca la ţară
    2.aveam cam 10 ani şi m-a muşcat un câine vagabont de picior.
    Şi mie îmi plac animalele(alea cuminţi).

    App:al 2-lea câine a murit(sau a fost omorât >:))
    .-= Ultimul articol al lui Alin – Florile dalbe vs Flori ilegale! =-.

  • The Hunter 3 Mar 2010, ora 21:43

    Stiu si eu o tanti capoasa…stateam la scara, si iese o doamna cu un caine mic…si noi radeam (evident, nu de ea) si incepe ca de ce radem de ea..ca nu e blocul nostu, sa ne caram. Nu am bagat-o in seama. Intr-un final, s-a plictisit de vorbit singura si a plecat :)). :(
    .-= Ultimul articol al lui The Hunter – Doare foarte tare… =-.

  • Ioana 3 Mar 2010, ora 21:29

    comic, imi place. sper sa ti se mai intample din astea, le transformi in articole:>
    .-= Ultimul articol al lui Ioana – Gata cu gripa porcină?! =-.

    • Grim_Cris 3 Mar 2010, ora 21:47

      @Ioana, cineva spunea ca trebuie sa suferi pentru arta. nu credeam, pana azi :))

  • A.Dragos 3 Mar 2010, ora 23:02

    Am mai intalnit de astia. Sunt niste oameni tampiti cu o minte limitata la cateva lucruri care le repeta incontinuu fara a si le putea scoate din cap.
    .-= Ultimul articol al lui A.Dragos – Ghid de fotografie : Evenimentele sportive =-.

  • 92lucia 3 Mar 2010, ora 22:17

    Eu am ce am cu maidanezii. Mi-e frica de ei de mor. Eu am vazut la noi la stadion lume care vine sa faca picnic. Eu alergam si aia mancau pe terenu’ de fotbal.
    .-= Ultimul articol al lui 92lucia – 1 Martie =-.

  • PATRICKdan 4 Mar 2010, ora 01:28

    hei, si tu alergi ?
    eu cu inca 2 prieteni mergem de vreo 3 ani, pe terenul din spatele stadionului din sud.
    dar acuma e cam frig, poate ne strangem m multi.
    e sanatate curata :)

    • Grim_Cris 4 Mar 2010, ora 08:09

      @PATRICKdan, fac atletism de performanta :D in sud mai rar. deobicei ma rezum la stadionul de rugby, in crang sau la golesti

      • PATRICKdan 4 Mar 2010, ora 12:17

        atunci esti de-al meu Grim :)
        eu is in refacere dupa 3 incidente la genunchi. insa, la alergat, ma misc binisor, nu ma incomodeaza prea tare zona respectiva.
        din fericire pt mine, alergarea este o placere ; nu alerg din alte motive :)
        de cativa ani m-am concentrat pe rezistenta, unde mai am de lucrat, la viteaza stau mult mai bine !
        de asta eu iti propun stadionul II din sud, care arata impecabil si nu-i problema la paznici, is intelegatori cu cei care vin de placere la alergat, pe cativa dintre noi ne stiu deja.
        tinem legatura :)

      • Grim_Cris 4 Mar 2010, ora 14:22

        @PATRICKdan, din pacate stadionul din sud e cam departe de locul in care stau. obisnuiam sa mai alerg in sud in sala cand era mai frig sau afara cand erau concursuri. nu tin minte sa fi facut vreun antrenament pe-acolo

  • isshmen 4 Mar 2010, ora 05:53

    Da.. eu, din nou, o luam la bataie :) daca nu, macar la injuraturi.. Nu stiu cum poti fi tu atat de „cuminte”, sa zic asa. Dar eu nu as permite nimanui! Si plus de asta, sa fi vazut ce-i luam cainele la pumni:)

    PS: Scoate poza din postul anterior.. era sa ma p** iar pe mine cand am vazut-o :)
    .-= Ultimul articol al lui isshmen – Sfaturi: Antrenamentele in Yoga =-.

    • Grim_Cris 4 Mar 2010, ora 08:10

      @isshmen, asta e si ideea :)) lasa ca-i buna acolo

  • runn3r 4 Mar 2010, ora 11:22

    eu am patit-o odata cu un caine. m-a prins cu dintii de pantalonii de trening, si era iarna. am inchis ochii si i-am dat un bocanc in coaste, a scheunat si cand am deschis ochii nu l-am mai vazut :)). apropo, mersi Grim, m-ai inspirat si pe mine sa scriu chestii d’astea de zi cu zi, cat de cat funny. am sa scriu si eu un post cu conflictele dintre generatii :d. hope you don’t mind :)

    • Grim_Cris 4 Mar 2010, ora 14:21

      @runn3r, atat timp cat nu copiezi de la mine, poti scrie ce vrei tu. as putea spune ca ideea nu-mi apartine, ca nu sunt singurul care scrie ce pateste din cand in cand

  • Andrei 4 Mar 2010, ora 19:03

    Ai dat un eseu cu potaia? Te rog zi ca a zburat…

  • Trodat 25 Mar 2010, ora 11:21

    in fata blocului am amenajat o mica gradina, rau am facut, acum e raiul veciunilor din cartier care au caini, gridina e wc pt cateii lor, pun pariu ca nici femeia din parc nu avea lopatica si manusi dar deja exagerez, nu avea lesa dapoi altceva…

    • Grim_Cris 25 Mar 2010, ora 14:25

      @Trodat, in plus, nu era vorba de parc. femeia venise cu catelul pe stadion, unde oamenii venisera sa se relaxeze. nu stiu ce fel de relaxare era daca te fugareau cainii