Dovada că oamenii care gândesc se autoeducă

După o iarnă care părea să nu se mai termine, ieri am scos bicicleta la o plimbare prin Parcul Tineretului.

Acolo este trasată o pistă de biciclete destul de ok pe care, dacă n-ai ce face, poţi să te plimbi aproape fără nicio problemă.

Aseară n-a fost parcul prea aglomerat, iar lucrul ăsta a fost favorabil plimbării mele. Nu aveam o destinaţie în gând, dar când m-am trezit în faţa parcului Tineretului, am zis că n-ar strica să intru şi să testez pista aia de biciclete, că nu mai pedalasem pe ea niciodată.

Mergând agale între dungile galbene ale pistei, la un moment dat am văzut un grup de tineri de aproximativ aceeaşi vârstă cu mine, care s-au gândit să-şi facă plimbarea exact pe unde trebuia eu să trec. Nu m-am enervat şi nici nu le-am atras atenţia (pentru că n-aveam chef de discuţii în plus), ci am hotărât să îi ocolesc aruncându-le o privire care să transmită „Dacă aţi fi mers cum trebuie, nu ar fi trebuit să vă ocolesc”. Bine, recunosc, nu ştiu cum arată o privire din asta, dar uitându-mă la ei asta am vrut să transmit.

După vreo 10 minute de pedalat şi învârtit prin parc, dau din nou de acelaşi grup de persoane, care se deplasau, ca şi prima dată, pe pista pentru biciclete.

La fel, le-am aruncat o privire care voiam să transmită ce-am zis eu mai sus şi, fie că mă credeţi sau nu, unul dintre ei s-a sesizat:

– Bă, haideţi să mergem şi noi mai pe partea stângă, ca să nu-i mai încurcăm pe biciclişti.

Am scos un „Mersi” printre dinţi, pe care nu cred că l-a auzit, dar care m-a făcut pe mine să simt că privirile alea nu au fost în zadar.

Ciudat este că din grupul acela doar o persoană s-a sinchisit să se gândească la problemele pe care mi le crea, dar e foarte interesant că măcar el a făcut asta.

Aceasta este, dacă vreţi, dovada că încă putem spera la o ţară educată, deşi majoritatea dintre noi tindem să privim cu pesimism viitorul nostru.

bicicleta lui Cristian Florea - parcul tineretului

Alte exemple de autoeducare am citit (culmea!) tot ieri pe blogul lui Ariel.

Lasă un comentariu

4 comentarii

  • C. Alexandru Ionut 9 Mar 2013, ora 16:23

    Trebuia sa dai cu bicicleta peste ei. Vad ca ai si sonerie :)

  • Adelin 9 Mar 2013, ora 16:44

    Urme de bun simţ avem în noi cu toţii. Problema e să avem şi sânge-n instalaţie ca să ne impunem în faţa celui de lângă noi atunci când trebuie să-i spunem să facă un lucru de bun simţ. Aşa ne educăm pe noi, dar îi educăm şi pe cei de lângă noi.

    • Cristian Florea 9 Mar 2013, ora 17:07

      Buna remarca. Asta cu sangele in instalatie cand vine vorba de educarea celor din jur vine odata cu cei 7 ani de-acasa.